UPDATE ora 19.30. Chiar și în statele puternic republicane, alegătorii au demonstrat un sprijin puternic pentru accesul la avort.

Cea mai mare surpriză a venit în Kentucky, unde un amendament antiavort a fost respins, deschizând o potențială cale pentru ca accesul la avort să fie restabilit într-un stat cu una dintre cele mai restrictive interdicții din țară, notează Washington Post.

Republicanii n-au câștigat nici în Carolina de Nord, iar guvernatorul democrat Roy Cooper va continua să aibă puterea de a bloca restricțiile la avort.

Știrea inițială: Rezultatele din cele trei state, unde cetățenii au fost consultați și în legătură cu dreptul la avort în ziua alegerilor intermediare, vin la doar câteva luni după ce Curtea Supremă a SUA a decis eliminarea dreptului constituțional la avort, anulând hotărârea Roe v. Wade, veche de jumătate de secol.

În Michigan, alegătorii au susținut o inițiativă de declarare a avortului ca fiind un drept protejat de constituția statului. Activiștii pentru drepturile reproductive spun că astfel va fi asigurat accesul viitor la avort în acest stat, care a avut o legislatură controlată de republicani și un guvernator democrat.

O opțiune similară a fost exprimată și de majoritatea alegătorilor din California, cel mai populat stat american, și din Vermont.

Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”
Recomandări
Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”

Guvernatorul Gavin Newsom din California, un democrat care a fost reales marți, a spus că este „un motiv de mândrie” că avortul va fi protejat în constituția statului.

Chestiunea dreptului la avort a fost una dintre principalele teme de campanie pentru alegerile de la jumătatea mandatului. Candidații democrați și-au subliniat sprijinul pentru avortul legal în timpul campaniei electorale, în timp ce mulți republicani, care se opun avortului, au încercat să atragă atenția alegătorilor asupra altor teme.

Alegătorii din cinci state și-au putut exprima opțiunea cu privire la avort la alegerile din 8 noiembrie.

În Kentucky, stat în care legislația actuală interzice aproape în întregime avortul, primele rezultate indică o opoziție față de dreptul la avort.

În Montana, cetățenii au fost consultați în legătură cu așa-numita lege a „născuților vii”, care ar impune acordarea de îngrijiri medicale copiilor născuți în viață după un avort eșuat. Potrivit inițiativei, toți copiii născuți în viață sunt considerați persoane juridice în stat. Sunt vizați cei născuți ca urmare a travaliului indus, a operației cezariană și a unei tentative de avort. Medicii care nu reușesc să-i îngrijească ar fi amendați cu până la 50.000 de dolari și riscă închisoare de până la 20 de ani.

Gafă a președintelui Iohannis la decorarea medaliaţilor de la JO Paris. A spus „comemorarea”, în loc de „ceremonia” | VIDEO
Recomandări
Gafă a președintelui Iohannis la decorarea medaliaţilor de la JO Paris. A spus „comemorarea”, în loc de „ceremonia” | VIDEO

Rezultatele după numărarea a 80,3% din voturi indică un avans al opozanților, care susțin că o astfel de lege ar putea însemna intervenții inutile asupra copiilor bolnavi ai căror părinți au câteva minute de petrecut cu ei, relatează Washington Post.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre alegerile din SUA din 8 noiembrie 2022

Foto: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Viva.ro
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
FANATIK.RO
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
GSP.RO
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
FANATIK.RO
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Unica.ro
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Observatornews.ro
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei
HOROSCOP
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI