La mai puţin de două ore după anunţarea primelor rezultate, premierul Gabriel Attal și-a anunțat demisia. Preşedintele Republicii trebuie de-acum să propună un nou nume de premier pentru formarea viitorului guvern, relatează BFMTV, potrivit news.ro.

Scenariul 1: un guvern condus de Le Nouveau Front populaire

Cu 182 de deputaţi, Le Nouveau Front populaire (NFP – Noul Front Popular) este cea mai mare forţă politică din noua Adunare Naţională, camera inferioară a Parlamentului francez.

Emmanuel Macron are „datoria să cheme NFP la guvernare”, a cerut liderul partidului de extremă-stânga La France insoumise (LFI – Franța Nesupusă), Jean-Luc Mélenchon. Cu 74 de mandate, LFI este cel mai important grup politic din NFP, care mai reunește socialiștii, ecologiștii, comuniștii și diverși afiliați.

În lipsa unei majorităţi absolute (de 289 de mandate din cele 577 ale Adunării Naționale), LFI propune să îşi impună prin decret o parte a programului său, și anume creşterea salariului minim, blocarea preţurilor, abrogarea reformei pensiilor etc.

Un guvern NFP ar putea convinge o parte a deputaţilor din coaliţia centristă prezidenţială Ensemble pour la Republique (Împreună pentru Republică) să nu voteze eventualele moţiuni de cenzură depuse de dreapta sau extrema dreaptă.

În pofida amenințărilor cu moțiuni de cenzură, un guvern minoritar este capabil să asigure guvernarea. Elisabeth Borne şi Gabriel Attal au făcut acest lucru timp de doi ani datorită ajutorului primit din partea unor deputați din partidul conservator Les Républicains (LR – Republicanii).

Scenariul 2: un guvern Ensemble – LR

O alianţă între Ensemble și LR, foarte alunecos din 2022, le-ar permite așa-numiților macroniști să se menţină pe linia de plutire. Ensemble, LR și dreapta neafiliată dispun de 228 de deputați în total.

„Ţara este de dreapta. Trebuie să guvernăm de dreapta. Şi să nu facem coaliţie cu LFI şi NFP”, a declarat la BFMTV Gérald Darmanin, un fost apropiat al ex-președintelui Nicolas Sarkozy.

„Noi întindem mâna LR”, a spus la BFMTV Benjamin Haddad, un deputat Ensemble şi fost secretar naţional al Uniunii pentru o Mișcare Populară, formațiune politică de dreapta desființată în 2015. „Spun de doi ani că vreau să lucrăm cu ei”, a adăugat el.

Geoffroy Didier, de la LR, a cerut la BFMTV ca „dreapta independentă să rămână liberă şi să nu se înhăiteze cu Emmanuel Macron, care el însuşi a intrat în cârdășie cu stânga, chiar cu extrema stângă, pentru a bloca RN”, adică Rassemblement national, formațiune politică de extremă-dreapta condusă de facto de Marine Le Pen.

În cazul ajungerii la un acord, un guvern Ensemble – LR ar putea cădea în urma unei moţiuni de cenzură dacă aceasta ar fi susţinută de FNP (182 de deputaţi) şi RN (143 de deputați), dar nu şi dacă s-ar încheia acorduri în vederea abţinerii unor partide.

Scenariul 3: o coaliție după modelul german

Soluţia poate fi cu totul alta?

„Stânga vrea să guverneze, dar nu va guverna niciodată”, a subliniat la BFMTV un membru al Renaissance (Renaștere), partidul lui Macron, care face parte din blocul politic Ensemble. „Un premier NFP ar cădea în trei zile”, a apreciat acest politician.

„Trebuie să se facă o coaliţie după modelul german, iar asta va lua timp”, a pledat el.

În Germania, partide cu ideologii diferite se aliază frecvent pentru a forma o majoritate. Socialiştii şi conservatorii au guvernat împreună, iar în ultimii ani alături de ecologişti.

Însă o coaliţie între socialiști, tabăra prezidențială și conservatorii ar însuma doar 272 de deputaţi. Cel puțin 18 deputați sunt necesari pentru a constitui o majoritate scurtă.

În Franţa, o asemenea coaliţie nu a fost formată niciodată în Republica a V-a, iar partidele din NFP au exclus acest scenariu încă din seara alegerilor.

„Am avea o singură busolă, cea a NFP”, a precizat, la anunţarea primelor rezultate, Olivier Faure, prim-secretarul PS, care şi-a reiterat dorinţa taxării superprofiturilor.

Scenariul 4: un guvern tehnocrat

Rămâne scenariul unui guvern tehnocrat, alcătuit din experţi – economişti, funcţionari de rang înalt, diplomaţi – conduşi de către o personalitate consensuală.

Aceasta este o idee vagă în Franţa, care nu a fost pusă niciodată în practică în Republica a V-a, instaurată pe 4 octombrie 1958.

Franţa a mai avut, în perioada 1959-1962, un guvern de uniune naţională din care au făcut parte aproape toate partidele, cu excepția comuniștilor.

Unii tehnocrați s-au aflat, de asemenea, la şefia unor guverne, de exemplu Raymond Barre în 1976 sau Jean Castex în 2020, dar ei aveau un mandat politic şi o majoritate în Adunarea Națională.

Concret, este vorba despre o superadministraţie, însărcinată să asigure continuitatea statului, care să facă în aşa fel încât facturile să fie plătite, ca resursele necesare să fie alocate administraţiilor şi ca sute de miliarde de care Franţa are nevoie pentru a se finanţa să fie luate de pe pieţe. Este vorba despre strictul minim. În problemele fiscale, el ar fi cantonat la statu-quo, explică BFMTV.

Scenariul 5: criza instituțională

Dar chiar şi un guvern de tehnocrați s-ar afla mereu sub ameninţarea unei moţiuni de cenzură din partea NFP, LR sau RN.

În cazul în care nu are loc niciunul dintre aceste scenarii, Franţa riscă să intre într-o profundă criză instituţională, iar Emmanuel Macron nu poate dizolva Adunarea Națională până în iulie 2025.

„Dacă nu există o majoritate, soluţia ieşirii din impas este ca el (Emmanuel Macron – n.r.) să plece”, a declarat, înainte de turul doi, Jean-Luc Mélenchon. „Este normal, el este vinovat de încurcătură”, a adăugat liderul LFI.

Fostul candidat în alegerile prezidenţiale a invocat atunci o referinţă istorică pentru a-şi ilustra spusele – a cartelului stângii din 1924.

Această coaliţie a reuşit să obţină demisia preşedintelui Alexandre Millerand după ce a „respins toate guvernele” în lanţ.

Un astfel de scenariu nu s-a mai repetat de la instaurarea Republicii a V-a.

La rândul său, Emmanuel Macron a exclus să demisioneze „indiferent care va fi rezultatul” alegerilor legislative anticipate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News