Seismul s-a produs în apropierea orașului Durres, în Marea Adriatică, la o adâncime de doar 10 kilometri, și a fost puternic resimțit în mai multe regiuni ale țării, inclusiv în capitala Tirana, aflată la 30 de kilometri est de epicentru, potrivit euronews.com.

Ministerului Apărării, Olta Xhacka, a declarat că acest cutremur a fost cel mai puternic din Albania din ultimii 30 de ani.

Există informații inexacte cu privire la numărul oamenilor care au fost răniți în urma seismului.

Ministrul Sănătăţii a anunțat că cel puţin 68 de persoane au fost rănite, 21 dintre acestea fiind spitalizate, iar site-ul de ştiri shqiptarja.com relatează că cel puţin 108 persoane au fost rănite.

Panica a fost accentuată și de o replică puternică, de 5,2 pe Scara Richter, produsă la doar 11 minute de primul cutremur. Zeci de oameni şi-au abandonat casele şi au ieşit pe străzi, de teama unor replici mai puternice.

„Toți vecinii mei au ieșit din casă țipând. Slavă Domnului că nu a durat mai mult – în jur de 20 de secunde. A fost un coșmar la etajul al 10-lea. Nu îmi amintesc un cutremur mai puternic decât acesta”, a declarat un pensionar în vârstă de 67 de ani pentru Reuters.

Oamenii au ieșit din case de teama unei replici (Foto EPA)

În regiunea Tirana, 48 de case și trei blocuri au avut de suferit în urma seismului, în timp ce în regiunea Durres 42 de clădiri au fost deteriorate, a declarat ministrul Apărării într-o conferință de presă.

O clădire afectată de cutremur, în Tirana, Albania (foto EPA)

Mai multe imagini publicate pe internet arată pagubele provocate de seism: clădiri cu avarii semnificative, grămezi de cărămizi şi moloz, precum şi maşini distruse de cărămizile desprinse din clădiri.

Universitatea de Geologie din Albania, afectată de cutremur (foto EPA)
Două mașini distruse de cărămizile desprinse din clădiri (foto EPA)

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

 
 

Urmărește-ne pe Google News