Potrivit PNL Iaşi, la secţia de votare nr. 15 de la Liceul Tehnologic Petru Poni din municipiu s-ar înregistra o „fraudă de proporţii”, după ce „un cetăţean a primit, din partea reprezentantului PSD, buletine deja votate cu candidaţii PSD la alegerile locale“.

„Colegii mei din secţia de vot nr. 15 de la Petru Poni au identificat o fraudă de proporţii instrumentată de PSD. Un cetăţean s-a sesizat că a primit din partea reprezentantului PSD din secţia de votate mai multe buletine cu ştampila de vot deja aplicată pe candidaţii Partidului Social Democrat. A fost făcută deja o sesizare către organele de anchetă penală, iar poliţia este deja la faţa locului pentru a verifica această fraudă”, a declarat Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi.

PSD a reacționat și a transmis că este vorba de un caz izolat

“Procesul electoral nu a fost întrerupt niciun moment din cauza acelui incident izolat. PSD susţine respectarea legii şi a valorilor democratice şi oferă tot concursul pentru soluţionarea oricăror probleme pe parcursul scrutinului de astăzi“, au transmis reprezentanţii PSD Iaşi.

Poliția confirmă și dă mai multe detalii

„Poliţiştii au efectuat verificări, ocazie cu care au constatat că cele sesizate se confirmă. Ulterior, pe timpul verificărilor s-a constatat şi faptul că persoanei în cauză nu i-au fost înmânate alte două buletine de vot. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale“, au precizat reprezentanţii Poliţiei judeţului Iaşi.

Potrivit IPJ Iaşi, cercetările în acest caz continuă.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu desfășurarea alegerilor locale și europarlamentare

Urmărește-ne pe Google News