Vladimir Putin nu și-a anunțat încă participarea la alegerile prezidențiale din 2024, dar blocul politic de la Kremlin a început deja pregătirile pentru campanie, pornind de la ideea că scrutinul va avea loc conform calendarului stabilit și cu participarea șefului statului, au dezvăluit pentru Kommersant surse apropiate administrației.
Informația, oferită de unul dintre cele mai importante ziare ale Rusiei, vine într-un moment în care situația de pe frontul din Ucraina este incertă, forțele Moscovei s-au tot lovit de eșecuri, iar analiștii se așteaptă la o prelungire a conflictului.
Potrivit surselor citate de Kommersant, reprezentanții administrației prezidențiale au avut recent consultări cu strategii politici. Până în prezent, pregătirile au un caracter preliminar: încă nu există contururi clare ale componentei ideologice a campaniei, deși se presupune că aceasta se va baza pe tema unității.
În orice caz, reprezentanții Kremlinului vor monitoriza cu atenție alegerile regionale de anul acesta și vor folosi experiența acestora pentru a pregăti cum trebui viitorul scrutin prezidențial, au explicat sursele cotidianului din Rusia.
Kremlinul se așteaptă ca locuitorii regiunilor anexate să voteze la prezidențiale
Alegerile prezidențiale urmează să aibă loc la 17 martie 2024, iar campania electorală va începe imediat după confirmarea oficială a datei de către Consiliul Federației, în decembrie 2023.
Alegerile regionale, care vor preceda scrutinul prezidențial, sunt programate pentru septembrie 2023. Cu această ocazie, cel puțin 20 de regiuni ar trebui să organizeze alegeri directe ale guvernatorilor, iar 16 – alegeri pentru adunările legislative.
Una dintre sursele Kommersant a observat că scrutinele regionale vor avea toate condițiile speciale cu care Kremlinul va trebui să se confrunte la prezidențiale. „Alegerile vor avea loc în condițiile unei operațiuni militare speciale, a sancțiunilor, a escaladării relațiilor internaționale”, a spus interlocutorul jurnaliștilor ruși.
O atenție specială va fi oferită teritoriilor ucrainene pe care Rusia le-a anexat ilegal și pe care nu le controlează în totalitate.
„Anul acesta, pentru prima dată, va trebui să lucrăm cu electoratul din noile patru regiuni, care va participa și la alegerile prezidențiale. Constituțiile adoptate (în Donețk și Luhansk) prevăd alegeri indirecte ale șefilor, ceea ce înseamnă că problema legitimității este deosebit de acută acolo”, a spus sursa Kommersant.
Meduza scria anul trecut că Putin nu va avea contracandidați liberali
Publicația independentă rusă Meduza a relatat încă din octombrie despre planurile Kremlinului pentru prezidențialele din 2024.
Sursele Meduza au precizat că adversarii „de fațadă” ai lui Putin la scrutin vor fi reprezentanții partidelor parlamentare, deocamdată este neclar cine. Dar nu va exista o luptă reală. „Nu vor exista candidați liberali, nici măcar de dragul apariției”, au spus sursele citate de Meduza.
La momentul respectiv, în octombrie, Meduza scria de asemenea că oficialii de la Kremlin lucrau cu speranța că războiul se va încheia până la scrutinul prezidențial.
Putin își va încheia în 2024 al doilea mandat consecutiv – și al patrulea în total. În 2021, el a promulgat însă legea care îi permite să mai candideze pentru două mandate, ceea ce, teoretic, i-ar permite să rămână în funcție până în 2036.
seaman651 • 13.01.2023, 21:58
S-a mai auzit si la noi sa se voteze pentru un puscarias, mortii sa participe la vot, n-ar fi exclus ca un mort sa ajunga presedintele FR.