Speculaţii cu privire la o eventuală candidatură a lui Hollande s-au intensificat săptămâna aceasta, după ce premierul Manuel Valls nu a exclus să candideze în alegerile primare ale stângii, privăzute pe 22 şi 29 ianuarie.

Şapte candidaţi şi-au anunţat până în prezent intrarea în cursă, şi anume Arnaud Montebourg, Benoît Hamon, Marie-Noëlle Lienemann, François de Rugy, Jean-Luc Bennahmias, Gérard Filoche şi Pierre Larrouturou.

Francois Hollande şi-a motivat decizia afirmând că vrea să ofere Partidului Socialist (PS) o şansă să obţină o victorie „împotriva conservatorismului şi extremismului”.

„Astăzi sunt conştient de riscurile pe care o asemenea decizie le-ar avea dacă nu se bucură de o susţinere largă”, a spus şeful statului, care se află la un nivel istoric de nepupularitate.

Premierul Manuel Valls, așteptat să intre în cursa din alegerile primare

Premierul Manuel Valls este așteptat să își anunțe candidatura în cadrul alegerilor primare ale stângii. Totodată, după anunțul făcut de Francois Hollande, premierul a salutat „decizia unui om de stat”.

„Este alegerea unui om de stat. Vreau să-i transmit lui François Hollande emoţia mea, respectul meu, fidelitatea mea şi afecţiunea mea”, a scris şeful Guvernului.

Candidatul dreptei susține că Hollande “și-a recunoscut eșecul”

Francois Fillon, candidatul dreptei la alegerile prezidențiale din 2017, a apreciat că François Hollande şi-a „recunoscut cu luciditate eşecul” care l-a determinat să nu mai candideze în acest scrutin.

„Președintele Republicii recunoaşte, cu luciditate, că eşecul său evident îi interzice să meargă mai departe”, scrie Fillon într-un mesaj postat pe Twitter.

„Acest mandat de cinci ani se încheie într-un haos politic şi o decadenţă a puterii”, apreciază el.

„Mai mult ca niciodată, alternanţa şi redresarea Franţei trebuie să fie construite pe o bază solidă (şi anumea) a adevărului, fără care nu există o încredere din partea francezilor şi a acţiunii curajoase, singură în măsură să obţină rezultate”, continuă Fillon în acest tweet.

Francezii își aleg un nou președinte anul viitor

Anul viitor, francezii își vor alege noul președinte. În condiţiile în care socialiştii francezi sunt profund divizaţi şi este puţin probabil ca politicianul pe care îl vor propune să treacă de primul tur de scrutin, învingătorul primarelor de dreapta ar urma să intre în al doilea tur de scrutin împotriva liderei Frontului Naţional, de extremă-dreapta, Marine Le Pen. Sondajele afirmă deocamdată că Le Pen va pierde, astfel că reprezentantul dreptei este favorit pentru a deveni viitorul preşedinte al Franţei.

Foto: EPA/Arhivă

 
 

Urmărește-ne pe Google News