„La Londra, în secția de vot Stratford (nr. 336), s-au terminat buletinele de vot, în timp ce sute de cetățeni așteaptă afară pentru a vota”, a scris Maia Sandu pe contul său de Facebook.
„Cer demisia ministrului Afacerilor Externe și a președintei Comisiei Electorale Centrale, ca principali responsabili de acest dezastru”, a adăugat candidata proeuropeană.
Ea a mai anunțat că va depune plângere penală împotriva celor doi demnitari „pentru obstrucționarea dreptului de vot al cetățenilor Republicii Moldova garantat de Constituție”.
Într-o postare anterioară pe aceeași rețea de socializare, candidata PAS a declarat că știe faptul că în unele secții de vot de peste hotare, numărul buletinelor de vot este pe sfârșite. Astfel, Maia Sandu îi îndeamnă pe moldovenii din diasporă care nu reușesc să voteze să sune acasă si să-i convingă pe cei din țară să iasă la vot, potrivit unimedia.info.
„Oamenii din diaspora stau în rânduri enorme pentru a vota!Dragii noștri, în unele secții de votare din afara țării numărul buletinelor de vot e pe sfârșite. Nu plecați. Iar pentru fiecare vot obstrucționat în afara țării, sunați acasă și aduceți două voturi aici, în țară!
Nu pot ei fura, cât putem noi vota!”, spune Maia Sandu.