„Cu el nu am dubii pentru opţiuni, chiar dacă m-am certat cu el. Cu alţii am dubii”, a declarat Băsescu, fiind întrebat ce părere are că au semănat foarte mult declaraţiile sale şi ale fostului premier privind faptul că au votat pentru menţinerea opţiunii euro-atlantice.

După ce a voatt, fostul premier Tăriceanu a declarat că a votat „şi pentru ca România să-şi regăsească drumul către „valorile democratice, către partenerii europeni şi transatlantici cu care România a reuşit să se elibereze de sub povara comunismului”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News