Președinta în exercițiu Maia Sandu a ieșit învingătoare în turul întâi cu 42,45 la sută și se va duela în turul doi, programat pe 3 noiembrie, cu candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, care a obținut 25,98 la sută.
Prezența la vot a fost de 51,68%. Cele mai active au fost femeile, 54,55 la sută, iar cea mai activă categorie de participanți la vot au fost cea cu vârste între 36 și 45 de ani, cu 19,75 la sută, urmată de 56-65 de ani, cu 19,53 la sută. Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani au votat în proporție de 8,08 la sută.
Acest dublu scrutin din Republica Moldova este, fără îndoială, cel mai important organizat de la obținerea independenței față de Uniunea Sovietică, în 1991. Alegătorii au fost în situația de a decide dacă își doresc să meargă înainte pe traiectoria proeuropeană sau dacă rămân captivi intrigilor țesute de Rusia.
Nicolae Ciucă, către autoritățile și cetățenii din Rep. Moldova: „Rezistați!”. Mesaj pentru „forțele” care au legături cu Rusia
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis, luni seară, un mesaj preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, şi autorităţilor din această ţară: „Rezistaţi!”. El a adăugat că România este alături de Republica Moldova în lupta pentru democraţie şi pentru un destin european. „Forţele care au chiar şi cea mai mică legătură cu Rusia trebuie împiedicate să capete influenţă în România. Altfel, votul eroic din Republica Moldova ar putea fi irosit”, a subliniat Ciucă.
„În ciuda unei imixtiuni care pare de-a dreptul uriaşă, cetăţenii Republicii Moldova au ales viitorul european pentru ţara lor. Nici nu mai contează cu cât, ci doar că opţiunea «Da» a strâns peste jumătate din voturile exprimate. Republica Moldova va fi membră a Uniunii Europene, Maia Sandu va fi preşedinte, chiar dacă are nevoie să învingă în al doilea tur”, a afirmat Nicolae Ciucă, într-un mesaj video publicat luni seară.
„Ei toţi se confruntă şi se vor confrunta, pe măsură ce turul al doilea se apropie, cu presiuni din partea unor forţe finanţate din exterior şi care nu au nimic de-a face cu democraţia. Doamnei preşedinte Sandu şi tuturor autorităţilor din Republica Moldova le spun un lucru: rezistaţi! România este alături de voi în lupta pentru democraţie şi pentru un destin european. O lecţie puternică a dat lumii diaspora din Republica Moldova: nu contează cine vrea să saboteze votul, voinţa oamenilor buni, liberi şi drepţi va învinge mereu. După votul de ieri, reiese clar ca lumina zilei că forţele care au chiar şi cea mai mică legătură cu Rusia trebuie împiedicate să capete influenţă în România. Altfel, votul eroic din Republica Moldova ar putea fi irosit”, a conchis Ciucă.
Mesajul vicepremierului responsabil de aderarea Rep. Moldova la UE
Vicepremierul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, a mulțumit cetățenilor care au votat DA la referendum și a dat asigurări că autoritățile de la Chișinău vor continua să ducă ideea europeană mai aproape de fiecare localitate din statul vecin.
„De la nord la sud, atât în raioanele de vest și de est ale țării noastre, cât și în diaspora, moldovenii și-au spus cuvântul. Votul celor aproape 1.5 milioane de oameni care au participat la referendum reafirmă că suntem o democrație, unde fiecare vot contează. În pofida imixtiunii și a războiului hibrid al Rusiei, democrația din Moldova a rezistat”, începe mesajul Cristinei Gherasimov, publicat pe pagina sa de Facebook.
„Mulțumesc tuturor cetățenilor pentru că și-au făcut vocea auzită. Majoritatea au spus DA pentru viitorul european al țării noastre. Noi vom continua să muncim cu o și mai mare responsabilitate, fiind și mai determinați să ducem Moldova în Uniunea Europeană”, continuă vicepremierul de la Chișinău.
„Vom continua să răspundem îngrijorărilor reale ale cetățenilor și să aducem ideea europeană mai aproape de fiecare localitate din țară – pentru ca, în final, să ne bucurăm cu toții de un trai decent la noi acasă”, dă asigurări ea.
„Împreună punem țara la adăpost și construim acel viitor la care, acum câțiva ani, doar visam și pe care, solidari, putem să-l transformăm în realitate”, conchide Cristina Gherasimov.
Republica Moldova și-a depus candidatura de aderarea la UE pe 3 martie 2022, la câteva zile de la lansarea invaziei ruse la scară largă din Ucraina, și a obținut statutul de stat candidat pe 23 iunie același an. Ulterior, pe 14 decembrie 2023, Consiliul European a aprobat deschiderea negocierilor de aderare, care au început oficial pe 25 iunie 2024. Obiectivul actualei conduceri de la Chișinău este ca aderarea să aibă loc până în 2030. „Cred că trebuie să fim gata – de ambele părți – să ne extindem în 2030”, a comentat Charles Michel, numind acest obiectiv „ambițios, dar necesar”.
Charles Michel își exprimă sprijinul pentru un „viitor comun” Moldova-UE
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a salutat luni faptul că opţiunea de aderare la Uniunea Europeană a câştigat la referendumul din Republica Moldova „în pofida interferenţelor externe evidente” şi a exprimat angajamentul UE de a colabora cu Chişinăul pentru a „garanta” un „viitor european comun”, informează EFE, potrivit Agerpres.
„UE este pregătită să sprijine Moldova şi să lucreze pentru a garanta viitorul nostru european comun în beneficiul tuturor”, a scris Charles Michel într-un mesaj pe X.
Casa Albă: Rusia nu a reușit să submineze Rep. Moldova
Rusia nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova, chiar dacă a „lucrat energic” în acest sens, a reacţionat luni purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitatea Naţională de la Casa Albă, John Kirby.
Rezultatele alegerilor din Republica Moldova arată că democraţia din această ţară rămâne puternică în pofida încercării Rusiei de a o submina, a apreciat Kirby.
Oficialul american a salutat de asemenea votul pozitiv de la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, calificându-l drept un pas înainte pe calea integrării europene.
„Democraţia este solidă în (Republica) Moldova, la fel ca voinţa poporului moldovean de a progresa spre integrarea europeană”, a comentat John Kirby, citat de AFP și Reuters.
Rezultate finale preliminare
Rezultate finale în Republica Moldova: 1) Maia Sandu – 42,45 la sută (656354 voturi), 2) Alexandr Stoianoglo – 25,98 la sută (401.726 voturi), 3) Renato Usatîi – 13,79 la sută (213.168 voturi), 4) Irina Vlah – 5,38 la sută (83.230 voturi), 5) Victoria Furtună – 4,45 la sută (68.777 voturi), 6) Vasile Tarlev – 3,19 la sută (49.317 voturi), 7) Ion Chicu – 2,06 la sută (31.793 voturi), 8) Octavian Țîcu – 0,93 la sută (14.326 voturi), 9) Andrei Năstase – 0,64 la sută (9.946 voturi), 10) Natalina Morari – 0,61 la sută (9.444 voturi), 11) Tudor Ulianovschi – 0,52 la sută (9.997 voturi).
Total voturi exprimate: 1.546.078. Aceste rezultate sunt deocamdată preliminare. Validarea are loc printr-o decizie a Curții Constituționale.
Mesajul transmis de Klaus Iohannis după alegerile de peste Prut
Șeful statului consideră că pasul făcut de Republica Moldova către Uniunea Europeană are un rol vital pentru viitorul cetățenilor săi. „Salut votul pentru integrarea europeană la referendumul din Republica Moldova și pentru susținerea populară exprimată în favoarea dnei Președinte Maia Sandu şi a valorilor democratice. Destinul Republicii Moldova trebuie decis doar de cetățenii săi!”, a anunțat președintele Iohannis într-o postare pe rețeaua X.
Mai multe detalii aici: Mesajul transmis de Klaus Iohannis după alegerile de peste Prut. „Destinul Republicii Moldova trebuie decis doar de cetățenii săi”
Kremlinul, deranjat de rezultatele finale; un ONG din Chișinău denunță cumpărarea voturilor
Deranjat de deznodământul alegerilor și referendumului din Rep. Moldova, Kremlinul s-a legat de rezultatele masive pro-UE venite din diasporă, considerându-le „greu de explicat”. La rândul ei, Maia Sandu a reiterat luni că „dușmanii își doresc o Moldovă divizată, speriată” și că s-a încercat fraudarea alegerilor prin voturi cumpărate dinspre Rusia.
Pe de altă parte, Institutul Republican Internațional (IRI) din Chișinău a semnalat mai multe nereguli în desfășurarea scrutinelor organizate duminică în Rep. Moldova. „Aceste alegeri au fost fără precedent prin influența străină care s-a exprimat prin cumpărarea voturilor. Mulți dintre cetățenii din Moldova au lucrat împreună cu Ilan Șor și au executat indicațiile lui”, precizează IRI.
IRI a mai constatat „finanțări ilegale ale partidelor politice, atacuri cibernetice asupra instituțiilor de stat din Moldova și alte activități ilegale“. „Această interferență străină, cumpărarea voturilor și implicarea în activitatea comisiilor locale a determinat schimbarea voturilor”, a conchis organizația nonguvernamentală din Chișinău.
Ursula von der Leyen dă asigurări că Rep. Moldova are „un viitor european”
„În faţa tacticilor hibride ale Rusiei, Republica Moldova a arătat că este independentă, că este puternică şi că îşi doreşte un viitor european”, a remarcat von der Leyen într-un mesaj publicat pe X, în care a felicitat-o şi pe preşedinta în exercițiu Maia Sandu pentru victoria obținută în primul tur al scrutinului prezidenţial.
„Bravo, Republica Moldova! Vă mulțumesc pentru curaj. Mulțumesc, Maia Sandu. Conducerea și curajul dumneavoastră au schimbat parcursul istoriei. Europa este Moldova. Moldova este Europa. Ne vom scrie viitorul împreună”, a declarat și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Well done Republic of Moldova! Thank you for your bravery.
— Roberta Metsola (@EP_President) October 21, 2024
Thank you @sandumaiamd. Your leadership and courage have changed the course of history.
Europa este Moldova. Moldova este Europa.
Our future will be written together 🇪🇺🇲🇩 pic.twitter.com/ZazzoVgtce
Mai multe detalii aici: Ursula von der Leyen dă asigurări că Rep. Moldova are „un viitor european”. Reacții de la Bruxelles
Maia Sandu îl provoacă pe Alexandr Stoianoglo la o dezbatere „serioasă” despre viitorul Rep. Moldova
Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a propus contracandidatului său din turul doi al alegerilor prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, să participe la o dezbatere în doi despre viitorul ţării, informează Agerpres.
„Mă adresez şi contracandidatului meu. Respect votul celor care şi-au oferit încrederea în dumneavoastră. În această săptămână trebuie să avem o dezbatere serioasă despre cum vedem viitorul Moldovei şi încotro vrem să mergem, să ne audă cetăţenii şi să decidă. Echipa mea va lua legătura cu echipa dumneavoastră pentru a discuta modul în care vom organiza această dezbatere”, a afirmat Maia Sandu.
Alexandr Stoianoglo a dat de înțeles că ar fi de acord cu o dezbatere, dar a pus două condiții: un platou neutru și doi moderatori, „din ambele părți”.
Mai multe detalii aici: Maia Sandu îl provoacă pe Alexandr Stoianoglo la o dezbatere „serioasă” despre viitorul Rep. Moldova
Marcel Ciolacu: „România este total alături de Republica Moldova!”
„Rezultatul pe muchie de cuțit de la referendumul pentru integrarea în Uniunea Europeană este o dovadă că trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a convinge și cetățenii din provincie și zonele rurale, unde Rusia are mai multă eficiență propagandistică, că viitorul Republicii Moldova este doar către Vest”, a scris premierul Marcel Ciolacu pe Facebook.
Reacția premierului a venit după rezultatul referendumului din Republica Moldova privitor la intrarea în Uniunea Europeană.
Alegătorii din Transnistria, mai proeuropeni decât locuitorii unor zone din dreapta Nistrului
Datele preliminare ale Comisiei Electorale Centrale arată că alegătorii din Transnistria sunt mai proeuropeni decât mai multe raioane din Rep. Moldova. Asta deși în multe din aceste zone s-au făcut investiții cu bani europeni.
Astfel, din cei peste 15.500 de transnistreni care au participat la vot, peste 37,4% au bifat opțiunea „DA” la referendum, în timp ce în Găgăuzia doar 5,16% din votanți vor în UE, iar în Taraclia – 13,5%.
Mai multe detalii în materialul: Misterul scrutinului din Rep. Moldova: Alegătorii din Transnistria, mai proeuropeni decât locuitorii unor zone din dreapta Nistrului
UE acuză Rusia de amestec în scrutinul din Republica Moldova
Referendumul din Republica Moldova privind aderarea la Uniunea Europeană şi primul tur al alegerilor prezidenţiale au avut loc în condiţiile unei „ingerinţe fără precedent” a Rusiei sau a intermediarilor ei, a declarat, luni, presei, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano.
„Votul a avut loc într-un context de ingerinţă şi de intimidare fără precedent din partea Rusiei şi a intermediarilor ei vizând destabilizarea procesului democratic în Republica Moldova”, a adaugat el.
Video: Conferința de presă în cadrul căreia Comisia Europeană a dat replica Rusiei la acuzațiile de amestec în scrutinul din Republica Moldova.
Sursa: Comisia Europeană
Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la Președinția Republicii Moldova, a cerut boicotarea referendumului
„Stimați compatrioți și alegători, ieri ați realizat un adevărat miracol. Un miracol în care puțini mai credeau. Puterea s-a pregătit din timp pentru victorie, dar a obținut un eșec usturător și rușinos.
Este deja clar că, dacă alegerile ar fi fost organizate conform standardelor europene și democratice, atunci puterea ar fi fost sancționată și mai dur”, a declarat Stoianoglo, în cadrul unui briefing de presă, citat de Ziarul Național.
Gafa grupării proruse care a salvat referendumul
În pofida operațiunilor structurilor de securitate din ultimele săptămâni cu destructurarea grupărilor care pregăteau fraudarea votului prin mituirea în masă a alegătorilor și destabilizarea post-electorală a țării, crima organizată a reușit să controleze, potrivit șefei statului, aproximativ 300.000 de voturi (10% din totalul alegătorilor).
Rusia și coordonatorul grupului criminal organizat adăpostit de Kremlin, oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat în lipsă în Moldova la 15 ani de închisoare pentru jaful bancar din 2014, au comis o singură greșeală tactică: partidele și candidații controlați de ei au îndemnat alegătorii pro-ruși să boicoteze referendumul pro-UE, adică să nu ia buletinul de vot pentru referendum, ci doar pe cel pentru alegerile prezidențiale. Aproximativ 82.000 de alegători au dat curs acestui îndemn al condamnatului adăpostit de Moscova. Dacă aceștia luau buletinele și votau „NU”, nici diaspora nu ar mai fi putut salva referendumul, explică jurnalistul Vitalie Călugăreanu pe site-ul Deutsche Welle în limba română.
Deși referendumul trece la limită, în societatea moldovenească se simte o puternică presiune. Oamenii se simt furați și așteaptă ca votul lor să fie apărat. Așteaptă ca autoritățile să le spună cum a fost posibilă frauda, de ce nu s-a reușit evitarea ei,.
Kremlinul acuză o creștere „greu de explicat” a voturilor la alegerile din Republica Moldova
Creșterea bruscă a voturilor în favoarea președintei în funcție Maia Sandu și a integrării europene a Republicii Moldova este greu de explicat, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.
Peskov a solicitat și probe privind „acuzaţiile grave” ale Maiei Sandu, care a invocat amestecul în procesul electoral din Republica Moldova al unor „grupuri criminale, care au acţionat în concert cu forţe străine ostile” intereselor țării sale.
Dan Nicu, politolog și expert: „Votul este valid”
„Serviciul diplomatic al Republicii Moldova va ști să convingă fiecare stat membru că este un vot valid, care corespunde tuturor cerințelor legale, și care reflectă dorința majorității cetățenilor moldoveni de a ieși din zona proiecției de putere a Rusiei și a se alătura în mod plenar lumii occidentale”, apreciază Dan Nicu, expert asociat la Laboratory of Initiatives for Development.
AFP: Rezultatul referendumului „slăbește imaginea proeuropeană a populației și a conducerii Maiei Sandu”
Agenția de presă AFP tratează pe larg alegerile prezidențiale din Republica Moldova și votul de la referendum apreciind că Maia Sandu va avea un tur doi dificil și că imaginea de țară proeuropeană a fost știrbită.
„Maia Sandu , care a întors spatele Moscovei după invazia Ucrainei vecine și a dus candidatura țării sale la Bruxelles, convocase acest referendum pentru a-și valida strategia. Și pentru a determina „destinul” acestei foste republici sovietice de 2,6 milioane de locuitori. Dar pariul său a rămas fără rezultat.
Președinta în funcție a adunat 41.83% dintre sufragii (633.403 voturi), în timp ce candidatul Partidului Socialist, Alexandr Stoianoglo, a obţinut 26.40% (399.740 voturi).
Pentru că, chiar dacă „da”-ul învinge în cele din urmă la o diferență mică, acest rezultat, fără a pune sub semnul întrebării negocierile de aderare cu cele 27 de state membre, „slăbește într-un fel imaginea proeuropeană a populației și a conducerii Maiei Sandu”, comentează pentru AFP politologul francez Florent Parmentier, expert al regiunii.
DA a depășit NU la referendum
Comisia Electorală Centrală prezintă bilanțul preliminar oficial privind rezultatele referendumului și ale alegerilor președintelui Republicii Moldova.
La ora 7.00 s-au închis ultimele secții de votare în SUA și Canada. Până la ora 10:00, au votat 1.562.276 de persoane, adică 51.65% dintre alegători.
Rezultatele la referendumul pro Europa sunt extrem de strânse, după ce numărul celor care au votat „DA” a crescut semnificativ în ultimele ore, iar balanța înclină ușor spre acest rezultat.
După numărarea a 98,56 la sută din procesele verbale pentru referendum, opțiunea DA are 50,16 la sută, iar NU – 49,84 la sută. În condițiile în care voturile se mai numără doar în diaspora, este foarte probabil să se încheie cu DA pentru modificarea Constituției în vederea aderării la UE.
Maia Sandu are 15% în fața lui Stoianoglo după 98,15% din voturi numărate
Maia Sandu are un avans de 15% în faţa lui Alexandr Stoianoglo, după primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, arată rezultatele preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, după numărarea voturilor din 98.15% din totalul celor 2.219 secţii.
Pe locul al treilea este candidatul formaţiunii politice Partidul Nostru, Renato Usatîi, cu 13.75% (208.257 voturi).
Egalitate la referendum după 98,29% din totalul proceselor verbale
După prelucrarea a 98.29% din totalul proceselor verbale, 50 la sută (730100 de oameni) au votat pentru aderarea Republicii Moldova la UE şi tot 50 la sută (730021) împotrivă.
Practic, este egalitate la referendumul proeuropean, după ce numărul celor care au votat „Pentru” a crescut brusc în ultimele ore. Este o răsturnare de situație spectaculoasă pentru că diferenţa dintre cei care au votat DA şi cei care au votat NU era la un moment dat de aproape 10 procente în favoarea NU.
Opțiunea NU la referendum este în avantaj la limită
Din cele 2.219 procese verbale, au fost procesate 2.173, adică 97.93% din totalul voturilor. Practic au mai rămas nenumărate doar câteva mii de voturi, arată datele Comisiei Electorale Centrale.
Rezultatele de la această oră arată că opțiunea „Nu” la referendum este preferată la limită. Mai precis, în acest moment, 50,14% dintre votanți s-au declarat împotriva aderării Republicii Moldova la UE și 48,86 pentru aderare.
Este o schimbare radicală, diferența dintre NU și DA, care era la un moment dat de aproape 10%, restrângându-se pe măsură ce au venit voturile moldovenilor din diaspora.
În privința alegerilor prezidențiale, Maia Sandu are peste 41%, iar Stoianoglo peste 26%.
DA la referendum se apropie de pragul de 50 la sută
DA la referendumul din Republica Moldova a ajuns la 49,82 la sută după procesarea a 97,43 la sută din procesele verbale și datorită diasporei. În principiu, tendința de vot ar trebui să se mențină în diaspora și votul pro-UE să câștige la limită.
Rezultatul din diaspora după numărarea a 75,32 din procesele verbale pentru referendum arată un procentaj de 79 la sută pentru DA.
Maia Sandu conduce în alegerile prezidențiale cu 41,74 la sută după procesarea a 97,39 la sută din procesele verbale. Alexandr Stoianoglo scade la 26,41 la sută, iar Renato Usatîi acumulează 13,75 la sută.
Numărătoarea s-a încheiat în Republica Moldova
Au mai rămas de procesat doar voturile din diaspora, adică încă aproape 3,5 la sută. Opțiunea NU este în scădere continuă, ajungând la 50,70 la sută după numărarea a 96,71 la sută din procesele verbale.
Votul din diaspora arată peste 79 la sută pentru DA după numărarea a aproape 70 la sută din procesele verbale.
Există șanse pentru DA la referendum
Numărătoarea votului din diaspora denotă o creștere a opțiunii DA, ajungând la 49,25 la sută după procesarea a 96,62 din procesele verbale. Opțiunea DA în diaspora se ridică la 79,13 la sută după numărarea a 67,53 la sută din procesele verbale.
Conform unor calcule făcute de statisticieni de la Chișinău, dacă tendința de vot se menține în diaspora și nu scade sub 71 la sută, atunci opțiunea DA, pentru modificarea Constituției în vederea aderării la UE, va depăși opțiunea NU.
Șase raioane au spus un DA ferm pentru UE
Cel mai ridicat procentaj de DA la referendum a fost înregistrat în raionul Ialoveni, care se învecinează cu Chișinău. 67,70 dintre alegătorii care au participat la vot în Ialoveni s-au pronunțat pentru modificarea Constituției în vederea aderării la UE.
Procentaje de peste 60 la sută au fost constatate și în raioanele Strășeni, Criuleni, Călărași și Nisporeni, toate situate în centrul Republicii Moldova. Un procentaj de aproape 60 la sută s-a înregistrat în raionul Hâncești, situat de asemenea în centrul Republicii Moldova.
Chișinăul alege DA la referendum și Maia Sandu
Alegătorii din Chișinău au votat pentru DA la referendum, cu un procentaj de 55,98 la sută după numărarea a 99,35 la sută din procesele verbale.
În ceea ce privește alegerile prezidențiale, locuitorii Capitalei Republicii Moldova au ales-o pe Maia Sandu în proporție de 48,34 la sută. Președinta Republicii Moldova este urmată de Alexandr Stoianoglo, cu 28,30 la sută și Renato Usatîi, cu 8,27 la sută, la fel după numărarea a 99,35 la sută din procesele verbale.
Rezultate după numărarea a 95 la sută din procesele verbale
Referendum – 51,95 la sută NU și 48,05 la sută DA. Opțiunea DA este într-o creștere constantă și există posibilitatea să treacă de 50 la sută.
Alegerile prezidențiale – Maia Sandu 39,78 la sută, Alexandr Stoianoglo 27,63 la sută și Renato Usatîi 13,74 la sută.
Rezultate în diaspora după numărarea a 50 la sută din procesele verbale
După numărarea a 50 la sută din procesele verbale în străinătate, opțiunea DA la referendum înregistrează 77,62 la sută, iar NU – 22,38 la sută.
În cazul alegerilor prezidențiale, Maia Sandu conduce cu 70,92 la sută, fiind urmată de Renato Usatîi cu 15,26 la sută și Alexandr Stoianoglo cu 7,19 la sută.
Maia Sandu a câștigat în fieful oligarhului Ilan Șor
Maia Sandu a câștigat în raionul Orhei, considerat un fief al oligarhului fugar Ilan Șor. Lidera de la Chișinău a obținut 38,75 la sută din voturi în acest teritoriu din centrul Republicii Moldova, fiind urmată de Alexandr Stoianoglo, cu 20,75 la sută și Victoria Furtună, cu 13,67 la sută.
Rezultatele din Găgăuzia
Locuitorii Găgăuziei, regiune autonomă prorusească din sudul Republicii Moldova, au spus un NU masiv modificării Constituției în vederea aderării la UE, cu 94,84 la sută din cele 57.847 de voturi exprimate.
În ceea ce privește alegerile prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, de etnie găgăuză, a acumulat 48,68 la sută din voturi după procesarea a 98,53 la sută din procesele verbale, fiind urmat de Victoria Furtună, cu 29,31 la sută și fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, cu 14,85 la sută. Maia Sandu a obținut puțin peste 2 la sută din voturi în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia.
Maia Sandu, prima reacție după alegeri: „Fraudă fără precedent” comisă de o „grupare criminală”
Preşedinta în exercițiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, în noaptea de duminică spre luni, că autorităţile de la Chișinău au informaţii şi probe despre scopul unei „grupări criminale” de a cumpăra 300.000 de voturi.
„Avem probe și informații că scopul grupării criminale a fost să cumpere 300.000 de voturi, dimensiunea fraudei e fără precedent”, a declarat Maia Sandu în prima sa reacție legată de alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană.
Mai multe detalii aici: Maia Sandu, prima reacție după alegeri: „Fraudă fără precedent” comisă de o „grupare criminală”. „Așteptăm rezultatele finale”
Rezultate în diaspora, după numărarea a aproape 25 la sută din procesele verbale
În diaspora, după procesarea a 24,68 la sută din procesele verbale, opțiunea DA la referendum are 79,62 la sută, iar NU – 20,38 la sută.
În cazul alegerilor prezidențiale, după numărarea a aproape 23,5 la sută din procesele verbale, Maia Sandu conduce cu 72,54 la sută, fiind urmată de Renato Usatîi, cu 13,43 la sută și Alexandr Stoianoglo, cu 7,17 la sută.
Rezultate după numărarea a 90 la sută din procesele verbale
Referendum – 53,80 la sută au ales NU, iar 46,20 la sută au ales DA. Opțiunea DA își continuă tendința de creștere observată după numărarea a 80 la sută din voturi.
Alegeri prezidențiale: Maia Sandu – 37,67 la sută, Alexandr Stoianoglo – 28,86 la sută și Renato Usatîi – 13,76 la sută.
Rezultate finale în municipiul Bălți
Alexandr Stoianoglo a ieșit câștigător în municipiul Bălți, al doilea oraș ca mărime din Rep. Moldova, cu 34,15 la sută din voturi, fiind urmat de Maia Sandu, cu 21,11 la sută și Renato Usatîi, cu 18,85 la sută. Un rezultat important a obținut și Irina Vlah, cu 16,46 la sută.
În cazul referendumului, 70,58 la sută s-au pronunțat împotriva modificării Constituției în vederea aderării la UE, iar 29,42 la sută au ales DA.
Rezultate finale în Transnistria
16.014 voturi au fost exprimate în Transnistria. Alexandr Stoianolgo a ieșit învingător, cu 35,41 la sută din voturi, urmat de Maia Sandu, cu 25,21 la sută, și Irina Vlah, cu 15,7 la sută. Victoria Furtună a cumulat 7,41 la sută din voturi, iar Renato Usatîi – 7,16 la sută. Locul șase este ocupat de Vasile Tarlev, cu 5,88 la sută. Restul candidaților au înregistrat sub 1,21 la sută.
În cazul referendumului, 62,56 la sută din alegătorii din Transnistria au ales NU, iar 37,44 la sută DA.
Rezultate după procesarea a 85 la sută din procesele verbale
Referendum – 45,35 la sută DA; 54,65 la sută NU. Votul DA înregistrează o ușoară creștere pe măsură ce se procesează mai multe procese verbale din Chișinău și încep să vină rezultatele din diaspora.
Alegeri prezidențiale – Maia Sandu peste 37 la sută, Alexandr Stoianoglo puțin peste 29 la sută, Renato Usatîi aproape 14 la sută.
Rezultatele preliminare după procesarea a 80 la sută din procesele verbale
După procesarea a 80 la sută din procesele verbale, opțiunea pentru modificarea Constituției în vederea aderării la UE are un procentaj de 44,97 la sută, iar NU – de 55,03 la sută.
În cazul alegerilor prezidențiale, Maia Sandu conduce cu aproape 37 la sută, urmată de Alexandr Stoianoglo cu puțin peste 29 la sută și Renato Usatîi cu aproape 14 la sută.
Numărarea proceselor verbale din diaspora abia acum începe.
Rezultate după numărarea a 70 la sută din procesele verbale
După numărarea a 70 la sută din procesele verbale pentru referendum, opțiunea DA (pentru modificarea Constituției) avea 44,7 la sută, iar NU – 55,3 la sută.
În cazul alegerilor prezidențiale, Maia Sandu se menținea pe primul loc, cu 36,4 la sută, urmată de Alexandr Stoianoglo, cu 29 la sută, și Renato Usatîi, cu puțin peste 14 la sută.
Rezultate preliminare prezidențiale după numărararea a 50 la sută din procese verbale
Sursa: cec.md
Rezultate preliminare referendum
Sursa: cec.md
Primele rezultate la alegerile prezidențiale
După procesarea a 865 de procese verbale din 2.219, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, este pe prima poziție cu 35,05 la sută. Aceasta este urmată de candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, cu 29,41 la sută. Pe locul trei este candidatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, cu aproape 15 la sută.
Participarea la referendum ar putea fi de peste 50 la sută
Rata participării la referendum era estimată la 49,8 la sută la ora 21:00, existând astfel șanse să depășească 50 la sută cu voturile din diaspora.
Cei mai activi votanți au fost cei din Chișinău – peste 54 la sută -, urmați de cei din raionul Dondușeni – 50,9 la sută, urmați de cei din Taraclia – 49,47%, Găgăuzia 49,42 la sută și Ocnița – 48,1 la sută.
La polul opus, cea mai mică rată de participare la vot s-a înregistrat în circumscripțiile electorale Nisporeni – 39,6%, Hâncești – 39,3% și Cantemir 37%.
Cei mai activi alegători au fost cei cu vârsta cuprinsă între 36-45 ani – peste 19% și 56-65 ani – peste 19%. 15.716 de tineri au votat pentru prima dată.
16.131 de alegători au votat în Transnistria, unde nu s-au înregistrat incidente semnificative.
Economistul Veaceslav Ioniță remarcă o participare importantă la vot a tinerilor din teritoriul Republicii Moldova
„Un scrutin ieșit din comun”, scrie economistul și fostul deputat Veaceslav Ioniță, referindu-se la „prezența la vot” din Republica Moldova, fără diaspora.
„Încheierea votului de azi a scos la iveală câteva tendințe cu adevărat spectaculoase și neobișnuite în privința prezenței la urne, pe fiecare categorie de vârstă: 1. tinerii de 18-25 de ani au făcut senzație, cu o participare incredibilă de aproape 60%; 2) cei de 26-35 de ani au avut o prezență solidă, dar surprinzător mai scăzută decât a celor mai tineri; 3) seniorii între 56 și 75 de ani au avut o prezență extraordinară. cu peste 80% dintre cei din această grupă de vârstă ieșind la vot, un record greu de egalat.
„Toate aceste tendințe cumulate ne oferă o prezență reală la vot de peste 70% din cetățenii aflați în țară, o cifră pe care nu am mai văzut-o de la alegerile parlamentare din 2014, când am avut 72% prezență. Aceste date reflectă o schimbare profundă în implicarea civică, cu tinerii și seniorii în prim-plan”, scrie economistul de peste Prut.
MAE de la Chișinău, explicații privind prelungirea votului la București și la Moscova
Datorită numărului mare de alegători în așteptare, o serie de birouri electorale din străinătate au decis prelungirea programului de activitate peste ora 21:00. Astfel, următoarele secții de vot vor rămâne deschise până la ora 23:00, ora locală, și anume secția 38/179 și secția 38/180 din București și secția 38/194 și secția 38/195 din Moscova.
MAE al Republicii Moldova afirmă că în jur de 400 de persoane sunt în așteptare în aceste secții, iar toți cetățenii își vor putea exercita dreptul de vot în limita buletinelor disponibile, relatează agora.md.
În afară de București, votul a fost prelungit până la ora 22:00 și la secția din Brașov.
Mesaj succcint din partea lui Alexandr Stoianoglo, candidatul socialiștilor
Candidatul socialiștilor la alegerile prezidențiale, Alexandr Stoianglo, a transmis un mesaj succint după închiderea urnelor în Republica Moldova.
„Alegerile s-au încheiat. Secțiile se închid și începe numărătoarea. Contează că fiecare a avut un cuvânt de spus. Mulțumesc că ați participat și ați demonstrat că Moldova este o țară vie și hotărâtă să definească viitorul”, a spus el.
„Vă sunt recunoscător că ați mai dat o șansă statului nostru și ați venit astăzi și ați votat. Vă mulțumesc pentru acest gest de mare responsabilitate civică și patriotică”, a declarat Ion Chicu, un alt candidat la președinție.
Fosta jurnalistă Natalia Morari, candidată de asemenea la Președinție, a declarat că „rezultatul este bun”, oricare ar fi el, iar campania actuală a fost doar „încălzirea” și lupta abia începe. Fosta jurnalistă a dat de înțeles că își va concentra noua campanie, cel mai probabil în perspectiva alegerilor parlamentare din vara anului viitor, pe ideea că alegerile prezidențiale „au fost furate”. Totuși, Morari nu a prezentat nicio probă pentru acuzațiile sale.
„Încrederea pe care mi-ați acordat-o mă onorează, mă responsabilizează și îmi dă puterea de a continua lupta pentru o Moldovă normală, prosperă și unită, pe care o merităm cu toții. Promit să nu vă dezamăgesc și să rămân fidel principiilor pe care le-am împărtășit în această campanie”, a transmis Tudor Ulianovschi.
Votul ar fi fost prelungit și în Rusia
Activitatea secțiilor de votare deschise la Moscova ar fi fost prelungită cu două ore, până la ora locală 23:00. Deocamdată, autoritățile de la Chișinău nu au confirmat această informație furnizată de presa rusă.
Alertă cu bombă la secție de votare din Italia
Ministerul de Externe din Republica Moldova a anunţat că o persoană necunoscută a alertat autorităţile italiene cu privire la plasarea unui obiect exploziv în cadrul unei secţii de votare din Bologna, relatează deschide.md.
Procesul de vot a fost suspendat în vederea verificării spaţiului de către autorităţile abilitate italiene. În toată această perioadă, buletinele au fost păstrate în spaţiu securizat, iar urna de vot a continuat să fie monitorizată cu camera video.
După încheierea acţiunilor se verificare, în funcţie de rezultat, secţia de votare îşi va relua activitatea. La acest moment, biroul electoral al secţiei de votare din Bologna nu raportează cetăţeni în aşteptare.
Votul, prelungit în București
Procesul de vot a fost prelungit cu două ore la două secții din București, până la ora 23:00. Un număr mare de votanți s-a prezentat astăzi la urne în Capitală pentru a-și exprima opțiunile în alegerile prezidențiale și referendumul din Rep. Moldova.
Peste 220.000 de cetățeni moldoveni aflați în străinătate au votat până la ora 21:00.
Incidentele constatate la vot
Peste 1.016 de incidente au fost semnalate de către observatorii Promo-Lex până la ora 19:00. Circa 237 dintre acestea au fost verificate până acum și au fost confirmate de către Promo-LEX, potrivit Ziarul de Gardă.
Cea mai frecventă încălcare depistată de Promo-LEX o constituie încălcălcarea secretului votului, și anume fotografierea buletinelor de vot, afișarea buletinului cu votul exprimat; amplasarea defectuoasă a buletinelor de vot ce permit vizualizarea opțiunii alegătorului. Au fost semnalate 72 de cazuri.
25 de cazuri s-au referit la deficiențe în listele electorale, iar altele 22 de cazuri – la votarea nejustificată în grup.
Au fost, de asemenea, confirmate, alte 15 sesizări de prezență nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 de metri.
Diaspora se apropie de recordul de votanți din al doilea tur din 2020
„Recordurile de participare activă la vot au fost atinse, dar este încă loc de progrese”, comentează jurnalista Alina Radu, de la Zairul de Gardă, care prezintă câteva date preliminarii despre prezența la vot în Republica Moldova.
„În Chișinău avem deja mai mulți votanți decât în scrutinele din 2020 și 2021, diaspora a depășit recordul din 2021 și se apropie de recordul turului 2 din 2020”, notează jurnalista de peste Prut.
Ambasada Rep. Moldova în România a publicat fotografii emoționante legate de vot
„Cu mic și mare, la vot!”, a transmis Ambasada Republicii Moldova în România, care a publicat o serie de fotografii emoționante de la urne, inclusiv cu un cuplu cu gemeni bebeluși.
Cozi s-au format la cele trei secții de votare din București, timpul de așteptare fiind de două ore în perioada de vârf.
Șefa CEC, Angelica Caraman, îi îndeamnă pe cetățenii moldoveni să iasă în continuare la vot
„Stimați cetățeni, în mai puțin de două ore, procesul de votare se va încheia. Vă îndemnăm să folosiți această ocazie, votul fiind un drept, o datorie, de fapt. Și este o datorie în fața țării, dar și față de noi înșine.
Amintim alegătorilor că pot să-și exercite dreptul la vot până la 21:00. Biroul electoral poate decide asupra prelungirii cu cel mult două ore termenul votării pentru a le permite alegătorilor care stau la rând la secții de votare ca să-și poată realiza dreptul de vot”, a declarat șefa CEC în intervenția de la ora 19:00.
Apariție inedită la vot
Trei femei originare din Republica Moldova s-au prezentat la vor în ținute asortate tricolorului românesc, ale cărui culori sunt specifice și drapelului statului vecin, peste care este stilizat un vultur cu o cruce în ciocul său și capul heraldic de bour.
Consulatul General al Republicii Moldova la Milano a transmis că cele trei alegătoare „au ales să transforme ziua votului de astăzi într-un spectacol al demnității”.
Șaizeci de secții de votare – cele mai multe din cele diaspora – au fost deschise în Italia pentru alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova.
Prezența la vot a ajuns la 50 la sută și a depășit un prag istoric
Prezența la vot a depășit pragul de 50 la sută la ora 19:40, cu o oră și 20 de minute înainte de închiderea secțiilor de votare în Republica Moldova. Votul va continua în diaspora până la orele locale 21:00 în funcție de țară. Prezența la vot în diaspora este semnificativă, ridicându-se la 208.000 la ora 19:40 în Republica Moldova și România. De asemenea, femeile sunt mai active decât bărbații, cu o diferență de procentaj de aproape zece la sută.
- Republica Moldova înregistrează cea mai mare prezență la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale, comparativ cu 2016 și 2020, de când s-a revenit la sufragiul direct.
Atât alegerile prezidențiale, cât și referendumul pot fi considerate valide, fiind depășit pragul de 33,3 la sută. Potrivit Comisiei Electorale, doar unul din zece alegători a refuzat să participe la referendum.
Rezultatele urmează să fie cunoscute începând cu ora 21:00. Nu există exit-pollurii pentru scrutinele organizate astăzi de Republica Moldova.
Participarea la referendum, peste pragul de validare
Referendumul privind înscrierea aderării la UE ca obiectiv strategic în Constituție curent poate fi considerat valid, dacă se confirmă datele anunțat de CEC la ora 19:00. CEC a precizat că, la ora 18:00, prezența la referendum era de 42,44%.
Prezența la vot în diaspora, pe cale să atingă un nivel record
Prezența la vot în diaspora ar urma să o depășească pe cea din 2020, când 260.000 de cetățeni s-au prezentat la urne pentru alegerile prezidențiale. 180.000 de cetățeni moldoveni au votat în străinătate până la ora 18:00.
Numeroși cetățeni moldoveni, majoritatea tineri, s-au mobilizat și în București, unde se observă cozi mari la cele trei secții de votare din Centrul Vechi.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Mobilizare la vot în București Foto: Vlad Chirea
Fiecare al zecelea alegător refuză să participe la referendum
Această estimare a fost oferită de Comisia Electorală Centrală, la ora 15:00. Cu toate acestea, referendumul aproape că atinsese pragul de validare – de 33,3 la sută – în jurul orei locale 15:00.
Datele înregistrate de CEC la ora 17:45 arată o prezență de vot de peste 45 la sută. Scăzând un procentaj de 10 la sută, reiese că referendumul a depășit lejer pragul de validare. Cu toate acestea, prezența masivă la vot este importantă pentru exprimarea unei direcții ferme spre UE.
Peste 176.000 de cetățeni moldoveni au votat în străinătate până la ora 17:45.
Peste 70 de incidente la secțiile votare
Peste 70 de incidente au fost înregistrate la secţiile de votare din Republica Moldova până la ora 15.30, conform blanţului anunţat de Poliţia Națională.
În 14 cazuri este vorba de fotografierea buletinului de vot, potrivit deschide.md. În cazul a cinci persoane a fost vorba de deteriorarea buletinelor de vot, iar la 10 persoane a fost vorba de agitaţie electorală. Totodată, au fost documentate 8 cazuri de transportare organizată a alegătorilor şi 6 cazuri de afişaj electoral neautorizat, informează news.ro.
Un oligarh moldovean s-a certat cu alegătorii în fața unei secții de votare din Londra
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, care se ascunde la Londra de justiția din Republica Moldova, s-a luat la ceartă cu alegătorii în fața secției de votare din capitala Regatului Unit și a publicat buletinul de vot pe rețelele sociale, relatează presa de la Chișinău.
„Voi nimic nu știți, nimic nu ați citit și nu ați intrat în esență. Numai minciuni spuneți. În privința mea, totul a fost falsificat de Viorel Morari”, a strigat în limba rusă Platon către unii alegători, referindu-se la fostul șef al Procuraturii Anticorupție din Rep. Moldova.
Oligarhul moldovean încearcă să convingă mulțimea că toate dosarele împotriva sa au fost fabricate. Mai mult, Platon susține că a fost unul dintre puținii care au luptat împotriva unui alt oligarh, Vladimir Plahotniuc, care a fugit la rândul său din Rep. Moldova, scrie agora.md.
Potrivit agora.md, un grup de polițiști britanici a intervenit la fața locului pentru a-l calma pe oligarh, căruia i s-a transmis că va fi dus la o secție de poliție dacă va periclita procesul electoral.
Mai multe detalii aici: Un oligarh moldovean s-a certat cu alegătorii în fața unei secții de votare din Londra: „Voi nu știți nimic” | VIDEO
Diaspora se mobilizează din nou
150.000 de cetățeni moldoveni aflați în străinătate au votat până la ora 16:25. Peste 28 la sută din acești votanți fac parte din categoria de vârstă 36-45 de ani.
Un număr important de votanți se observă și în București, unde s-au format cozi în fața celor trei secții de votare. În România sunt deschise 16 secții de votare pentru alegerile și referendumul din Republica Moldova.
Igor Grosu: „Am votat pentru un spațiu al păcii, unde viața omului are valoare”
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că doreşte ca Republica Moldova să fie un spaţiu în care „viaţa omului are valoare” şi în care drepturile cetăţenilor sunt respectate, informează Agerpres.
„Am votat pentru ceea ce am pledat toţi anii aceştia, pentru ca Republica Moldova, cetăţenii noştri să trăiască într-un spaţiu al păcii, al prosperităţii, acolo unde viaţa omului are valoare, unde drepturile sunt respectate şi acel spaţiu din care din punct de vedere al valorilor am făcut parte dintotdeauna”, a afirmat Grosu după ce şi-a exprimat votul la alegerile prezidenţiale şi la referendum.
El a apreciat că, de fiecare dată când a fost nevoie, moldovenii s-au mobilizat şi că majoritatea populaţiei „înţelege cât de important este momentul”.
Tentative de influenţare a votului în Rusia și Transnistria: MAE denunță „transporturi ilegale” de alegători la Moscova
Şase cazuri de influenţare a votului din Republica Moldova au fost constatate, duminică, până la ora 14:00, de misiunea de observare Promo-LEX. Două dintre acestea s-au întâmplat la secţiile de votare din Federaţia Rusă, iar celelalte patru în Transnistria. Cazurile au fost comunicate de observatori şi urmează să fie analizate, informează agora.md, potrivit news.ro.
„Ministerul Afacerilor Externe informează că secţiile de votare din Federaţia Rusă s-au deschis la ora locală 07.00 şi funcţionează în regim normal”. În felul acesta au comentat autorităţile de la Chişinău informaţiile apărute în presa rusă, potrivit cărora la cele două secţii de votare din Rusia s-ar fi format cozi imense, transmite news.ro.
„Cu referire la numărul mare al alegătorilor semnalaţi la cele două secţii, Ministerul Afacerilor Externe menţionează că a anticipat posibilitatea producerii aglomeraţiei, ca rezultat al încercărilor de organizare a transportării ilegale a alegătorilor la secţiile de vot”, a subliniat diplomația moldoveană.
Mai multe detalii aici: Alegeri Rep. Moldova. Tentative de influenţare a votului în Rusia și Transnistria: MAE denunță „transporturi ilegale” de alegători la Moscova
Sute de moldoveni la coadă, la Moscova, în fața ambasadei
La cele două secții de votare, alegătorii au fost întâmpinați cu muzică populară. „Am venit la alegeri pentru a ne salva țara”, a susținut una dintre femeile care stă la coadă, unui jurnalist. Aceasta a adăugat că, din cauza riscului de aglomerație, a venit la secția de votare în jurul orei 1:00, ora Moscovei.
Mai multe detalii aici: Sute de moldoveni la coadă, la Moscova, în fața ambasadei, ca să voteze la alegerile prezidențiale
Prezența la vot a depășit pragul de validare
Peste 37 la sută dintre alegătorii aflați în registrul electoral din Rep. Moldova s-au prezentat la vot până la ora 15:30, ceea ce înseamnă trecerea pragului de validare, de 33,3 la sută.
Majoritatea, peste 54%, sunt femei. Cea mai activă categorie de vârstă este 56-65 ani. Cei mai puţini cetăţeni care au ieşit la urne sunt cei din categoria de vârstă 18-25 de ani, arată datele Comisiei Electorale Centrale până la ora 15:00.
În afara ţării au votat peste 125.000 de persoane.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chişinău a anunţat că prezenţa la vot este considerabilă în mai multe ţări europene, printre care Austria, Belgia, Franţa, Italia, Spania, România, Grecia și Rusia.
Conform datelor furnizate de MAE, la unele secţii de votare din aceste ţări s-au înregistrat rânduri de peste 100 de persoane. Printre cele mai aglomerate secţii se numără:
Secţia 38/1 din Viena (Ambasada Republicii Moldova),
Secţiile 38/5 şi 38/6 din Bruxelles,
Secţia 38/33 din Livry-Gargan (Franţa),
Secţiile din Italia, printre care Brescia, Monza, Padova, Verona şi Modena.
De asemenea, la alte secţii din ţări precum Germania şi Grecia, rândurile sunt estimate între 50 şi 100 de persoane. Printre aceste secţii se numără cele din Antwerp, Frankfurt pe Main, München, Atena şi Bergamo.
MAE de la Chișinău încurajează cetăţenii să continue să se prezinte la urne, menţionând că procesul electoral decurge fără probleme majore şi că măsurile logistice sunt luate pentru a facilita participarea votanţilor din străinătate.
Premierul Dorin Recean: „Republica Moldova să iasă învingătoare”
Şeful Guvernului de la Chişinău, Dorin Recean, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că îşi doreşte ca „Republica Moldova să iasă învingătoare”, transmite Agerpres.
Recean i-a îndemnat pe alegătorii moldoveni să se prezinte în număr cât mai mare la urne și să solicite două buletine de vot, atât pentru preşedinte, cât şi pentru referendum.
„Am votat alături de cetăţenii din Republica Moldova care sunt determinaţi să arate că democraţia este o forţă şi împreună putem să reuşim să construim Uniunea Europeană aici la noi acasă. Eu am votat pentru ca noi să avem o ţară puternică, o ţară dezvoltată şi, fără şovăială, am votat pentru ca Republica Moldova să iasă învingătoare”, a declarat premierul Republicii Moldova.
Dorin Recean a subliniat că pentru Republica Moldova „calea de dezvoltare este Uniunea Europeană”.
Peste 850.000 de alegători au votat până la ora 14:00
Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a anunțat că peste 850.000 de alegători (30,10%) au votat până la ora 14:00. La nivel național, femeile rămân mai active (53.59%), iar cei mai matinali votanți au fost cei din categoria de vârstă 56-65 de ani.
Totodată, peste 100.000 de alegători au votat în diasporă, unde cei mai activi sunt votanții cu vârsta cuprinsă între 36-45 de ani.
Victoria Furtună a votat pentru „Moldova furtunoasă”
Victoria Furtună, candidată la șefia statului, s-a prezentat la urne. Aceasta și-a dat votul pentru: „Moldova furtunoasă, care are relații bune cu toate țările lumii”.
„Am votat pentru noi – poporul. Am votat pentru a restabili istoria țării noastre, limba țării noastre și credința în bunul Dumnezeu”, a declarat Victoria Furtună.
Peste 500.000 de persoane au votat până la ora 12.00
18,78% dintre alegători au votat până la ora 12:00. În total, peste 500.000 de persoane s-au prezentat la urne.
Cei mai activi alegători sunt cei din raioanele Dondușeni, Șoldănești și Rezina, iar raioanele Briceni, Nisporeni și Cantemir sunt ultimele în topul prezenței la urne.
În diasporă, până la prânz, au votat puțin peste 46.000 de persoane.
Maia Sandu a votat
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exercitat, duminică, 20 octombrie, dreptul la vot.
Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate a votat la o secție din Chișinău pentru „o Moldovă prosperă și un viitor luminos”.
„Am votat anume pentru că moldovenii trebuie să îşi determine soarta, nu alţii, nu banii murdari, nu minciunile, ci voinţa poporului. Eu am votat pentru ca Moldova să se dezvolte în pace şi libertate, să îşi construiască viitorul pe care îl merită. Eu am încredere în înţelepciunea moldovenilor”, a spus Maia Sandu.
Mai multe detalii: Maia Sandu a votat. „Moldovenii trebuie să îşi determine soarta, nu alţii, nu banii murdari, nu minciunile, ci voinţa poporului”
Prezența la vot la ora 10:00
7,40% dintre cetățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne până la ora 10:00.
Scrutinul a început. În câte secţii se poate vota în România
Scrutinul s-a deschis la ora 7:00 şi se închide la ora 21.00 în cele 2.221 de secţii de vot, unde sunt aşteptaţi la urne 3,3 milioane de alegători. În timp ce în Chişinău sunt peste 300 de secţii de vot, 30 de secţii sunt pentru regiunea transnistreană, iar în diaspora sunt organizate 234 de secţii de vot. În premieră, în unele ţări s-a putut vota prin corespondenţă.
În România, se poate vota în 16 secţii, dintre care trei în Bucureşti.
Nu vor exista sondaje de tip exit-poll, iar rezultatele vor fi disponibile în timp real, pe măsură ce se numără voturile.
Cetățenii moldoveni sunt avertizați în legătură cu mesaje manipulatoare despre alegeri provenind din Indonezia
Cetățenii Rep. Moldova sunt avertizați în privința anumitor mesaje manipulatoate primite pe WhatsApp și alte platforme în legătură cu alegerile prezidențiale și referendumul de duminică, 20 octombrie.
„Atenție: dezinformare”, semnalează Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) într-un mesaj publicat sâmbătă pe Facebook.
„Tot mai mulți dintre noi primesc mesaje suspecte pe WhatsApp și alte platforme. Unele par să vină din Indonezia, dar vizează direct țara noastră!”, explică STISC.
„Aceste mesaje încearcă să manipuleze opinia publică despre referendum și alegeri”, insistă sursa citată.
STISC prezintă un exemplu de mesaj provenit din Indonezia și le recomandă cetățenilor moldoveni să ia o serie de măsuri de precauții, și anume să blocheze expeditorul, să raporteze mesajul ca spam sau abuziv, să nu-l distribuie și să se informeze doar din surse oficiale și de încredere.
Mai multe detalii aici: Cetățenii moldoveni sunt avertizați în legătură cu mesaje manipulatoare despre alegeri provenind din Indonezia
UE și SUA se implică în combaterea războiului hibrid desfășurat de Rusia
Moldova a fost asediată de campanii de dezinformare și atacuri cibernetice. Cele mai multe dintre ele au fost legate de Rusia și s-au desfășurat în lunile premergătoare votului de duminică. Alegerile de mâine sunt importante în contextul drumului european pe care regimul de la Chișinău l-a început, scrie POLITICO.
Mai multe agenții americane sprijină guvernul Republicii Moldova în apărarea împotriva atacurilor cibernetice și a dezinformarii venite din Rusia și care au loc în contextul alegerilor din acest weekend.
Mai multe detalii aici: Conflictul pe axa SUA-Rusia s-a mutat în Republica Moldova, în contextul alegerilor prezidențiale. UE și NATO se implică activ în războiul-hibrid desfășurat peste Prut
Mesajul lui Nicolae Ciucă
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a transmis, sâmbătă, un mesaj cetăţenilor din Republica Moldova.
„Dragi cetăţeni ai Republicii Moldova, referendumul de mâine este cea mai mare şi mai bună şansă să ne reunim în interiorul UE. Vă îndemn să votaţi, să votaţi pentru voi şi pentru copiii voştri. Votul de mâine este despre prosperitate şi securitate. Referendumul este un pas esenţial pentru viitorul democratic al ţării şi pentru integrarea deplină în UE. România, noi toţi, suntem alături de voi”, a transmis liderul PNL.
Ciucă a avut un mesaj şi pentru cetăţenii moldoveni care sunt în România: „Vouă, celor care trăiţi sau studiaţi în România vă spun cu toată încrederea: votul vostru este un semn de grijă faţă de ţară şi familie”.
În finalul clipului video, preşedintele Senatului face apel la cetăţenii moldoveni să participe la vot: „Fiţi parte din această schimbare instorică”.
Doi bărbați, arestați preventiv în urma investigației „În slujba Moscovei”
Doi dintre protagoniștii investigației Ziarului de Gardă „În slujba Moscovei” au fost plasați în arest preventiv pentru 20 de zile, după ce fuseseră reținuți inițial pentru 72 de ore. Cei doi sunt Alexandr Martinovici (Sașa) și fostul polițist Oleg Crîlov, notează Ziarul de Gardă.
Inspectoratului Național de Investigații (INI) s-a autosesizat în urma anchetei jurnalistice „În slujba Moscovei”, în care, după cum precizează Procuratura Anticorupție, sunt prezentate „informații relevante ce indică la implicarea mai multor persoane, în comiterea infracțiunii de corupere electorală și finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali sau a participanților la referendum”.
Vineri, 18 octombrie, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile mai multor persoane vizate în investigație, ridicând telefoane mobile, mijloace bănești și acte eliberate de către banca „PromsveazyBank” pe numele suspecților.
Germania sprijină parcursul proeuropean al Rep. Moldova
Diplomația germană a anunțat sâmbătă că sprijină Republica Moldova în drumul său către UE, relatează agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.
„Următoarele alegeri din Rep. Moldova şi referendumul privind UE reprezintă o etapă importantă. Poporul Rep. Moldova îşi decide viitorul. Acest viitor este în inima Europei. Vom continua să sprijinim Rep. Moldova pe drumul său spre Uniunea Europeană”, a transmis Ministerul de Externe de la Berlin pe contul de X.
Ministerul condus de Annalena Baerbock a subliniat că Rusia lui Vladimir Putin „nu doar că doreşte să distrugă ordinea noastră europeană de pace, ci atacă şi alegerile din Europa într-un mod hibrid: cu influenţă direcţionată, atacuri cibernetice şi dezinformare răspândită de armata sa de roboţi pe reţele sociale”.
„Rep. Moldova sfidează aceste pericole, inclusiv cu ajutorul Platformei de Parteneriat pentru Rep. Moldova, pe care am lansat-o împreună cu partenerii. Ţara s-a eliberat de strangularea şantajului rusesc cu gaz. Reforme judiciare şi anticorupţie sunt în desfăşurare”, a amintit MAE german.
Atac cibernetic asupra Parlamentului Rep. Moldova
Serverul de poștă electronică al Parlamentului de la Chișinău a fost ținta unui atac cibernetic. „La 17 octombrie, serverul de poştă electronică a Parlamentului a fost supus unui atac cibernetic. Cauzele şi consecinţele incidentului cibernetic sunt investigate de instituţiile de stat responsabile. În prezent, se desfăşoară acţiuni pentru a asigura integritatea datelor şi pentru a contracara utilizarea abuzivă şi manipulatorie a informaţiilor compromise”, a transmis serviciul de presă al Parlamentului.
Mai multe detalii aici: Atac cibernetic la Parlamentul din Republica Moldova. „Catalogăm orice informaţie care ar putea apărea în spaţiul public potenţial falsă”
Cuprins:
Puțin peste 3,3 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova sunt chemați să-și aleagă președintele și să se exprime asupra referendumului constituţional pe tema aderării la UE. Urnele vor fi deschise între orele 07:00 și 21:00, inclusiv la 16 secții de votare din România.
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa prezidențială. Sondajele o indică favorită pe președinta în exercițiu, Maia Sandu. Locul doi este disputat de candidatul socialiștilor, fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, și liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi. Ceilalți candidați sunt: fosta bașcană a Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia, Irina Vlah, foștii prim-miniștri Ion Chicu și Vasile Tarlev, istoricul și fostul boxer profesionist Octavian Țîcu, avocatul și politicianul Andrei Năstase, diplomatul și fostul ministru de externe Tudor Ulianovschi, fosta jurnalistă Natalia Morari și fosta procuroare Victoria Furtună.
În cazul în care niciunul dintre candidați nu va obține peste 50 la sută duminică, un al doilea tur este prevăzut să aibă loc peste două săptămâni, pe 3 noiembrie, între primii doi candidați aleși în primul tur. Candidatul cu cele mai multe voturi în al doilea tur devine președinte al Republicii Moldova pentru următorii patru ani. Maia Sandu este favorită să câștige în al doilea tur în fața oricărui contracandidat din listă, dar zarurile încă nu sunt aruncate.
Un referendum privind exprimarea opțiunii proeuropene este programat concomitent cu primul tur al alegerilor prezidențiale. „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” Cetățenii moldoveni au de ales între DA și NU.
Referendumul are ca obiectiv modificarea Constituţiei Republicii Moldova și nu înseamnă în mod automat aderarea la UE. Dacă va fi validat, în preambulul Constituţiei ar urma să fie proclamată „ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova”, iar „integrarea în Uniunea Europeană” ar urma să devină „obiectiv strategic al Republicii Moldova”. Prezenţa la vot trebuie să fie de cel puțin 33,3% pentru ca un scrutin, inclusiv referendumul, să fie considerat valabil.
Ce indică ultimul sondaj preelectoral
Maia Sandu este considerată marea favorită a primului tur, cu 35,8 la sută în intențiile de vot. Este urmată, la mare distanță, de Alexandr Stoianoglo, cu 9 la sută, și Renato Usatîi, cu 6,4 la sută. Ceilalți candidați sunt creditați cu mai puțin de 2,2 la sută. Totuși, procentajul indecișilor rămâne ridicat, la 28,1 la sută, în timp ce 9,9 la sută dintre intervievați refuză să-și exprime opțiunea.
În ceea ce privește referendumul, 55,1 la sută din respondenți se pronunță pentru „modificarea Constituției în vederea aderării la UE”, iar 34,5 la sută se împotrivesc. Procentajul nehotărâților este de 7,9%, în timp ce 2,4 la sută refuză să-și exprime opțiunea. În același timp, 63,5 la sută din participanții la sondaj spun că susțin aderarea la UE, în timp ce 32,5 la sută se opun.
În același timp, 85,7 la sută din respondenți spun că vor participa la vot, iar 76,3 la sută vor vota atât la prezidențiale, cât și la referendum.
Publicat de centrul de reflecție WatchDog.MD, sondajul a fost realizat telefonic, în perioada 11-16 octombrie, pe un eșantion de 1.034 de persoane cu vârste de peste 18 ani, și are o marjă de eroare de +3,05 la sută.
Sondajele efectuate în Republica Moldova nu iau în calcul votul din diaspora. Prin urmare, încă rămâne posibilitatea redusă ca Maia Sandu să câștige din primul tur. O mare necunoscută este legată de modul în care oligarhul fugar Ilan Șor ar putea influența alegerile pe ultima sută de metri.
Câștigătorul final – din primul sau din al doilea tur – al alegerilor prezidențiale este validat de Curtea Constituțională. Candidatul ales trebuie să depună jurământul în termen de 45 de zile de la scrutin.
Miza referendumului
În cazul Republicii Moldova, referendumul este un mecanism democratic mult mai la îndemână decât modificarea legii fundamentale prin Parlament, acolo unde ar fi necesară o majoritate de 67 de voturi, care în prezent nu există, iar în viitor va fi cu atât mai greu de obţinut. Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), partidul guvernamental din rândurile căruia provine Maia Sandu, deţine în actuala legislatură 63 de mandate din cele 101 ale Parlamentului.
Un răspuns afirmativ majoritar la referendum va determina includerea în preambulul Constituţiei a prevederii privind identitatea europeană a poporului Republicii Moldova şi a ireversibilităţii parcursului european al ţării. De asemenea, integrarea în Uniunea Europeană va fi consacrată ca obiectiv strategic naţional. În plus, va fi introdus un nou capitol în Constituţie, intitulat „Integrarea în Uniunea Europeană”. Acesta va stipula că aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale UE va fi aprobată de Parlament prin lege organică, iar după aderare tratatele constitutive şi actele juridice obligatorii ale UE vor prevala asupra dispoziţiilor interne care le contravin, așa cum se întâmplă în cazul tuturor statelor din blocul comunitar.
„Un rezultat favorabil al referendumului ar conferi o legitimitate sporită orientării proeuropene a Republicii Moldova, diminuând capacitatea forţelor de opoziţie de a promova o agendă politică prorusă. Astfel, eşecul referendumului a devenit cea mai importantă miză pentru opoziţia prorusă din Republica Moldova în această toamnă”, arată o analiză publicată de New Strategy Center.
Validarea referendumului este condiţionată de atingerea unui prag de participare de cel puţin o treime din numărul total de alegători înscrişi pe listele electorale. Numărul de alegători înscrişi în Registrul de Stat al Alegătorilor la data de 2 octombrie 2024 era de 3.302.142, potrivit Comisiei Electorale Centrale. Astfel, cel puţin 33,3% din acest număr ar reprezenta puțin peste 1,1 milioane de cetăţeni. La alegerile prezidenţiale din 2020, doar 1.364.597 de alegători s-au prezentat la primul tur, reprezentând o rată de prezenţă la vot de 48,81%, dintre care aproximativ 260.000 de voturi proveneau din diasporă.
Scenarii posibile
Potrivit Dyami, o companie de consultanță geopolitică din Olanda, sunt posibile patru scenarii în urma dublului scrutin din 20 octombrie:
- Dacă Maia Sandu câştigă alegerile şi referendumul va trece, cursul proeuropean al Republicii Moldova este reafirmat de către public, iar modificarea Constituţiei va fi un semnal solid către UE că micul stat situat între România și Ucraina nu se va abate de la calea aderării la UE. Modificarea Constituţiei va conferi conducerii Sandu legitimitatea de a schimba anumite legi şi reglementări pentru a se alinia la cerinţele de aderare la UE.
- Există şi posibilitatea ca Sandu să câştige alegerile, dar populaţia să voteze împotriva referendumului privind UE. Acest lucru va face mai dificil pentru Sandu să schimbe legile şi reglementările pentru a îndeplini criteriile de aderare la UE, deoarece Constituţia nu va sprijini neapărat astfel de schimbări. Acesta din urmă este un argument solid pentru opoziţie de a lupta împotriva cursului proeuropean al Rep. Moldova.
- Dacă Stoianoglo câştigă alegerile şi referendumul nu va trece, este probabil ca Moldova să îşi intensifice legăturile cu Rusia, iar guvernul să se abţină de la continuarea drumului spre aderarea la UE. Acest lucru va fi combătut de opoziţie, dar, deoarece obiectivul Moldovei de aderare la UE nu este înscris în Constituţie, opoziţia nu va avea multe instrumente pentru a asigura continuarea procesului de aderare la UE. În acest caz, este de aşteptat ca procesul de aderare să stagneze.
- Dacă Stoianoglo va câştiga alegerile, iar oamenii ar vota în favoarea referendumului privind UE, probabil că Stoianoglo tot nu va schimba Constituţia, deoarece Rusia va face presiuni asupra guvernului Stoianoglo, iar referendumul nu este obligatoriu. În acest caz, este probabil ca legăturile cu UE să se erodeze şi ca Rusia să îşi sporească influenţa asupra Moldovei pentru a o face să se alinieze obiectivelor Kremlinului.
„Alegerile prezidenţiale din Moldova, precum şi referendumul UE vor influenţa în mare măsură alinierea Moldovei la Uniunea Europeană, precum şi alinierea acesteia la Federaţia Rusă. Sunt posibile mai multe scenarii, iar 20 octombrie 2024 va fi o zi importantă pentru mulţi cetăţeni moldoveni. Cu toate acestea, este sigur că rezultatele alegerilor şi rezultatele referendumului UE vor fi urmărite îndeaproape atât la Bruxelles, cât şi la Kremlin. Este de aşteptat o creştere a acţiunilor destabilizatoare din partea Rusiei, precum şi o monitorizare atentă a procesului electoral de către UE. Există posibilitatea unor proteste împotriva rezultatelor alegerilor prezidenţiale şi ale referendumului UE după 20 octombrie 2024”, se arată în concluziile evaluării pe care o face Dyami, conform news.ro.
Diaspora poate înclina balanța
2.221 de secții de votare sunt deschise în total duminică atât pentru alegerile prezidenţiale, cât și pentru referendum. 234 din aceste secții vor fi în diaspora, în 37 de ţări. Cele mai multe dintre ele vor fi deschise în Italia – 60. În Germania vor fi 26, iar în Franţa – 20. În SUA, cetăţenii moldoveni vor putea vota la 16 secţii, la fel ca în România.
Într-un comunicat de presă, Ambasada Republicii Moldova în România informează că la Bucureşti două secţii de votare vor funcţiona în incinta Autorităţii Electorale Permanente şi una în sediul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. De asemenea, câte două secţii de votare vor fi deschise în Cluj şi Iaşi. Secţii de votare vor fi deschise şi în Braşov, Sibiu, Craiova, Bacău, Constanţa, Oradea, Galaţi, Suceava şi Timişoara. Lista completă cu adresele poate fi consultată aici.
Cetățenii pot vota în baza buletinului de identitate, buletinului de identitate provizoriu, sau a pașaportului, inclusiv expirat.
La alegerile prezidenţiale din 2020 s-a înregistrat un record în ceea ce priveşte prezenţa la vot în diaspora – peste 260.000 de persoane. În total, în turul al doilea au votat 52,78% din alegătorii cu drept de vot, adică 1.650.000 de persoane, ceea ce înseamnă că diaspora a reprezentat circa 15 la sută dintre alegători. În general, diaspora este pronunţat proeuropeană.
Rețeaua Șor și amestecul Kremlinului
Kremlinul a negat că ar interveni în alegerile prezidenţiale şi referendumul pro-UE din Republica Moldova, însă pentru autorităţile de la Chişinău interferenţa Rusiei şi eforturile sale continue de a opri cursul european au fost principala problemă cu care s-au confruntat în campania electorală. Iar strădania Rusiei nu se va opri aici, pentru că urmează la anul un scrutin la fel de important pentru viitorul Rep. Moldova, și anume alegerile legislative, comentează news.ro.
Joi, cu numai trei zile înainte de dublul scrutin, autorităţile de la Chișinău au anunţat că au descoperit o reţea prin care peste 300 de tineri din Republica Moldova au fost instruiţi în Rusia, Bosnia şi Serbia cum să provoace dezordini în masă la proteste ce ar fi urmat să fie organizate în legătură cu alegerile. Între presupuşii instructori se află şi persoane sancţionate care au legătură cu fostul grup de mercenari Wagner. Scopul unor astfel de acţiuni – ale căror detalii rămân secrete – ar fi fost destabilizarea ţării, iar în spatele operaţiunii se află oligarhul fugar Ilan Şor.
Video: Rezultatele perchezițiilor Poliției din Republica Moldova
Sursa: Poliția din Republica Moldova
Autorităţile de la Chişinău anunţaseră anterior că au descoperit în campanie o vastă reţea prin care Şor a canalizat de la Moscova, printr-un sistem de „cărăuşi” sau prin bănci ruseşti, via Transnistria, 15 milioane de dolari cu care ar fi „cumpărat” 130.000 de voturi într-o ţară în care votează de obicei mai puţin de 1,5 milioane de alegători. O investigaţie jurnalistică sub acoperire a confirmat existenţa acestei reţele.
Stanislav Secrieru, consilier prezidenţial pe probleme de apărare şi securitate naţională, a estimat că Rusia ar putea aloca până la 100 de milioane de euro pentru a interveni în alegerile prezidenţiale şi referendumul din Republica Moldova.
La rândul său, Uniunea Europeană a anunţat săptămâna aceasta că a pus pe lista sancţiunilor cinci persoane şi o entitate din Republica Moldova, între care guvernatoarea Găgăuziei Evgheni Guţul, pentru încercările de destabilizare a ţării. Şi Casa Albă a spus săptămâna aceasta că Rusia încearcă să submineze alegerile din Republica Moldova şi a cheltuit milioane de dolari pentru a face acest lucru.
Toate aceste acţiuni arată în ce măsură Federaţia Rusă şi-a intensificat atacurile hibride împotriva Republicii Moldova pe măsura apropierii alegerilor şi referendumului. În principal, a făcut-o prin intermediul reţelei lui Ilan Şor, dar şi Biserica a fost o compontentă de care a încercat să se folosească.
Interesele Rusiei
Având de dus un război costisitor în Ucraina, firesc se pune întrebarea de ce ar fi Rusia interesată de mica Republică Moldova? Pentru că Moldova are perspectiva unui nou Kaliningrad în zona de sud a Europei, remarca recent într-o emisiune la TVR1 analistul de politică externă Ştefan Popescu.
Dintre toate fostele republici sovietice, cu o Ucraină în război şi o Georgie din ce în ce mai îndepărtată de valorile democraţiei europene, cu un Belarus intrat complet sub tutela Moscovei, Republica Moldova este cumva o ultimă redută, care rezistă cu ajutorul Ucrainei şi al partenerilor occidentali şi promovează ceea ce sperie Federaţia Rusă – transformarea democratică, o altfel de societate, deschiderea, transparenţa – un model care ar putea deveni interesant şi pentru alte state post-sovietice din regiunea asiatică, pe care Moscova le ţine cumva sub influenţă. În fond, Kremlinul se teme de contagiune, explica în aceeaşi emisiune de la TVR1 Angela Grămadă, expert în securitate şi afaceri internaţionale.
„Dacă un stat mic precum Republica Moldova, în condiții de amestec extern inimaginabil, dezinformare și mituire masivă a alegătorilor, finanțare ilegală a candidaților, alte metode hibride de influențare, dovedește că democrația sa este capabilă să depășească toate acestea, atunci va fi un precedent foarte important”, remarcă expertul politic Valeriu Pașa într-un interviu acordat pentru BBC. „Acest lucru va arăta că modelul de dezvoltare democratică este capabil de o anumită autoapărare”, conchide expertul politic de peste Prut.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
VolodimirZelenski • 22.10.2024, 08:37
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 22.10.2024, 00:54
Ce trist e să fii parpalache la ora asta...
Incerc sa imi dau seama daca e mai trist sa fii parpalache sau vudejea.
musatm000 • 21.10.2024, 21:40
Turul doi va fi foarte dificil !Prezenta la vot va fi hotaratoare,ar cam fi cazul ca cei tineri sa arate ca pot sa puna umarul la viitorul european al tarii atat cei din afara cat si cei din tara ! Maia Sandu a demonstrat ca este omul ce se gandeste la cetateni si nu accepta hotia,deci trebuie votata ! Stoianoglo are un loc pregatit la puscarie pentru conexiunile cu toti ce au furat Republica Moldova !