Ion Iliescu a votat în jurul orei 11.40, la Liceul „Jean Monnet” din Capitală, unde a venit singur, fără soţia sa, care obişnuia să îl însoţească.
„Am venit cu gânduri foarte deschise, ca să realizăm o situaţie mai stabilă în ţară. Pe o astfel de vreme, va fi o prezenţă mai slabă la vot. E dificil. Aici încă e doar ploaie, dar prin ţară am văzut că e viscol, zăpadă. Nu toţi vor avea temeritatea să iasă pe o astfel de vreme”, a spus Ion Iliescu.
Fostul preşedinte este pesimist în privinţa prezenţei la vot din cauza condiţiilor meteo. El a venit la vot fără soţia sa, Nina, care obişnuia să-l însoţească de fiecare dată, şi a motivat că aceasta „avea ceva treabă acum, dimineaţă”.