Primul județ din nord unde șefia de CJ e aprig disputată este Botoșani, unde PSD l-a împins drept candidat pe senatorul Lucian Trufin, deși o aveau pe președinta în funcție Doina Fedorovici. Liberalii mizează pe Valeriu Iftimie, om de afaceri cunoscut la nivel național, nu doar local, și patron al echipei FC Botoșani.
Județul din Moldova cel mai potent economic, Iași, are parte de confruntări electorale pe cinste. Lupta este dusă între PSD și PNL nu doar pentru șefia consiliului județean, ci și la municipiul reședință de județ.
Pentru președinția județului, principalii candidați sunt Costel Alexe, șeful actual, și Bogdan Cojocaru (PSD), fostul prefect de Iași. Însă în cursă au intrat și alte două nume cunoscute local, Marius Ostaficiuc (deputat ales pe listele PSD, dar trecut ulterior la AUR) și Petru Movilă, fost deputat PMP, în prezent candidat al Alianței Dreapta Unită.
Pentru capitala județului, principalii candidați sunt Mihai Chirica (PNL) și Bogdan Balanișcu (secretar de stat la Mediu, din partea PSD). Și în această competiție mai sunt cel puțin trei adversari cunoscuți: deputatul Marius Bodea (candidat al Alianței Dreapta Unită, în trecut membru al PNL), europarlamentarul Tudor Ciuhodaru, acum reprezentant al AUR, după ce în PE a fost trimis de PSD, și Cosette Chichirău, aleasă în Camera Deputaților din partea USR, dar „autotransferată” între timp la Partidul CURAJ pentru România, înregistrat la tribunal sub numele Partidul „România ECO (Echitate, Comunitate, Onestitate)”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5bc7ca9b642d174ffcff094f4a7fcedd.jpg)
Urmașul lui Ionel Arsene
În județul Neamț, în urma condamnării definitive a lui Ionel Arsene, care timp de două mandate a deținut funcția de șef de CJ, nu s-a evidențiat niciun alt lider local influent. PSD merge la alegerile din 9 iunie pe mâna lui Daniel Harpa, primarul orașului Târgu Neamț, în timp ce PNL l-a aruncat în luptă pe George Lazăr, secretar de stat la Ministerul Energiei. Un al treilea candidat, ceva mai cunoscut la nivel național, este Sorin Lavric, senator AUR și membru al conducerii acestui partid.
Bacău, județ învecinat, are cel puțin două confruntări electorale urmărite cu interes de conducerile centrale ale principalelor partide parlamentare. La nivelul județului, șefia CJ Bacău e disputată de Ionela Breahnă-Pravăț (PSD) și de Mircea Fechet (PNL), după ce actualul președinte, Valentin Ivancea, își încearcă norocul la municipiul reședință de județ. Breahnă-Pravăț este senatoare la primul mandat, în timp ce Mircea Fechet e ministru al mediului.
La Primăria Bacău, favorit rămâne Lucian Stanciu-Viziteu, edilul în funcție, în timp ce din partea PSD-PNL este un singur om susținut, adică Valentin Ivancea, care a făcut pasul dinspre CJ spre municipiul reședință de județ. Voturi ar mai putea rupe și Sergiu Sechelariu, candidatul Partidului Verde, fratele cunoscutului baron local Dumitru Sechelariu, primar al Bacăului timp de două mandate și conducător al echipei de fotbal FCM Bacău.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_bfa88eafba4c128e0a4ec224b3dd482e.jpg)
Era post-Buzatu
În județul Vaslui începe era post-Dumitru Buzatu, în condițiile în care cel care a condus județul timp de 12 ani ca șef de CJ, dar care era influent încă din anii 90, încă are probleme cu legea. PSD merge pe mâna lui Ciprian Trifac, actual vicepreședinte cu atribuții de președinte de CJ, în timp ce liberalii vor să câștige Consiliul Județean cu Nelu Tătaru, actual deputat și fost ministru al sănătății.
Potrivit informațiilor Libertatea, favorit rămâne social-democratul, dar și liberalii speră că politicianul lor ar putea face o surpriză. Și în 2020, liberalii au fost la câteva procente de victorie.
Ultimul județ din Moldova unde rezultatele sunt imprevizibile în ceea ce privește șefia de CJ este Vrancea. După decesul lui Cătălin Toma, cel care l-a îndepărtat pe Marian Oprișan din funcția de șef de CJ după 20 de ani, liberalii au decis în prezent să meargă pe mâna lui Dragoș Ciobotaru, primar al localității Vizantea-Livezi, care în 2020 a câștigat cu 92%.
În schimb, PSD îl are candidat pe Nicușor Halici, fost prefect până acum câteva luni și deputat timp de două mandate. Un al treilea nume destul de cunoscut este Ștefan Ion, candidat al Alianței Dreapta Unită, care în prezent e deputat și a fost ministru al dezvoltării în Guvernul Orban.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5f0e142c9adba837a11b03516af5c8d1.webp)
Sudul și centrul țării
În sud, unul din cele mai disputate județe este Giurgiu, unde PSD încearcă prin Marian Mina să preia din conducerea județului. În prezent deputat, Mina îl are contracandidat nu pe actualul președinte, Dumitru Beianu (PNL), ci pe senatorul liberal Toma Petcu, care în Guvernul Dăncilă a fost ministru al energiei.
În ceea ce privește județul Constanța, se anunță o competiție umăr la umăr atât la CJ, cât și la municipiul reședință al județului. În condițiile în care PNL s-a delimitat de actualul șef al CJ, Mihai Lupu, ales pe listele liberalilor, dar acum candidat al PUSL, noua opțiune a partidului condus de Nicolae Ciucă e Florin Mitroi, primar al localității Valu lui Traian. Contracandidatul de la PSD e Cătălin Grasa, AUR îl aruncă în luptă pe omul de afaceri Mohammad Murad, iar ADU îl propune pe Claudiu Palaz.
La Primăria Constanța candidează din partea PNL edilul Vergil Chițac, iar PSD a venit cu varianta Horia Constantinescu, fost șef al ANPC. Nu în ultimul rând, ADU încearcă încă o dată să câștige primăria prin deputatul Stelian Ion, fost ministru al justiției.
Situația e complicată și într-un județ cu altitudini mai mari față de cele de la malul mării. În municipiul Brașov, PNL și PSD încearcă, prin candidatul comun George Scripcaru, să-l trimită acasă pe Allen Coliban. Candidat cu notorietate pentru Primăria Brașovului este și Dan Tănasă, deputat al AUR.
În schimb, la nivelul județului, PNL și PSD merg separat. Adrian Veștea, ministru al dezvoltării și șef de CJ timp de două mandate, nu a vrut să se asocieze cu PSD, în timp ce social-democrații au venit cu varianta Lucian Pătrașcu (fost subprefect până la începutul lunii aprilie), iar ADU, cu senatorul Irineu Darău.
„Lupii” tineri liberali
Mai mulți liberali din generația tânără încearcă să prindă funcția de șef de CJ. În județul Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, deputat la al doilea mandat și fost secretar general al PSD, vrea să-l pensioneze pe Radu Moldovan (PSD), șef de CJ din 2012, care anterior a fost și deputat. Sighiartău este unul dintre liberalii care de câteva luni duce o campanie intensă de promovare atât în online, cât mai ales la nivelul localităților din județ și în zona antreprenorială.
Tot pentru o șefie de CJ, dar în Satu Mare, încearcă și Adrian Cozma, deputat și șef al PNL Satu Mare. PSD nu a vrut să-l susțină pe Cozma pentru a avea șanse mai mari în fața candidatului UDMR, Pataki Csaba (actualul președinte de CJ), și au decis să candideze și Mircea Govor, un politician veteran și controversat, care în trecut a avut probleme cu justiția, fiind implicat într-un dosar de șantaj, dar în care a fost până la urmă achitat.
Tot cu un tânăr încearcă PNL să câștige Primăria Baia Mare, unde nu va mai candida fugarul condamnat Cătălin Cherecheș. Ionel Bogdan a fost practic mutat de la șefia CJ Maramureș pentru a mări șansele liberalilor la cea mai importantă primărie din județ, iar acesta e cotat cu șanse să câștige, susțin surse de la nivelul conducerii PNL pentru Libertatea. PSD îl are candidat pe viceprimarul cu atribuții de primar, Doru Dăncuș. Nu mai puțin de 16 candidați sunt pentru funcția de primar pentru acest municipiu, fiind cea mai disputată localitate.
Și la nivelul județului e competiție acerbă. 14 candidați s-au înscris în competiție, iar după renunțarea lui Ionel Bogdan la competiția pentru această funcție, favorit e candidatul PSD, Gabriel Zetea, care a mai fost șef de CJ în mandatul 2016-2020. PNL mizează pe vicepreședintele de CJ Gabriel Ștețco, dar acesta nu prea are priză la electorat, potrivit informațiilor Libertatea.
Emoții pentru Primăria Timișoara, caz cvasiînchis pentru șefia CJ Timiș
În județul Timiș, pentru șefia de CJ, Alin Nica, deținătorul funcției, este candidatul ADU. Acesta dă piept cu Alfred Simonis, susținut atât de PSD, cât și de PNL, ceea ce înseamnă că are o susținere solidă a zeci de primari. În schimb, în municipiul Timișoara este dusă o luptă umăr la umăr între primarul Dominic Fritz, candidatul ADU, și Nicolae Robu, candidatul PNL-PSD.
Potrivit informațiilor Libertatea, Robu ar avea șanse mai ales dacă evită să aibă numeroase apariții publice, dat fiind comportamentul acestuia. Mai mult, liberalii au bănuieli că social-democrații s-ar putea ca la nivelul orașului să nu tureze motoarele, nefiind chiar așa de implicați pentru alegerea lui Robu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8c7450402e784dc4d652b96165f5d900.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5c761c1fc49d09bf8da6661192e963f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fe63f7ecfe76ba356e3c12d34cc0d859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_08d2f6dc122f78269bdf1652a57739fe.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_da8c725cf2683b702515a29e4e543c84.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b0b78bce03d5a2c735fe4f7ed42e1726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_943bd589897d13f1f4aeeab5c08d1531.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8e7fe8d2c12c68dd853764ffa0e25cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7487f654eaf4e867f6de46c5b40e0381.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_dddd433ec1f86c990ec8a1c034321074.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4376b31306cf666016848c8faa39da2c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a1d8a1c915401ea2d9ce1a229734472f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_aaf55afa179dc08f6622a4c76449d797.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b0c7f2e533a4cff80fc8db1805f41db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c8867dafbf7b2f24feeaf1d9dcf10b6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_39078c067cf55914f9bda5fb0bbc4597.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d7f9120c843d9663f1a676ab02e3349c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_e291109882d111dcdf7a106d99d9f8f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_c6ab39c9655823e8c8aa5489577bb312.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9c384001897b46241479cdaa60dd82c9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_423297f3ba1f56fef3fb96621d6c54e9.jpg)
gavrildragan 03.06.2024, 06:39
Aceiași luptă pentru putere dusă de 30 de ani,nimic pentru voi totul pentru noi Pentru asta se apelează la cele mai meschine jongleri pentru a câștiga.
bozo76 03.06.2024, 06:16
@rremia. Ai scris un articol comentat de 4 insi. Restu is in weekend
bozo76 03.06.2024, 06:15
Cele mai crancene se dau pe ciolan. Nicusor isi sparge capu cum sa monteze teava la iancului pe mihai bravu. Radu.mihaihaiu o terminat de pus ghivecele pe chiristigii cum a vazut el la bslutza. Niste edili. Ca altfel ma cenzureaza.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.