O femeie în vârstă de 73 de ani a murit miercuri infectată cu coronavirus. Ea suferea de boli cardiovasculare şi pneumonie, se întorsese în urmă cu câteva zile după o vizită în Italia. Femeia a fost internată într-un spital din oraşul Durres, potrivit Agerpres.

Premierul albanez Edi Rama a descris
situaţia drept „un război cu un inamic invizibil” şi a
explicat că începând de joi Poliţia şi Armata vor fi desfăşurate
pe străzi pentru a identifica persoanele aflate în exterior, care
au fost în ultimele două săptămâni în Italia şi Grecia.

Dacă vor fi găsite în afara
locuinţei vor plăti amenzi de până la 5.000 de euro, iar dacă nu
plătesc le va fi interzisă ieşirea din ţară, arată sursa
citată.

Guvernul albanez a decis luni închiderea timp de 15 zile a şcolilor, anularea adunărilor publice şi a zborurilor directe spre nordul Italiei după confirmarea primelor cazuri de infectare cu noul coronavirus. Persoanele infectate sunt un bărbat de 28 de ani, revenit de la Florenţa la sfârşitul lunii februarie, şi tatăl său, pe care l-a infectat.

Autorităţile au făcut 157 de teste
dintre care doar 12 au ieşit pozitive.

Marţi seară au fost închise cluburile de noapte, iar barurile şi restaurantele trebuie să garanteze că există cel puţin un metru distanţă între clienţi. Au fost de asemenea suspendate vizitele în spitale ale rudelor pacienţilor.

Sursa foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News