BATERIE DE DURATĂ.

Dacă nu îţi doreşti de la un telefon altceva în afară de funcţia lui de bază, aceea de a vorbi (6-7 ore), ai nevoie de un mobil simplu, cu baterie puternică, la preţ accesibil. Un exemplu pentru această categorie este Nokia 101, care costă doar 120 de lei.

Jocuri performante.

Aproape toate telefoanele noi pot reda jocuri complexe şi asigură un control bun al acestora, datorită ecranelor tactile. După ce au testat diverse modele, experţii germani spun că mobilul cel mai potrivit pentru gameri este Sony Ericsson Xperia Play, care costă, în medie, 1.500 de lei.

IDEAL PENTRU SMS-uri.

Scrierea mesajelor poate deveni enervantă şi greoaie dacă nu ai o tastatură potrivită. Tocmai de aceea, dacă foloseşti frecvent mesajele-text, ai nevoie de un telefon cu tastatură. Două terminale potrivite sunt: Nokia E7, care costă 1.400 de lei şi BlackBerry Curve 8520, disponibil la 800 de lei.

PENTRU BĂTRÂNI.

Pentru utilizatorii care nu agreează tastatura mică a telefoanelor sau au probleme cu vederea (în special vârstnicii) şi au nevoie de taste şi de un afişaj cât mai mari, e recomandat un terminal precum Viva Olympia, care în România costă cam 150 de lei. Nu are cameră foto, acces la internet sau alte aplicaţii moderne, dar e foarte uşor de utilizat.

Pentru fotografii.

Cei care adoră să facă poze au nevoie de un telefon cu o cameră performantă, care să ofere rezoluţie bună şi timp scurt de fotografiere. Telefoanele date ca exemplu la această categorie sunt Nokia N8, cu o cameră de 12 MP şi un preţ de circa 1.600 de lei, şi Sony Ericsson Xperia Neo, cu cameră de 8 MP, la preţul de 1.200 de lei.

Navigare pe internet.

Pentru aceasta ai nevoie de un smartphone. Acesta te va ajuta să transferi rapid date şi să navighezi în voie pe net, dacă îţi asigură o viteză de cel puţin 14 megabiţi pe secundă. Germanii de la Bild recomandă în acest caz trei telefoane: Samsung Galaxy S2, care costă circa 1.900 de lei, iPhone 4, pentru care trebuie să plătiţi cam 2.000 de lei, sau LG P990 Optimus Speed, la un preţ de 1.400 de lei.

Ascscultătă muzică.

La această categorie tot ce contează e calitatea bună a sunetului prin difuzor şi prin căşti şi o memorie încăpătoare a telefonului. Împătimiţilor de muzică le sunt recomandate iPhone 4S, care costă minimum 1.400 de lei cu abonament, sau Samsung Nexus S, la un preţ de 1.200 de lei.

Urmărește-ne pe Google News