În 1987, Radio Europa Liberă făcea glumiţe despre România comunistă în felul următor: “Snobii bucureşteni se plimbă prin centru cu pete de ulei pe reverul hainei”. Ce voia să spună? În acele timpuri, nu se găseau alimente, nici măcar cele de bază. Cei care le obţineau făceau parte din elita societăţii. Cafeaua era un produs foarte rar pe vremea aceea. Nechezolul era înlocuitorul acesteia, iar cel care l-a inventat este Alecu Radu, care are acum 85 de ani.
“Regele nechezolului”, aşa cum a fost poreclit bucureşteanul, ne-a povestit cum a ajuns să inventeze licoarea. “Am lucrat ca şef de secţie la o fabrică de cafea. La un moment dat, tona de cafea de import ajunsese să coste 6.000 de dolari. Iar Ceauşescu nu mai voia să audă de importuri”, ne-a mărturisit octogenarul.
Prăjea zilnic 20 de tone de cafea
Forţat de împrejurări, nea Alecu a trebuit să găsească o formulă pentru a înlocui cafeaua. Aşa că, a amestecat-o cu năutul şi a scos nechezolul. “Deşi prăjeam zilnic 20 de tone de cafea, niciodată nu am fost tentat să consum acest drog. În schimb, beam nechezol în fiecare zi, obicei la care nu am renunţat nici acum ”, ne-a povestit el.
Nea Alecu îşi aduce aminte cât de uşoară era viaţa pentru el. Veneau oamenii influenţi la el cu carne, cu ouă, pe care i le dădeau la schimb pentru cafea. Doar era şef peste aşa ceva…