Cei mai mulți dintre alegătorii stângistului radical Jean-Luc Mélenchon se vor abține duminică, în turul al doilea al prezidențialelor franceze, sau vor depune un buletin alb, refuzând să aleagă între Emmanuel Macron și Marine Le Pen, a arătat o consultare internă derulată în weekend.

Potrivit rezultatelor publicate duminică, din cei 215.000 de oameni care au participat, mai bine de 66% au spus că nu vor vota niciun candidat pe 24 aprilie. În jur de 33% au spus că vor vota pentru Macron, în vreme ce opțiunea de vot pentru Le Pen nu a existat, scrie France24.

„Rezultatele nu reprezintă un ordin pentru vot. Alegătorii vor face propria alegere, așa cum vor considera potrivit”, a subliniat echipa de campanie a lui Mélenchon.

Alegătorii lui Mélenchon, care s-a clasat pe locul trei în primul tur de scrutin, cu peste 22% din voturi, sunt deosebit de importanți în ecuația rezultatelor din turul secund.

În seara de după închiderea urnelor, Mélenchon le-a cerut în mod repetat alegătorilor să nu voteze pentru Marine Le Pen, dar nu i-a îndemnat să voteze pentru Macron, pentru a bloca venirea extremei-drepte la putere.

Analizele arată că votul se va împărți. Și că nu toți alegătorii îl vor asculta pe Mélenchon.

Potrivit unui sondaj IPSOS-Sopra-Steria dat publicității sâmbătă, în jur de 33% dintre alegătorii stângii radicale vor vota pentru Macron, în vreme ce 16% o vor alege pe Le Pen.

Dar mai bine de 50% dintre cei chestionați au refuzat să își spună opinia, ceea ce sugerează nu numai că alegerea lor este dificilă, dar și că rezultatul final ar putea fi imprevizibil.

Un alt sondaj, Opinionway, a arătat că 41% ar vota pentru Macron, 24% pentru Le Pen, iar 35% s-ar abține.

„Refuz să votez extrema-dreaptă sau Macron”

Mulți dintre alegătorii lui Mélenchon din primul tur au fost tineri, care refuză extrema-dreaptă, dar nu sunt entuziasmați nici de liberalul Macron.

„E ca și cum ai alege între ciumă și holeră”, a explicat pentru Politico Maha, o studentă de 19 ani care se gândește totuși să îl voteze pe Macron în turul doi, fără tragere de inimă.

Alții au spus că nu vor să facă compromisuri. „Mă voi abține. Refuz să votez extrema-dreaptă sau Macron. E singurul mod în care îmi pot arăta nemulțumirea”, a declarat Enzo, un alt student de 19 ani, care a votat în primul tur cu Mélenchon datorită politicilor de mediu propuse de acesta.

Sentimentul a fost vizibil săptămâna trecută, când tinerii studenți de stânga care sunt nemulțumiți de oferta electorală din turul doi au ocupat temporar campusurile universităților Sorbonne și Sciences Po Paris.

Dintre toate grupurile de vârstă, tinerii au fost cei mai lipsiți de entuziasm în primul tur de scrutin – cu un absenteism de 40%.

Dintre cei care au mers la urne, cei mai mulți l-au ales pe Mélenchon, atât datorită programului electoral, dar și campaniei reușite, care a fost dusă inclusiv pe platforme precum TikTok.

Analizele au arătat că 36% dintre alegătorii între 18 și 24 de ani au votat pentru stângistul radical.

„Neoliberalismul nu le vorbește tinerilor”

Macron va avea probleme să convingă și electoratul cu venituri mici, care a votat în primul tur pentru Mélenchon (dar și pentru Le Pen).

În Seine-Saint-Denis, candidatul Franței Nesupuse a obținut aproape 50% din voturi. În orașul Saint-Denis, cea mai cunoscută zonă a departamentului, Mélenchon a adunat peste 60% din voturi.

„Proiectul lui Emmanuel Macron vine din secolul XX. Neoliberalismul nu le vorbește tinerilor”, a explicat Landry Ngang, un activist al partidului lui Mélenchon.

„Le-am explicat proiectul nostru privind emanciparea, mediul și redistribuirea bogăției”, a spus Ngang, explicând succesul electoral din acest cartier.

„Tinerii sunt interesați de aceste probleme, nu să devină milionari, așa cum ar spera Emmanuel Macron”, a adăugat el.

În orașul Trappes, aflat la sud-vest de Paris, unde aproape 61% dintre alegători au votat pentru Mélenchon, alegătorii au dubii în privința alegerii de pe 24 aprilie.

Macron a făcut o serie de declarații pentru a atrage alegătorii stângii, dar aceștia nu par convinși.

„Sincer, cred că ar fi mai bine dacă nu ar mai vorbi, deoarece de fiecare dată când deschide gura îi exasperează pe alegătorii noștri și îi convinge să nu voteze”, a explicat pentru The Guardian primarul din Trappes, Ali Rabeh, un fost socialist.

„Dacă Macron vrea să spună ceva ar trebui să fie un mesaj clar de compromis, nu ceva vag, cum ar fi reducerea vârstei de pensionare din propunerea sa de la 65 la 64 și jumătate. Oamenii nu sunt așa de adormiți. Pur și simplu se joacă cu focul”, a avertizat acesta.

Rabeh a admis în același timp că nu prea există alegere pentru turul doi, ținând cont de pericolul reprezentat de extrema-dreaptă.

„Nu am de gând să îi fac campanie lui Macron, dar cred că nu avem altă alegere. Nu ar trebui să subestimăm susținerea pentru extrema-dreaptă”, a spus el.

Thierry, un muncitor din construcții de 59 de ani care a votat pentru Mélenchon în primul tur, a declarat însă că preferă să se abțină.

„Nu există nimic din ce poate spune Macron ca să mă convingă. A avut deja 10 ani în viața publică, cinci la ministerul de Finanțe și cinci ca președinte”, a spus el.

„Voi vota, dar voi da un vot alb. Evident, mă tem că Le Pen va câștiga, mă tem în special pentru comunitatea de aici din Trappes, dar așa cum se spune, teama nu ne va feri de pericol”, a adăugat el.

Urmărește-ne pe Google News