Vosganian a delcarat că modificarea făcută și adoptată în comisii i-a pus ”într-o situație delicată, pentru că informația era că soluția a fost convenită și cu actorii pieței, și s-a dovedit până la urmă că nu a fost așa.

”Acum suntem nevoiți să facem corecții pentru că tipul de impozitare și deducerea costurilor de exploatare nu s-au regăsit în documentul final. Pentru o mai bună acureate a aprocedurii legislative, este nevoie de o negociere prealabilă între PSD și ALDE. Îmi exprim speranța că se va întâmpla așa din toamnă, în noua sesiune parlamentară”, a spus deputatul ALDE.

Întrebat dacă această modificare se va face prin Ordonanță de Urgență, Vosganian a răspuns: ”Eu cred că, având în vedere că față de ceea ce noi am dorit să apară în lege textul nu respectă dorința legiuitorului, se cere o intervenție de urgență pe actul normativ. Ca legiuitor, dorința noastră trebuie să se combine cu recuperarea costurilor de exploatare. Guvernul trebuie să opereze modificările, numai Guvernul poate face această modificare”, a explicat el.

Despre momentul în care se va adopta ordonanța, Vosganian a spus că Guvernul poate da oricând OUG, cu convocarea Parlamnentului.

”Eu respect Guvernul și discernământul Guvernului. Atât Guvernul trebuie să știe, din partea noastră, acest semnal fără echivoc, că acest act normativ trebuie modificat. Toate lucrurile care exced Programului de guvernare trebuie discutate în coaliție. Trebuie să reparăm ce se poate repara”, a mai afirmat liderul ALDE.

Camera Deputaților a votat, în calitate de for decizional, legea care schimbă regimul exploatărilor petroliere pe Marea Neagră, în ultima zi a sesiunii extraordinare.

Președintele PSD a anunțat că s-a ajuns la un consens privind legea care reglementează exploatările atât pe uscat, cât și din Marea Neagră. Va rămâne o taxă pe diferența de venituri, între 15% și 50%, dispare creditul fiscal, iar jumătate din producție se va tranzacționa în România. Companiile din domeniu au criticat regimul fiscal adoptat.

Citește și: Audierile la DNA, absențe motivate. Cât a chiulit Dragnea de la serviciul public și cum a transformat Parlamentul în Partid

 
 

Urmărește-ne pe Google News