Biden și soția sa, Jill Biden, au doi ciobănești germani, Champ și Major. Champ a devenit membru al familiei din 2008, pe vremea când Biden era vicepreședinte din timpul mandatelor prezidenţiale ale lui Barack Obama. Pe Major l-au adoptat în 2018, după ce Asociația umanitară din Delaware a salvat un grup de pui ciobănești germani. Major a fost unul dintre ei.
De-a lungul anilor, americanii au fost foarte ataşaţi de reprezentanţii „celui mai bun prieten al omului” care au trăit la Casa Albă.
Donald Trump nu părea să fie un fan al speciei canine, iar Casa Albă a fost deprimantă fără câini în ultimii patru ani, notează News.com.
În timpul campaniei electorale, Joe Biden a publicat pe rețelele sociale fotografii cu câinii lui care purtau accesorii vestimentare în culorile echipei sale de campanie. ”Să aducem un câine înapoi la Casa Albă”, a scris Joe Biden, care are reputaţia unei persoane calde şi empatice, într-una dintre postările sale electorale.
Lets put dogs back in the White House. pic.twitter.com/7pBihksfXT
— Joe Biden (@JoeBiden) November 1, 2020
Președinții Statelor Unite au avut adesea animale de companie pe toată durata mandatului lor. Donald Trump a fost primul președinte de la James K. Polk care nu a avut un animal de companie prezidențial în timpul funcției.
Bill Clinton, spre exemplu, s-a mutat în 1993, la Casa Albă cu Șosete, o pisică. Mai târziu, în timpul celui de-al doilea mandat, i s-a alăturat în 1997 Buddy, un Labrador Retriever.
George W. Bush a avut trei câini și o pisică la Casa Albă, între 2001 și 2009.
Barack și Michelle Obama nu aveau animale de companie înainte de alegerile din 2008, dar le-au promis fiicelor că vor putea avea un câine atunci când familia s-a mutat la Casa Albă. Bo, cățelușul de apă portughez a fost un cadou de la senatorul Ted Kennedy și ulterior i s-a alăturat Sunny, o femelă de aceeași rasă.
Foto: Instagram