Deputatul a precizat că a propus, printr-un proiect de lege, ca stagiul militar, facultatea, nu doar cea de patru ani, ci și de trei ani, dar și masteratul și doctoratul să fie considerate vechime în muncă.
”La Comisie a venit punctul de vedere al Ministerului Muncii, cu aviz negativ și, acum câteva zile, am auzit-o pe ministrul Lia Olguța Vasilescu, ministrul de resort, spunând exact același lucru pe care îl spuneam eu în lege, că îl va face pe baza unei ordonanțe de urgență, deși la legea mea s-a dat aviz negativ. În acest sens, trebuie să lămurim un lucru, propunerea este a ALDE”, a afirmat Băișanu.
El a precizat că, dacă Lia Olguța Vasilescu a dat aviz negativ legii, pentru a o trece prin ordonanță, e o chestie destul de ”dubioasă și neclară”.
”Cred că puteam să purtăm o discuție, să retragem această inițiativă și sprijineam această propunere”, a mai spus deputatul ALDE.
”Este interesant că, pe de-o parte, propuneri legislative ale colegilor noştri sunt refuzate de către Guvern prin punct de vedere negativ, iar, pe de altă parte, miniştri de resort se laudă în public că vor face acte normative pe aceeaşi temă”, a spus și Varujan Vosganian, la Parlament, catalogând această situaţie drept „anecdotică”.
Citește și:
Audierile la DNA, absențe motivate. Cât a chiulit Dragnea de la serviciul public și cum a transformat Parlamentul în Partid
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!