Într-o lună și jumătate România iese la vot. În condiții speciale de această dată, cu respectarea mai multor reguli obligatorii pentru ca scrutinul să se poată desfășura în condiții normale.

Oficialii Guvernului României, ai Ministerului Sănătății și ai Ministerului Afacerilor Interne au pus la punct toate detaliile ca alegerile locale de pe 27 septembrie să nu fie umbrite de evenimente nedorite. 

Din informațiile pe care Libertatea le are în acest moment, în câteva zile va porni licitația pentru achiziția de măști, mănuși, dezinfectanți, materiale sanitare, dar și panouri de plexiglas. 

Toate necesare pentru organizarea în cele mai bune condiții a scrutinului de peste o lună și jumătate. 

Materialele de protecție sanitară, precum și igiena și dezinfecția secțiilor de vot se asigură de Ministerul Sănătăţii, iar transportul şi distribuirea acestora se asigură prin grija Ministerului Afacerilor Interne şi a instituţiilor prefectului, cu sprijinul primarilor din fiecare oraș.

Trebuie să găsim o soluție, încât să putem să facem aceste alegeri! Accesul alegătorilor poate fi şi el controlat, încât să fie ordonat, să se evite aglomeraţia. E clar că trebuie luate nişte măsuri de protecţie a celor care sunt în secţiile de vot.

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS:
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Cum în acest moment România este în plină pandemie de coronavirus, alegerile vor avea loc, dar nu ca și până acum. Guvernanții pregătesc reguli stricte pe care alegătorii trebuie să le respecte din momentul în care vor intra în secția de votare și până la părăsirea acesteia. Mai mult, și membrii comisiilor din întreaga țară trebuie să respecte un regulament strict, special pentru aceste alegeri.

Buletinele de vot și ștampila se vor ridica de către votant, nu le mai dă comisia! Cum arată regulile de vot la alegerile locale de pe 27 septembrie
Urnă de vot. Foto Hepta

Membrii  birourilor  electorale, personalul tehnic auxiliar, persoanele acreditate, delegaţii acreditaţi, operatorii de calculator, personalul de pază şi alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecție sanitară.

Birourile electorale ale secțiilor de votare sunt constituite dintr-un președinte, un locțiitor și 9 membri în cazul secțiilor de votare din comune și orașe, respectiv dintr-un președinte, un locțiitor și 11 membri în cazul secțiilor de votare din municipii și sectoarele din București.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

10 reguli pentru alegeri în perioada COVID-19

Iată cum arată noile reguli care vor fi impuse la alegerile locale de pe 27 septembrie în cele aproximativ 18.000 de secții de vot care vor fi organizate în România.

1. Fiecare cetățean care dorește să-și exercite dreptul la vot la scrutinul din 27 septembrie trebuie să știe că este obligat să poarte mască de protecție din momentul în care intră în secția de votare și până la părăsirea acesteia. La intrare în secție va exista gel dezinfectant.

2. Primul pas este imediat după intrarea în secția de vot. Cetățeanul trebuie să prezinte buletinul reprezentantului secției pentru a fi scanat și validat în sistem. Oficialul respectiv va purta mască și mănuși de protecție pe toată durata zilei! Actul de identitate este restituit imediat după validare.

3. Din acel moment votantul este îndrumat către un membru al comisiei din secția respectivă. Așezați la mese cu respectarea distanței de 2,5 metri în ei, membrii vor avea în față câte un plexiglas. Nu vor intra în contact absolut deloc cu alegătorul.

4. După ce i se va comunica poziția de pe tabelul secției respective, alegătorul va semna un tabel nominal în care își va oficializa prezența la vot. În acest moment nu este clar dacă va mai exista o semnătură propriu-zisă a alegătorului sau se va bifa de către membrul comisiei că acesta a votat.

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Buletinele de vot și ștampila se vor ridica de către votant, nu le mai dă comisia! Cum arată regulile de vot la alegerile locale de pe 27 septembrie
Ștampila de vot. Foto Eli Driu

5. Cel care votează nu va mai primi de la membrul secției ștampila de vot. O va lua singur dintr-un loc special amenajat în fiecare secție. Aceasta va fi dezinfectată de fiecare dată, după ce cineva votează. Va exista un responsabil de acest aspect.

6. Mai mult, fiecare alegător, sub atenta supraveghere a unui membru al comisiei își va ridica singur buletinele de vot pe care va aplica ștampila. Vorbim de 4 sau chiar 5 buletine de vot, în funcție de fiecare localitate.  Până acum, acesta le primea de la membrul comisiei respective, de această dată acest lucru nu se va mai întâmpla.

Cine nu are mască va primi una gratuit

7. Cu buletinele de vot, dar și cu ștampila în mână, alegătorul va intra în cabină. Își va exercita dreptul la vot, apoi va depune fiecare buletin în urnele special amenajate și marcate corespunzător, iar ștampila va ajunge în locul unic de unde a ridicat-o. Aceasta va fi imediat dezinfectată. 

8. După această operațiune, alegătorul va părăsi secția de vot, iar abia în exteriorul acesteia va avea posibilitatea să renunțe la masca de protecție, obligatorie pe durata întregului proces de votare. În perioada următoare se va decide câți alegători vor putea intra simultan în secție pentru a vota.

9. Fiecare membru al comisiei de votare va beneficia de mai multe reprize de pauză pe timpul zilei. Pentru a mânca sau pentru nevoile fiziologice. La ediția din acest an a scrutinului, reprezentanții secțiilor de votare le este interzis să mai mănânce în începerea propriu-zisă unde au loc alegerile.

10. În fiecare secție de votare va exista la liber o cutie de măști de protecție pentru alegătorii care vor să își exercite dreptul constituțional la vot, dar nu beneficiază de o astfel de mască. Aceasta va fi distribuită gratuit către alegători. 

La nivelul actual de cazuri zilnice, care s-au înregistrat în ultimele două săptămâni, se pot organiza alegerile, iar odată cu adoptarea regulilor de desfăşurare a campaniei de organizare a votului care să reducă la minimum riscul de răspândire, nu există niciun fel de problemă în ceea ce priveşte desfăşurarea alegerilor.

Ludovic Orban, prim-ministrul României:
250 de lei pe zi

Vor primi președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, locțiitorii acestora și operatorii de calculator, iar câte 150 de lei pe zi pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Ce votăm pe 27 septembrie?

  • Consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru primari;
  • Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primarul general al municipiului Bucureşti;
  • Consiliile judeţene, precum și pentru președinții consiliilor județene.
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Gara importantă din România care va fi modernizată și adusă la standarde occidentale. Va arăta precum cele din vestul Europei și dispune de cele mai bune dotări
FANATIK.RO
Gara importantă din România care va fi modernizată și adusă la standarde occidentale. Va arăta precum cele din vestul Europei și dispune de cele mai bune dotări
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI