Ajuns în secţia de votare, preşedintele a fost întrebat de către unul dintre membrii comisiei unde este Elena – ştiut fiind că mezina îşi însoţea părinţii la fiecare scrutin. „A plecat din cuib”, a fost răspunsul lui Traian Băsescu, lăsând astfel să se înţeleagă că fiica lui cea mică şi-a exercitat dreptul de vot la secţia de domiciliu.
La finalul procesului de vot, preşedintele a susţinut o scurtă declaraţie de presă, în care a vorbit despre votul exprimat de el, dar a şi adresat românilor îndemnul de a-şi exercita dreptul electoral.
„Am votat pentru un partid nou, pentru un partid care sper că va continua procesul de reformare a statului astfel încât România să devină un stat cu instituţii funcţionale, un stat care să fie la dispoziţia cetăţenilor, nu la dispoziţia partidelor”, a spus şeful statului.
Totodată, acesta s-a declarat mulţumit de prezenţa la vot la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014, comparativ cu 2009.
Traian Băsescu i-a îndemnat pe români să meargă în continuare la vot şi, chiar dacă nu s-au lămurit cu ce partid să voteze, să anuleze buletinul de vot:
„Dacă nu au o opţiune pentru niciun partid, tot trebuie să vină la vot şi să anuleze buletinul de vot. Participarea este cel mai important semnal pe care România trebuie să îl de Uniunii Europene faţă de această structură din care am vrut să facem parte”, a încheiat acesta.
Foto: Gabi Pătruţ
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
FANATIK.RO
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI