Când te gândești la oamenii care construiesc cotele pariurilor, îți imaginezi oameni cu informații detaliate, uneori ascunse. Nimic nu le scapă. Bookmakerii și-au făcut temele și pentru prezidențiale și oferă câteva indicii în privința enigmaticului scrutin.
Klaus Iohannis, ca Nadal pe zgură
Președintele în exercițiu are o cotă de 1,15 pentru dobândirea unui nou mandat la Cotroceni, arată site-ul Casa Pariurilor. Ca o comparație., aceeași cotă ar avea și Rafael Nadal, liderul mondial al tenisului masculin, într-o finală la Monte Carlo, pe suprafața sa preferată de joc, împotriva românului Marius Copil, locul 92 mondial.
Dan Barna, principalul contracandidat
Dan Barna a avut o campanie cu suișuri și coborâșuri, dar este văzut în continuare cu șansa secundă. Cota candidatului USR-PLUS se situează în jurul valorii de 5,00.
Dăncilă sau Diaconu?
Viorica Dăncilă, candidata PSD, și Mircea Diaconu, susținut de Pro România și ALDE, se luptă pentru voturile din eșichierul stâng. Cei doi au cote aproximativ egale, 11,00 Dăncilă și 12,00 Diaconu. Ca o echipă de fotbal de pe ultimul loc din Anglia, cum ar fi Watford, jucând pe terenul campioanei Europei, Liverpool.
Paleologu, primul dintre cei fără șanse
Theodor Paleologu a reușit să smulgă procente din electoratul lui Dan Barna, dar insuficient pentru a concura cu șanse reale la turul 2. Casele de pariuri îl tratează totuși mai serios decât pe ceilalți competitori și i-au oferit o cotă de 27,00.
Anomalia Barna – Dăncilă
Am notat faptul că Dan Barna are a doua șansă la câștigarea alegerilor. Paradoxal, candidatul USR-PLUS nu avea și prima șansă la intrarea în turul secund. Înaintea dezbaterii de la Europa FM, de joi seară, Barna avea cotă 2,00 într-un duel direct cu Viorica Dăncilă. Fostul prim-ministru era cotat cu 1,80. Duelul direct înseamnă procentele pe care cei doi le vor obține în turul 1.
Cum e posibil ca Barna să fie al doilea în cursa pentru Cotroceni dar să aibă șanse mai mici decât Dăncilă la a ajunge în turul secund? Simplu. Bookmakerii consideră că președintele USR este singurul care ar avea șanse într-un tur secund cu Klaus Iohannis. Chiar dacă ar ajunge acolo, Viorica Dăncilă ar porni din postura de outsider clar în fața fostului edil din Sibiu.
Pariuri pe prezența la vot
La altă casă de pariuri, Winner, se poate paria pe prezența la vot. Iar bookmakerii se așteaptă ca măcar 52% din românii cu drept de vot să își exercite dreptul în acest prim tur.
De unde acest procent? La 52,5%, cotele sunt egale, 1,85. Practic, e aceeași cotă cu a unui meci în care jucătoarele de tenis pleacă la start pe picior de egalitate.
Apoi, la 53,5%, cota pentru o prezență mai mare decât respectivul prag este de 2,00, care dublează miza.
Cine pariază că la urne nu vin nici măcar 40% din cei înscriși pe liste își poate înmulți cu 6 suma mizată!
Iohannis, cât Barna și Dăncilă
Cehii de la Fortuna oferă și un alt pariu de încercat. De exemplu, cota ca Iohannis să ia mai multe voturi decât Dan Barna și Viorica Dăncilă la un loc este una mică, 1,50.
Bookmakerii pierd din precizie
Anticiparea e mai dificilă în politică decât în sport. Casele de pariuri au dat chix în cazul scrutinelor importante. Cele mai proaspete în memorie sunt alegerile prezidențiale din România, când Victor Ponta avea o cotă de 1,20 pentru a triumfa în fața lui Klaus Iohannis. Sibianul, cu o cotă de 4,50, s-a impus.
Cote identice au fost și în cazul alegerilor prezidențiale din SUA. În ciuda tuturor așteptărilor, Donald Trump a învins-o pe Hillary Clinton.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro