Şeful autorităţii electorale, Hazem Badawy, a declarat că prezenţa la vot a atins o rată „fără precedent” de 66,8% din cei 67 de milioane de alegători din Egipt.
Peste 39 de milioane de alegători au votat pentru Sissi, care conduce Egiptul de un deceniu.
Cu câteva săptămâni înainte de alegeri, autorităţile au îndemnat cetăţenii să voteze în număr mare, după ce alegerile precedente din 2018 au fost criticate pentru o prezenţă scăzută la vot de 40%.
„Nu au existat încălcări sau nereguli care să afecteze procesul electoral”, a adăugat Badawi.
A treia victorie zdrobitoare în alegeri a lui Al-Sissi
În 2013, armata condusă de Sissi l-a înlăturat de la putere pe Mohammed Morsi, un preşedinte islamist dezbinator, dar care fusese ales în mod democratic în Egipt.
Al-Sissi a fost ales şef al statului în 2014 şi 2018 şi, de fiecare dată, a obţinut o victorie zdrobitoare.
Susţinătorii generalului devenit preşedinte îl văd pe acesta drept o garanţie a stabilităţii pe fondul tulburărilor regionale.
Criticii lui Al-Sissi, însă, îl acuză de deteriorarea situaţiei economice şi de lipsa libertăţilor.
Foto: Profimedia Images