„Retragerea din ALDE Europa este firească având în vedere comportamentul lor față de ALDE România și față de situația din România. De peste un an, deși cunoșteau foarte bine situația, deși știau de abuzurile comise, de amestecul serviciilor secrete în actul de justiție și în bătălia politică, nu au luat niciodată atitudine, abandonând total temă centrală a liberalismului: apărarea drepturilor și libertăților individuale”, a spus Weber.
Aceasta a continua: „Linia politică a ALDE Europa a susținut și continuă să susțină ideea Europei cu două viteze, a standardelor duble în privință statelor membre foste comuniste, ceea ce s-a reflectat în voturile recente din Parlamentul European, noi considerând inacceptabil un asemenea comportament. Picătura care a umplut paharul a fost prezența lui Guy Verhofstadt la București la mitingul Alianței Plus /USR, o adevărată declarație de război. Sunt motive suficiențe să părăsim un partid european care a uitat că a primit ALDE România că pe un răsărit de soare după trădarea lor de către PNL”.
Şi secretarul general adjunct al ALDE, Tudor Ionescu, a explicat că având în vedere situația de o bună bucatăde vreme, constând într-o atitudine subiectivă și critică la adresa ALDE România, materializată prin luări de poziții a unor partide membre a ALDE Europa, ALDE România va comunica ALDE Europa intenția de dezafiliere.
Alianţa 2020 USR PLUS a încheiat campania electorală în Parcul Izvor cu un miting electoral la care a fost prezent şi liderul ALDE din Parlamentul European Guy Verhofstadt.
El a anunţat, cu acest prilej, că se va crea o nouă mişcare în Europa, în ciuda naţionaliştilor şi populiştilor despre care toată lumea vorbeşte.
„Va fi un nou grup proeuropean, central reformator”, a spus Verhofstadt, la mitingul din Parcul Izvor, potrivit Agerpres. El a susţinut că formarea acestui grup va constitui „surpriza acestor alegeri”. „Aceasta va fi surpriza acestor alegeri, dragi prieteni. Va fi un grup numit liberal, democratic, progresist, reformist, de centru, care ne va aduna alături de La Republique en Marche (LREM) al lui Emmanuel Macron. Va fi un grup fără de care va fi imposibil să se realizeze o majoritate în Parlament (n.r. – Parlamentul European). (…) Grupul va avea un mare ţel: Europa nu este doar o piaţă, nu e doar garanţie, ci e în primul rând o comunitate de valori umane şi principii”, a spus liderul ALDE.
Citeşte şi: