După ce vor fi anunțate rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 6 decembrie,  parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

Camera Deputaţilor şi Senatul sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi, respectiv senatori şi după depunerea jurământului de către aceştia, după cum se arată în regulamentele celor două camere,  potrivit Constituţiei României.

Cine conduce ședințele celor două camere ale parlamentului până în momentul validării noilor parlamentari

Până la alegerea Biroului permanent, lucrările celor două camere sunt conduse de cel mai în vârstă deputat, respectiv de cel mai în vârstă senator, în calitate de preşedinte de vârstă, asistaţi de cei mai tineri 4 deputaţi sau senatori, în calitate de secretari.

În perioada cuprinsă între data alegerilor şi alegerea birourilor permanente ale camerelor nu pot avea loc dezbateri parlamentare, cu excepţia celor care privesc validarea mandatelor de deputat/senator sau procedurile necesare depunerii jurământului.

Camera Deputaţilor şi Senatul nou alese se întrunesc în ziua şi la ora stabilite, prin actul de convocare emis de preşedintele României, se precizează în regulamentele celor două camere, potrivit Constituției României.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Validarea mandatelor de deputaţi şi senatori

Cele două camere aleg, în prima lor şedinţă, o comisie compusă din 30 de deputaţi, respectiv 15 senatori, care reflectă configuraţia politică a fiecăreia dintre camere.

Astfel, Comisia de validare, în cel mult 4 zile de la constituirea sa, întocmeşte un raport în care vor fi nominalizaţi parlamentarii pentru care se propune validarea, invalidarea sau, după caz, amânarea validării mandatelor, cu motivarea pe scurt a propunerilor de invalidare sau de amânare.

Comisia de validare face propuneri de validare sau de invalidare, după ce a verificat dacă fiecare deputat sau senator a îndeplinit condiţiile de eligibilitate şi a depus la dosar toate documentele cerute de legislaţia în vigoare pentru validarea mandatelor.

De exemplu, comisia face propunere de invalidare dacă există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârşirea de către respectivul deputat/senator a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral.

Validarea sau invalidarea mandatelor de parlamentar se face cu votul majorităţii membrilor prezenţi din Camera Deputaţilor, respectiv din Senat, potrivit regulamentelor separate ale celor două camere (art. 7 – Regulamentul Camerei şi art. 10 din Regulamentul Senatului).

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
Recomandări
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

Camera Deputaţilor şi Senatul sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi, respectiv senatori şi după depunerea jurământului de către aceştia.

Cum se formează grupurile parlamentare și cum se aleg președinții celor două camere

În cadrul primei reuniuni a noului parlament, membrii legislativului se constituie în grupuri parlamentare, care sunt structuri ale Camerei Deputaţilor, respectiv ale Senatului, formate din cel puţin 10 deputaţi, respectiv 7 senatori (art. 13 – Regulamentul Camerei Deputaţilor; art. 16 din Regulamentul Senatului).

Grupurile parlamentare se pot constitui din deputaţi sau senatori care au candidat în alegeri pe lista aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi formaţiuni politice, pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi din deputaţi care au candidat ca independenţi.

În prima sa şedinţă, fiecare grup parlamentar îşi desemnează: liderul de grup, unul sau mai mulţi vicelideri şi unul sau mai mulţi secretari (Camera Deputaţilor); liderul de grup, un număr de 2 până la 4 vicelideri, în funcţie de caz, şi un secretar (Senat).

De asemenea, după constituirea legală a Camerei Deputaţilor, se aleg preşedintele Camerei Deputaţilor şi apoi ceilalţi membri ai Biroului permanent al acesteia. Preşedinţii celor două camere, care sunt membri ai birourilor permanente şi preşedinţi ai acestora, se aleg pe durata mandatului celor două camere.

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu
Recomandări
Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului este format din preşedinte, 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori. Repartizarea funcţiilor din Biroul permanent al celor două camere pe fiecare grup parlamentar se realizează în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare (art. 21 din Regulamentul Camerei; art. 22 din Regulamentul Senatului).

Fiecare dintre cele două camere îşi constituie, de asemenea, comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.

Atât birourile permanente, cât şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei camere, mai arată regulamentele separate ale celor două camere.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI