Alegeri „fără competiție” în R. Moldova. Activist civic: „Niciun partid nu are un proiect ambițios de refacere a țării după teribila criză pandemică”

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), gruparea considerată pro-europeană și reformistă, a președintei Maia Sandu, și Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, forța catalogată drept pro-rusă, se înfruntă duminică într-un scrutin parlamentar anticipat cu miză uriașă în Republica Moldova.

Activistul civic și jurnalistul Vitalie Sprînceană observă însă, într-un interviu pentru Libertatea, că din punct de vedere economic și social, acest scrutin nu oferă o alegere reală cetățenilor afectați de crize multiple. „Eu văd soluții cuminți pentru vremuri anormale”, spune Sprînceană.

Activistul civic tinde, de altfel, să respingă împărțirea forțelor politice între Est și Vest, între Rusia și Occident, sugerând că această grilă „simplifică extrem de mult realitatea până la punctul de a o face neinteligibilă”.

Sprînceană explică de ce anume a ajuns tema anticorupției atât de populară și de succes în aceste alegeri – Maia Sandu și DNA-ul românesc jucând un rol important – dar avertizează că lupta anticorupție nu este suficientă pentru rezolvarea celorlalte probleme ale Republicii Moldova – „cum ar trebui să arate relația dintre angajator și angajați, cum ar trebui să arate agricultura, cum ar trebui să arate suveranitatea alimentară a acestei țări care importă aproape toată hrana, inclusiv cea pe care ar trebui să și-o producă”.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Activistul civic crede că AUR nu va repeta în Republica Moldova scorul de succes din România, principalele motive fiind acelea că gruparea a impus pe liste persoane politice „expirate”, dar și că își dispută unionismul cu o altă platformă, ceea ce înseamnă că împarte și voturile.

Cu privire la poziționarea României, Sprînceană observă capitalul de imagine construit de aceasta în timpul pandemiei, prin donațiile repetate de vaccinuri sau echipamente medicale. El avertizează însă că Bucureștiul are obiceiul de a-și strica singur acest capital prin susținerea unor politicieni nepotriviți și a unor mișcări dubioase în Republica Moldova.

Grila de interpretare est-vest în R. Moldova este una simplistă, care îi ajută pe socialiști și pe cei de la PAS

Libertatea: Majoritatea comentatorilor europeni au făcut un portret schematic pentru principalele forțe politice care se înfruntă în alegeri. PAS – „partidul pro-european și reformist”, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor – „alianța pro-rusă, protectoare a corupției și a status quo-ului”. Este corectă această grilă de interpretare?
Vitalie Sprînceană: Cred că unul dintre cele mai vechi clișee din articolele despre Republica Moldova ale diverșilor comentatori europeni este acesta cu țara ruptă în două, între Vest și Est, între Rusia și UE, între Rusia și lumea euroatlantică. Am scris de mai multe ori de ce acest trop simplifică extrem de mult realitatea până la punctul de a o face neinteligibilă.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Înțeleg comoditatea unor jurnaliști și comentatori de a împărți această realitate complexă în alb și negru, de a avea aceeași bătălie eternă între Vest și Est, de a zugrăvi situația din Republica Moldova ca pe aceea a unei țări de la periferia Europei care se zbate în convulsii între cele două lumi.

Pe cât de simplă și de comodă, pe atât de falsă este sau în orice caz denaturează realitatea politică.

Ca să dau un exemplu, iată, Partidul Comuniștilor care în imaginarul acesta este una dintre primele forțe politice care a construit adeziunea la lumea rusă. În intervalul 2001-2009, Partidul Comuniștilor s-a întors ca o giruetă de câteva ori, cu fața în diverse feluri. În 2001 a ajuns la guvernare pe promisiunea că o să integreze țara în Uniunea Rusia-Belarus. În 2004, partidul a făcut o întoarcere cu 180 de grade și a început să cocheteze cu ideea de integrare europeană.

În 2005 au ajuns la putere pe o platformă total pro-europeană. Pe vremea aceea, unul dintre partidele acum zise pro-europene, al lui Serafim Urechean, Alianța Moldova Noastră, era construit ca partidul pro-rus.

Una dintre primele măsuri luate atunci în noul parlament a fost o declarație în unanimitate de voturi cu privire la ireversibilitatea cursului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

După 2009, precum cel mai mare partid de opoziție, după victoria așa-ziselor forțe pro-europene, Partidul Comuniștilor iarăși s-a îndreptat spre o platformă pro-rusă, pe care apoi a preluat-o aproape intactă Partidul Socialiștilor.

Iarăși, săptămâna trecută, Voronin spunea că este nevoie să includem opțiunea de integrare europeană în Constituție și să păstrăm relații bune cu Rusia.

Deci vedem că inclusiv așa-zisele forțe pro-ruse nu se comportă neapărat pro-Rusia. Această grilă nu descrie realitatea din Republica Moldova, nici măcar din punct de vedere al diviziunii partidelor pe eșichierul politic real.

Grila e însă comodă și pentru unele forțe interne. Pentru Partidul Socialiștilor și pentru PAS, această grilă este comodă deoarece forțează celelalte partide să se ralieze la ea și să ia în calcul rolul de lider al socialiștilor pe stânga și al PAS-ului pe dreapta. Asta este în detrimentul partidelor mici sau altor opțiuni electorale. Să nu uităm că suntem la alegerile parlamentare, nu la cele prezidențiale.

Mai cred că această grilă este o prelungire a grilei de la alegerile prezidențiale. Atunci, Dodon și Maia Sandu și-au repartizat aceste roluri. Cred că Dodon a inițial acest joc, care până la urmă s-a întors împotriva lui. El a început cu lumea rusă, cu atacul asupra diasporei și asta a mobilizat multă lume din afară și Dodon a pierdut alegerile.

Grila simplifică extrem de mult, nu transmite în niciun fel diversitatea de partide și opțiuni.

Nici pe dreapta unde există o mulțime de opțiuni așa-zis pro-europene – de la AUR la Platforma DA, deci de la un naționalism agresiv și conservator la un naționalism mai pro-european. Sau la un naționalism moderat și pe alocuri liberal globalist, precum cel al PAS.

Comentatorii fac și greșeala de a așeza grila dreapta-stânga pe grila vest-est. Ca și cum forțele de dreapta sunt automat pro-europene și cele de stânga sunt automat pro-ruse.

Pe stânga sunt diverse mișcări. Un ele chiar de dreapta, adică conservatoare. Și cred că Partidul Socialiștilor lui Dodon este unul conservator. Și dacă am face o analiză mai profundă a platformei lor și din punct de vedere economic și cultural, i-am așeza bine pe o platformă populistă de dreapta.

Avem însă și forțe noi – Congresul Civic al lui Mark Tkaciuk, care este o stângă nouă, care vrea să depășească clivajul vest-est, care nu vorbește limbaj geopolitic, ci social.

Dacă vorbim de status-quo, s-a consolidat percepția că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor ar fi un fel de forță care reprezintă status-quo-ul, iar PAS-ul și celelalte partide de dreapta ar vrea să îl sfarme.

Iarăși mi se pare forțat și schematic și pe alocuri denaturat. Din punctul meu de vedere, al unui om cu vederi de stânga, stânga europeană dacă pot spune așa, din punctul ăsta de vedere, atât Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, cât și PAS-ul sunt două fațete ale status-quo-ului. Ele au guvernat țara în diverse combinații cel puțin cu începere de la 2009 încoace.

Sunt aceleași fețe împărțite și distribuite în alte forțe politice. Maia Sandu și o bună parte din PAS au făcut parte din garnitura de miniștri sau din structurile de partid ale PLDM-ului. Igor Dodon a fost parte din Partidul Comuniștilor.

Jumătate din AUR au fost deputați în parlament, au administrat primăria Chișinăului – mă refer la Dorin Chirtoacă – în rândul Partidului Liberal, care a fost parte a Alianței pentru Integrare Europeană.

Deci avem diverse fațete ale status- quo-ului. Dar una ni se prezintă ca o ruptură, alta ca un fel de continuitate. Adevărul este la mijloc. Evident, Partidul Socialiștilor a reușit să guverneze aproape de unul singur de la plecarea lui Plahotniuc, din 2019 până în 2020, până la alegerile prezidențiale.

Dacă status-quo înseamnă partidul care s-a aflat la guvernare în ultimul an, cuvântul are un sens. Dar dacă ne referim la elitele politice, la forțele politice și economice care au guvernat Moldova în ultimii 20 de ani, atunci e vorba despre aceleași fețe. Ambele sunt forțe ale status-quo-ului care s-au reinventat și acum încearcă să vândă aceleași fețe, aproximativ aceeași rețetă, în alte vremuri și cu alt ambalaj.

„Soluții cuminți pentru vremuri anormale”

– De ce spuneți (într-un articol publicat pe Platzforma.md) că alegerile nu oferă, de fapt, o competiție, o alegere reală pentru cetățeni?
– Ziceam că alegerile nu oferă o competiție și mă refeream la componenta de politici economice sau sociale propuse.

Să nu ne lăsăm înșelați de lecturile superficiale în care candidații propun totul, de la renașterea colhozurilor la salarii de mii de lei, pensii ca în Europa. Astea au fost întotdeauna niște bombonele servite la alegeri. Dacă ne uităm și la practicile pe care aceste partide le-au implementat când au avut ocazia, ele se pot încadra sau se regăsesc într-un bazin al unui imaginar economico-social de dreapta.

În 2011, când Partidul Comuniștilor a ajuns la guvernare, ei ziceau că vor să facă economie socialistă, planificată de stat. Acum nu mai avem astfel de propuneri radicale și nu spun că mi-ar lipsi, dar asta ar fi măsura unei alegeri reale sau unei viziuni alternative.

Din punct de vedere economic, programele sunt foarte similare. În programul comuniștilor și al socialiștilor găsim dorința de a deschide cât mai multe zone libere, cu facilități fiscale pentru investitori. La ceilalți găsim promisiunea unei economii mai puțin birocratizate, mai puțin supusă controalelor arbitrare din partea autorităților statului.

Sunt soluții cuminți. Mă refer la lipsa unei alternative, gândindu-mă și la acest context pandemic care a amplificat probleme existente ale Moldovei – starea dezastruoasă a sistemului de sănătate, de educație, de protecție socială.

M-aș fi așteptat la o gândire „outside the box”. Care ar fi înțeles că socialul trebuie salvat. Pandemia a servit și ca hârtie de turnesol. Pentru că în timpul pandemiei am avut la guvernare Partidul Socialiștilor și nu am văzut vreo soluție îndreptată spre salvarea și ajutorarea oamenilor în acest context complicat.

În Vest am văzut mișcări de renaționalizare a spitalelor, faptul că în Franța a fost oprită plata serviciilor comunale pe mai multe luni. În Moldova nu a existat asta. Au mers și ratele la bănci, și la credite, și la serviciile comunale.

Nu au fost transferuri pentru populație. Oamenii care s-au îmbolnăvit de COVID și au stat acasă nu au primit niciun fel de sprijin. Și asta a fost politica Partidului Socialiștilor. Propunerile opoziției nu au fost nici ele mai bune. Ce voiau ei era mai multă claritate, mai mult sprijin pentru antreprenori. Dar un program masiv de salvare a socialului nu am avut. De aceea spun că nu au existat alternative.

Și, de fapt, eu nu văd niciun partid care să aibă un proiect ambițios de refacere a țării după această criză teribilă pandemică și care a venit în Republica Moldova peste alte crize – a emigrației, cea economică. Eu văd soluții cuminți pentru vremuri anormale.

E un fel de concluzie care se pliază pe constatarea că nu există competiție și alegere reală. Doar un orizont de măsuri cuminți care nu își propun deloc să schimbe situația curentă.

Succesul sloganului „DNA, treceți Prutul!” și popularitatea luptei anti-corupție

– Este vizibil, și am vorbit despre asta și cu fostul ministru de Externe Nicu Popescu, într-un interviu, că tema corupției a fost puternic prezentă în campanie, și că dincolo de clivajul vest-est, ea este cea care acum împarte alegătorii. Așteptăm, în cazul unei victorii a PAS, o reformă și o luptă anticorupție care să aducă bunăstare? Sau care credeți că va fi efectul acestei retorici care totuși pare să ofere speranțe alegătorilor?
– Tema corupției este firească într-o țară în care procesul de evoluție economică în așa-zisa perioadă de tranziție e perceput ca unul de sărăcire generală.

Într-o țară în care majoritatea populației a avut de pierdut de pe urma tranziției. Într-o țară în care majoritatea familiilor au trebuit să trimită membri în afară la munci necalificate.

În care economiile au fost pierdute, în care infrastructura socială în majoritatea localităților s-a prăbușit, școlile s-au închis, posibilitățile de dezvoltare la nivel local au dispărut, în care s-a prăbușit și marea industrie și agricultura. Mai ales că toate aceste procese au fost percepute ca fiind rezultatul unor furturi de pe urma cărora au beneficiat grupuri mici de oameni.

De aceea tema corupției și anticorupției este, de înțeles, foarte cerută. De unde și necesitatea unei justiții. Putem specula la nesfârșit în ce fel această anticorupție va putea domoli setea de justiție, dar în mod clar, dacă am face o genealogie a temei anticorupție, vom vedea că este veche. Nu o inventează nici PAS-ul, nici partidele de dreapta. În 2001, când Voronin a venit la guvernare și el a promis că va lupta cu cei care au furat țara.

Popularitatea temei se datorează câtorva momente. În primul rând există un lider – Maia Sandu – care în percepția populară este incoruptibilă. Dincolo de faptul că a existat această cerință pentru o astfel de temă, a existat și un om căreia această temă i se potrivește. Și Filat sau Plahotniuc au încercat să facă această luptă anticorupție, dar ea era dinamitată de schemele pe care acești oameni le puneau la cale.

Maia Sandu a venit cu imaginea unui om curat, nepătat și cred că e unul dintre pilonii acestui discurs anticorupție. De asemenea, un alt moment care face ca această temă să fie extrem de populară este și faptul că lupta anticorupție a fost un cal mare și în România.

În Moldova, la un moment dat, a fost extrem de popular sloganul „DNA, treceți Prutul!” și era clar că în momentele în care DNA-ul românesc bagă la bulău oameni care păreau intangibili, aici la Chișinău se aprindeau ochii, lumea visând să bage în cătușe pe cei care, cred oamenii, sunt vinovați de nenorocirile lor.

De aceea, tema corupție, înțeleasă ca luptă pentru justiție, este una dintre temele principale.

Problema este că această luptă anticorupție se bazează pe imaginea imaculată a unui lider, care însă în anturajul său are destui oameni care o pot sabota. Dincolo de asta, este o temă care pune lucrurile în ordine, dar nu este una care să construiască.

Este foarte greu să construiești un proiect de țară. Această luptă nu zice nimic despre cum ar trebui să arate țara. Cum ar trebui să arate relația dintre angajator și angajați. Cum ar trebui să arate agricultura. Cum ar trebui să arate suveranitatea alimentară a acestei țări care importă aproape toată hrana, inclusiv cea pe care ar trebui să și-o producă.

Deși e foarte popular și emoțional și probabil va avea de câștigat dacă va reuși să bage doi-trei oameni foarte vizibili la pușcărie, este un discurs care pierde în fața realității prozaice. Pentru că după aceea vin întrebările mari: ce facem cu economia, cu drepturile angajaților, cu pensiile. Bun, îl băgăm pe Dodon la pușcărie. Dar asta va crește pensiile? De aceea cred că discursul anticorupție este unul mobilizator foarte bun, dar unul pe termen scurt.

„AUR nu va repeta scorul din România”

– Cum vedeți rolul AUR în Republica Moldova? Și credeți că are șanse să își crească rolul electoral?
– Cu riscul de a fi contrazis de rezultatele votului, sunt tentat să zic că am mari dubii că AUR va repeta scorul din România. Multe dintre temele pe care AUR și le-a asumat în România – tradiționalism, conservatorism, un naționalism cu accente extremiste – sunt teme sau orientări pe care parțial le preiau și alte partide.

Partea de familie tradițională, retorica antioccidentalistă, în Moldova este prezentă și în agenda Partidului Socialiștilor. Unirea cu România nu e o temă nouă. În politica Republicii Moldova au fost și sunt multe partide care au îmbrățișat această temă. Deci noutatea AUR-ului este redusă.

Apoi, prin felul în care s-a comportat la constituirea listei de partid, la negocierea alianței posibile cu alte partide unioniste, a consolidat stereotipul că înainte de a face unirea, unioniștii ar trebui să găsească soluția pentru a se uni pe ei înșiși.

La alegerile acestea sunt două partide cu platforme foarte asemănătoare unioniste. PUN-ul lui Octavian Țîcu și AUR. Cred că faptul că unioniștii vin pe două platforme separate, în care diferența este doar de lideri, nu face bine cauzei lor. Poate unioniștii ar înregistra un scor bun, dar faptul că votul va fi scindat în cele puțin două platforme e o problemă.

Un alt handicap al AUR este că atunci când și-a negociat lista de candidați, nu știu cum s-a întâmplat că au adăugat în acea listă personaje foarte problematice pe care nu le poți numi noi. Poate cu excepția lui Vlad Bilețchi, care este relativ nou. Celelalte fețe ale AUR sunt personaje politice pe care le putem considera expirate sau ca să fiu mai delicat aș putea spune că sunt personaje care au un bagaj foarte toxic și care au fost deja parte din diverse formule ale status-quo-ului.

Dorin Chirtoacă, spre exemplu, care este probabil cel mai slab primar pe care l-a avut Chișinăul, Valeriu Munteanu, Corina Fusu – sunt persoane care au făcut parte din Partidul Liberal, care a fost în guvernarea oligarhică Plahotniuc-Filat.

Recunosc că partidul a fost unul dintre cele mai originale, a încercat să facă acțiuni care să adune atenție mediatică, să apară în spațiul public. Pe de altă parte au fost evenimente plate care sugerează nu doar că partidul stă ideologic într-un fel de neo-ceaușism, neo-legionarism, neo-naționalism de secol 19, dar că se află acolo și mental. Una dintre cele mai ridicole acțiuni ale lor a fost cea în care au protestat la casa lui Iurie Roșca. Mai exact, împotriva votului pe care acesta l-a dat în 2005 pentru președinția lui Voronin. Mi se pare că trăiești într-o realitate paralelă, în care mai ești încă în parlamentul din 2005.

La fel acțiunea în care au îmbrăcat monumentul lui Lenin în niște sacoșe care au ajuns celebre în Moldova, numite culioace. Ele au devenit celebre când anul trecut a apărut un video în care părea că Dodon lua mită de la Plahotniuc într-o astfel de sacoșă.

Justificarea lui Chirtoacă a fost că „noi luptăm contra ciumei roșii și îl pedepsim pe Dodon vandalizându-l pe Lenin”. E bizar, deoarece unica deosebire între platforma conservatoare a socialiștilor și AUR este că Dodon vrea cu Rusia, iar AUR, la nivel formal, vrea unire cu România. Dar AUR-ul din Moldova este foarte antirus, în vreme ce cel din România are și niște simpatii rusești.

„România investește în mișcări care vorbesc în numele ei, dar sunt foarte dubioase”

– Unde se află România în imaginarul cetățenilor din Republica Moldova? Ce mai reprezintă România pentru ei, acum? S-a schimbat ceva în ultima vreme?
– Dinspre Republica Moldova, opinia mea este că România a câștigat mult în ultimul an. În timpul pandemiei, autoritățile de la București au avut un soft power foarte atractiv care a consolidat opinia că România e aliatul natural al Moldovei și a adunat ceva simpatie pro-românească și de la oameni care nu erau pe platforma românească.

Mă refer la câteva acțiuni simbolice și cu impact real, cum ar fi acordarea de ajutoare umanitare. Au fost și echipele de medici români care au venit în vara când situația pandemiei era grea aici. Au fost mai multe loturi de ajutoare cu echipamente. Au fost multiplele doze de vaccin pe care România le-a donat. Au fost gesturi care au dus multă simpatie.

Acum, dilema eternă este că România, oficial, își face imagine bună la Chișinău, face uneori gesturi bune, dar ulterior investește în mișcări care vorbesc în numele ei, dar sunt foarte dubioase.

E un paradox că reprezentanții României în Republica Moldova, și nu mă refer la ambasadori, dar la diversele mișcări și publicații care primesc sprijin din partea guvernului României, sunt tot felul de fițuici ultranaționaliste, personaje dubioase. Românismul promovat de aceste mișcări și voci este, de obicei, un soi de Cenaclul Flacăra de la care lipsește discursul lui Ceaușescu. Sau avem un sămănătorism și pășunism cu ii și ițari, cu basarabeni care trebuie să cânte „Treceți batalioane române” sau „Cântă cucu-n Bucovina”.

România are un potențial enorm de a-și îmbunătăți imaginea, dar ruinează asta prin oamenii pe care îi lasă să vorbească în numele ei.

Cred că România poate face mult mai mult. Vorbeam despre necesitatea înființării unui centru de carte românească la Chișinău. Cărțile care apar și la București trebuie să apară și la Chișinău. Altfel ai situația în care în universitate, tezele de licență și masterat se scriu cu citate în limba rusă pentru că nu sunt accesibile în română.

România, în timpul pandemiei, și-a arătat o față bună și grijulie față de Moldova. Are un capital de simpatie inclusiv printre oamenii care nu se legau de unionismul strident care nu lasă alte opțiuni decât sunteți români și punct. Acum să vedem ce se va întâmpla cu acest capital.

Partea proastă este că Bucureștiul are tradiția de a susține forțe politice dubioase. Și nu vorbesc doar despre partidulețele unioniste, dar și despre sprijinul real pe care PSD-ul l-a dat Partidului Democrat al lui Plahotniuc și diversele legături prin care România a contribuit la consolidarea regimului oligarhic decât la erodarea lui. Și România are de pierdut făcând aceste gesturi.

Urmărește-ne pe Google News