„Am votat pentru viitorul copiilor acestei țări, pentru liniștea tuturor bunicilor, părinților din țară. Mă deranjează foarte mult cum merg lucrurile în România și am votat să schimb asta. România este o țară a oamenilor cinstiți, muncitori. Am votat pentru o Românie europeană, care să rămână acolo unde îi este locul, pentru o Românie care nu este domniată de infractori, corupție”, a declarat Rareș Bogdan.
El a venit însoțit de soția sa și fiul lor.
Românii cu drept de vot, aproape 19 milioane, sunt așteptați la urne duminică, 26 mai, între orele 7 și 21, pentru a-i alege pe reprezentanții României în Parlamentul European. Peste 450 de candidaţi, reprezentanţi ai unor formaţiuni politice sau independenţi, îşi dispută cele 33 de mandate de europarlamentari la alegerile de duminică. În paralel, se va desfășura și referendumul pentru justiție convocat pe către președinte pe teme legate de justiție, astfel că alegătorii vot putea opta dacă votează doar pentru Parlamentul European, doar pentru referendum sau pentru ambele tipuri de scrutin.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro