Și Hannah Gutierrez Reed, armurierul filmului, a fost acuzată, de asemenea, tot pentru omor prin imprudență, potrivit prim-procurorului judiciar Mary Carmack-Altwies.

Procurorii au dovezi care arată că Baldwin „nu a fost prezent la antrenamentul obligatoriu privind armele de foc înainte de începerea filmărilor”, a notat anchetatorul special Robert Shilling.

Iar când pe platoul de filmare era programată o altă sesiune de antrenament, programul care trebuie să țină o oră a durat doar 30 de minute, din cauză că Baldwin a fost „distras și vorbea pe telefonul mobil cu familia sa în cursul antrenamentului”, au spus procurorii, citând o declarație a lui Gutierrez-Reed.

În plus, în calitate de producător al filmului, Alec Baldwin nu a reușit să țină suficiente întâlniri de siguranță, rezultând „un climat de imprudență, așa cum este evidențiat de conduita distribuției și a echipei documentate prin declarații și dovezi”.

Robert Shilling a susținut, de asemenea, că scena care se desfășoara în fața lui Hutchins nu necesita focuri de armă.

„În momentul examinării scenariului și al interviurilor cu martorii, pentru această scenă specială și pentru acest prim-plan, dovezile indică faptul că scena/împușcătura nu a necesitat tragerea cu arma”, a scris Robert Shilling.

Alec Baldwin riscă până la 18 luni de închisoare

Alec Baldwin și Hannah Gutierrez Reed riscă până la 18 luni de închisoare și o amendă de 5.000 de dolari, dacă vor fi condamnați.

Pe 21 octombrie 2021, actorul Alec Baldwin a ucis-o cu un foc de armă tras dintr-un pistol de recuzită pe directoarea de imagine şi l-a rănit pe regizorul westernului „Rust”, care era filmat în statul american New Mexico.

Alec Baldwin a fost dat în judecată de electricianul-șef de pe platoul de filmare al westernului „Rust”, dar și de Mamie Mitchell, supervizoarea de scenariu a peliculei.

Ulterior, Alec Baldwin a fost dat în judecată și de alți membri ai filmului „Rust” pentru neglijență.

FOTO: EPA

Urmărește-ne pe Google News