Liderul PNL, Alina Gorghiu, a anunțat că va demisiona din fruntea partidului dacă PNL nu va fi in stare sa faca o majoritate dupa alegerile parlamentare.

„Îmi asum o demisie dacă PNL nu va face majoritatea parlamentară care să dea viitorul premier al României”,a spus Gorghiu, la Timișoara.

Șefa liberalilor a reafirmat la Timișoara că PNL va merge pe mâna lui Dacian Cioloș după alegeri și că a avut deja întâlniri cu premierul în acest sens.

„Susţinerea domnului Dacian Cioloş e aproape sigură. Noi ne-am spus punctul de vedere din momentul în care am dat votul în Parlament, pentru domnul Dacian Cioloş. Votul nostru a fost pentru domnul Cioloş şi a fost o soluţie binevenită pentru acel moment, pentru tensiunea socială. Săptămâna viitoare se împlineşte un an de la tragedia de la Colectiv şi au fost convulsii ale societăţii. Este un an finalizat cu realizări, dar şi cu sincope, un an în care nu a beneficiat de majoritate parlamentară, însă un susţinător constant a fost PNL. Suntem în etapa în care domnul Dacian Cioloş a optat pentru varianta continuării acestui mandat de prim-ministru. A spus că şi-ar dori continuarea proiectelor sale, sunt de acord că un candidat de prim-ministru al PNL care poate fi domnul Cioloş, cu acceptul său”, a declarat șefa PNL.

Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu
Recomandări
Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu

Alina Gorghiu va deschide listele PNL din Timiș pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI