Pentru amatorii de mişcare


Ceasul Alpha Team Evolution face parte din colecţia Hudson, creată în anul 2013, care este destinată în special amatorilor de mişcare. Această colecţie se vrea a fi una din cele mai aventuroase ale mărcii The World of Calgary, destinată personalităţilor aflate veşnic în mişcare şi doritoare să depăşească provocările.
Fiecare din ceasurile acestei colecţii reprezintă un stil aventuros, cu propria sa personalitate, fiind foarte diferit de cel anterior, însă toate sunt proiectate conform unor parametri actuali, care marchează în mod clar tendinţele şi moda acestui sezon.
În acest caz, datorită designului său, culorii şi formei, ceasul Alpha Team Evolution reflectă un stil tip aviator. Culorile sale în tonuri pământii permit o combinare uşoară cu alte accesorii, pentru a fi mereu la modă.

Pentru cei cu personalitate puternică


Ceasul Mugello Sport este unul din cele 6 ceasuri care alcătuiesc colecţia Oakland Speed. Această colecţie le este adresată persoanelor cărora le place să-şi învingă temerile. Pentru acest ceas a fost aleasă culoarea galbenă, ce pune în evidenţă o personalitate extrovertită, puternică, cu o gândire limpede şi cu putere de decizie.
Fiecare din ceasurile din această colecţie are propria sa esenţă, fiind foarte diferit de cel anterior, însă toate sunt proiectate conform unor parametri actuali, care marchează în mod clar tendinţele şi moda acestui sezon. Mugello Sport reflectă, datorită culorii sale, un stil bine conturat, transmiţând vibraţii pozitive, element care dă viaţă look-ului tău.

Pentru tinerii pasionaţi de viteză


Ceasul GP Racing face parte din colecţia Hudson, creată în anul 2013, ce este destinată în special amatorilor de motoare şi de mişcare. Această colecţie se vrea a fi una din cele mai aventuroase ale mărcii The World of Calgary, destinată personalităţilor aflate veşnic în mişcare şi doritoare de nou.
Fiecare din ceasurile acestei colecţii reprezintă un stil aventuros, cu propria sa personalitate, fiind foarte diferit de cel anterior, însă toate sunt proiectate conform unor parametri actuali, care marchează în mod clar tendinţele şi moda acestui sezon.
În acest caz, datorită culorii sale portocalii, ceasul Gp Racing XL reprezintă entuziasmul, fericirea, atracţia, succesul şi impulsivitatea. Este un model destinat în principal persoanelor tinere şi tuturor celor care vor să iasă în evidenţă. Dacă îţi place viteza şi vrei să fii mai rapid decât vântul, acesta este ceasul care ţi se potriveşte.

Pentru iubitorii de sporturi la înălţime


Poartă ceasul Alpha Team 1765. Acesta face parte din colecţia Oakland Speed, crearea sa fiind inspirată din sporturile la înălţime şi cădere liberă. Această colecţie nu este adresată celor care suferă de vertij, dar dacă, dimpotrivă, eşti o persoană căreia îi place să-şi învingă temerile, aceasta este colecţia potrivită.
Datorită succesului mare obţinut în urma vânzărilor primului ceas Alpha Team, creatorii au inclus în această colecţie o nouă versiune a modelului, luând naştere astfel Alpha Team 1765, care prezintă anumite variaţii, adaptându- se însă la cele mai actuale tendinţe. Designul său simplu, dar elegant face ca acest ceas să reprezinte un accesoriu esenţial în viaţa de zi cu zi, care poate fi combinat în toate ocaziile.
Fiecare dintre ceasurile din această colecţie are propria sa esenţă, fiind foarte diferit de cel anterior, însă toate sunt proiectate conform unor parametri actuali, care marchează în mod clar tendinţele şi moda acestui sezon.

Pentru femeile care iubesc eleganţa


Ceasul Tuareg este un ceas de damă ce aparţine colecţiei Riomaggiore, colecţie cu care The World of Calgary doreşte să răspundă cerinţelor tuturor iubitoarelor de modă, oferind un accesoriu adecvat pentru fiecare look.
Modelul Tuareg este un ceas care transmite eleganţă şi simplitate. Culoarea sa cafenie oferă un sentiment de stabilitate şi elimină nesiguranţa. Este adecvat personalităţilor raţionale şi prudente.
Fiecare dintre ceasurile din această colecţie are propria sa esenţă, fiind foarte diferit de cel anterior, însă toate sunt proiectate conform unor parametri actuali, care marchează în mod clar tendinţele şi moda acestui sezon.

Urmărește-ne pe Google News