Fără legătură cu decuparea codurilor QR, Poliția Capitalei a deschis un dosar penal după ce un candidat PSD a fost prins în posesia a peste 400 de procese verbale.
Procesele verbale din cel puțin 15 secții de votare din Sectorul 1 al Capitalei au fost scanate după coduri QR printate, decupate și apoi lipite pe documentele oficiale. Asta a dus la presupunerea că ar putea fi vorba de o fraudă electorală, iar USR acuză că, prin această metodă, PSD le-a furat din voturi.
AEP a spus pentru Libertatea că problema a ținut, de fapt, de sistemul de pe tableta operatorului, care nu a putut citi codul QR pentru că acesta nu era printat suficient de clar pe hârtie. Și atunci s-a apelat la foarfecă.
Cum se fac procesele verbale
Procedura de după închiderea urnelor și numărarea voturilor este următoarea: membrii secției de votare completează și semnează procesele verbale pe hârtie. Documentele conțin, printre altele, numărul total al alegătorilor înscriși pe listele permanente, numărul celor care s-au prezentat efectiv la urne, numărul voturilor nule, precum și numărul de voturi pe care le-a primit fiecare candidat în parte sau fiecare partid candidat la consilii, după caz.
În București sunt în total patru astfel de procese verbale: câte unul pentru primarul de sector, primarul general, Consiliul Local și Consiliul General.
Aceleași date sunt introduse, la indicațiile președintelui de secție, de operator pe tabletă.
La final, procesele verbale sunt fotografiate separat cu tableta și încărcate în aplicația STS.
Fiecare pagină a fiecărui proces verbal conține un cod QR, pe care aplicația îl scanează automat în momentul în care operatorul fotografiază documentul cu tableta.
USR: “Cu foarfeca, așa a numărat PSD voturile”
Fără acele coduri QR, procesul verbal nu poate fi înregistrat pe tabletă. Aplicația are nevoie să citească codul.
Procesele verbale de la cel puțin 15 secții de vot din Sectorul 1 au fost scanate după niște coduri QR decupate dintr-un alt document și lipite pe pagini. Asta a dus la presupunerea că la mijloc este o fraudă electorală.
“Hai să vă arăt cum arătau cele 200 de voturi în plus despre care vorbea fostul primar pesedist. Priviți codul QR din acest proces verbal. Cu foarfeca. Așa a numărat PSD voturile. Acum nu le-a mers”, a scris pe Facebook candidata USR la sectorul 1, Clotilde Armand.
Poliția Capitalei a anunțat, prin vocea comisarului-șef Ionuț Dana, că a deschis un dosar penal in rem după ce un candidat PSD la Consiliul Local Sector 1 care a fost prins în posesia a 473 de procese verbale.
S-a aplicat metoda “decupării” pentru că sistemul nu reușea să citească codul QR
Oficialii AEP au însă o altă explicație.
Codurile QR imprimate pe hârtie le-au dat bătăi de cap operatorilor de tabletă pentru că în momentul în care încercau să facă poză procesului verbal și să o încarce în aplicație, sistemul nu reușea să citească codul digital.
Astfel, membrii secțiilor de votare au recurs la alte metode. Au încercat fie să îngroașe codul cu pixul, fie să-l printeze pe o altă hârtie, să-l decupeze și apoi să-l pună pentru poză pe colțul procesului verbal.
Codul QR indică sectorul, numărul paginii și tipul procesului verbal
“Procesele verbale nu au fost printate bine, probabil din cauza imprimantei, probabil și din cauza calității hârtiei, și atunci codurile QR nu se văd foarte clar și aplicația nu le poate scana. Li s-a spus membrilor de secții să îngroașe cu pixul, unii au printat din nou și au decupat codul QR, astfel încât să poată fi scanat”, a explicat pentru Libertatea un oficial AEP.
El atrage atenția că acele coduri sunt unice pe sector, adică indică, pe aplicație, sectorul, astfel încât să nu se producă încurcături.
“E adevărat că această modalitate de a pune coduri decupate pe procesele verbale poate ridica suspiciuni, dar nu e cazul”, punctează el.
Conform ghidului STS de utilizare a aplicației pentru vot, codul conține date privind caracterul procesului verbal, adică dacă e cel pentru primar sau cel pentru consiliul de sector, și numărul paginii.
Orice aplicație de mobil pentru scanarea codurilor QR generează un mesaj simplu la scanarea codului: PS#1#4. Asta înseamnă primar sector, pagina 1 din 4. La fel este și pentru consilii: CLS#3#4. Adică Consiliu Local de Sector, pagina 3 din 4.
Probleme și la BEJ
Deși în unele secții s-a reușit fotografierea proceselor verbale cu tabletele, problemele au apărut mai târziu, la Biroul Electoral de Sector, unde din nou sistemul STS nu a recunoscut codul.
Și aici, codurile au fost decupate și apoi lipite pe hârtie.
Tot acest set de probleme legate de QR este însă doar una dintre pistele acuzate nu doar de USR-PLUS, ci și de PMP. Neregulile din mai multe sectoare sunt multiple, așa cum reiese din analiza Hotnews.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro