Primele alegeri prezidențiale din istoria SUA

Primele alegeri prezidențiale din SUA au avut loc în perioada 1788–1789, iar următoarele în 1792. De atunci, cursa pentru un desemnarea unui candidat la Casa Albă se face o dată la patru ani.

Președintele Statelor Unite ale Americii (câteodată abreviat în engleză ca „POTUS”, conform President of the United States) este simultan președintele și șeful guvernului Statelor Unite ale Americii, potrivit Wikipedia.

Conform Constituției SUA, președintele în exercițiu este și șef (n.r. – în engleză chief executive) al guvernului federal al Statelor Unite și, totodată, comandantul suprem al forțelor armate.

Președintele SUA este ales pentru un mandat de patru ani printr-un sistem de colegiu electoral. De la adoptarea celui de-al 22-lea amendament în 1951, președinția americană a fost limitată la maximum două mandate.

Președintele SUA nu este ales direct de poporul american

Președintele Statelor Unite nu este ales direct de poporul american, ci indirect prin intermediul unui Colegiu Electoral pentru un mandat de patru ani.

Cel de-al 22-lea amendament, adoptat în 1951, interzice oricui să fie ales ca președinte pentru un al treilea mandat. În total, 45 de președinți au îndeplinit mandatul până acum.

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

Joe Biden este cel de-al 46-lea președinte american. Mandatul său a început pe 20 ianuarie 2021 și va dura până în anul 2025.

Statele Unite ale Americii au fost prima țară care a creat funcția de președinte ca șef de stat al unei republici moderne.

Primul președinte al Statelor Unite ale Americii a fost George Washington, care a servit două mandate (sau termene), între 1789 și 1793 și 1793 și 1797.

Alegeri prezidențiale în SUA, în 2024

Alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2024 au loc marți, 5 noiembrie 2024, și vor fi cel de-al 60-lea scrutin din istoria SUA. Votanții vor alege un președinte și un vicepreședinte pentru un mandat de patru ani.

Acum, bătălia este între republicanul Donald Trump și democrata Kamala Harris.

Anterior, președintele în exercițiu, Joe Biden, membru al Partidului Democrat, a candidat pentru un nou mandat, dar ulterior s-a retras.

Persoana preferată de mulți membri ai partidului este actualul vicepreședinte Kamala Harris. Predecesorul său, Donald Trump, membru al Partidului Republican, participă pentru a fi reales pentru un al doilea mandat, dar unul care nu este consecutiv.

Dacă Trump câștigă, va deveni al doilea președinte care reușește acest lucru, după Grover Cleveland.

Partidul Recorder. Partidul Nordis. Marele secret: de fapt, nimeni nu vrea să schimbe nimic
Recomandări
Partidul Recorder. Partidul Nordis. Marele secret: de fapt, nimeni nu vrea să schimbe nimic

Lista președinților notabili ai Statelor Unite ale Americii

Aceasta este o listă cu președinții notabili ai Statelor Unite ale Americii, începând cu George Washington, și include șefii de stat care au depus jurământul de credință.

Spre exemplu, George Washington, care a fost președinte de două ori consecutiv (30 aprilie 1789 – 4 martie 1797), este considerat primul președinte.

Thomas Jefferson a fost președinte al SUA în perioada 4 martie 1801- 4 martie 1809, din partea Partidului Democrat Republican. El a fost al doilea vicepreședinte și al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii, fiind autor principal al Declarației de Independență (1776) și unul dintre cei mai influenți dintre „părinții fondatori” ai Statelor Unite. Evenimentele majore din timpul președinției sale includ Louisiana Purchase (Achiziția Louisianei – 1803), Actul Embargoului din 1807⁠ și Expediția lui Lewis și Clark (1804 – 1806).

Un alt șef de stat cunoscut din istoria președinților SUA este Abraham Lincoln (4 martie 1861 – 15 aprilie 1865), din partea democrat-republicanilor. Avocat și om politic american, el a fost al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil – cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională și politică. Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.

Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp
Recomandări
Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp

Grover Cleveland, singurul președinte american cu două mandate neconsecutive

Grover Cleveland este singurul președinte american care a avut două mandate neconsecutive. El a fost cel de-al 22-lea, respectiv cel de-al 24-lea președinte american (1885-1889 și 1893-1897). Cleveland a fost, de asemenea, singurul președinte american membru al Partidului Democrat ales într-o epocă marcată de dominarea politică incontestabilă a Partidului Republican, între 1860 și 1912. Criticii săi îi reproșează că a fost lipsit de imaginație și că a fost copleșit de problemele economice ale națiunii, mai ales în cel de-al doilea mandat al său. În 1896, Grover Cleveland a pierdut controlul propriului său partid în favoarea fracțiunilor care favorizau interesele agrare și promulgau argintul ca monedă de schimb.

Franklin Roosevelt, singurul președinte din istoria SUA cu patru mandate consecutive

Un caz interesant este al lui Franklin Delano Roosevelt, cel de-al 32-lea președinte american care a avut trei mandate complete, din partea Partidului Democrat, și a murit în timpul celui de-al patrulea mandat. Franklin Delano Roosevelt (1932–1945) s-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice ale secolului al XX-lea atât pe plan național, cât și internațional, care a contribuit esențial la depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în perioada celui de Al Doilea Război Mondial. De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție pentru patru mandate consecutiv.

Ca atare, Harry S. Truman a devenit cel de-al 33-lea președinte american atât pentru perioada terminării mandatului neterminat al lui Franklin Delano Roosevelt, dar și pentru următorul mandat de patru ani (1949-1953) pe care l-a servit, din partea democraților. În timpul președinției lui Truman, Statele Unite au încheiat cu succes participarea la cel de Al Doilea Război Mondial. Imediat după conflict, tensiunile cu Uniunea Sovietică au escaladat, iar perioada a marcat începutul Războiului Rece.

John Fitzgerald Kennedy, cunoscut și ca John F. Kennedy, JFK sau Jack Kennedy, a fost cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. A fost în funcție din 1961, tot din partea democraților, până la asasinarea sa, survenită în ziua de 22 noiembrie 1963, la Dallas, Texas. A fost unul dintre membrii cei mai proeminenți ai familiei politice Kennedy, fiind totodată considerat un stindard al liberalismului american.

Richard Nixon, primul și singurul președinte american care a demisionat din funcție

Republicanul Richard Milhous Nixon a fost al 37-lea președinte al Statelor Unite, îndeplinind această funcție între 1969 și 1974, când a devenit primul și încă singurul președinte american care a demisionat din funcție. Înainte de președinție, Nixon fusese membru al Camerei Reprezentanților din partea statului California și a Partidului Republican și apoi senator de California și al treizeci și șaselea vicepreședinte al SUA între 1953 și 1961, în mandatele prezidențiale ale lui Dwight Eisenhower.

Gerald Ford, republican și el, a devenit președinte după ce Richard Nixon a demisionat. Faptul că Ford a continuat ceea ce a mai rămas din mandatul lui Nixon l-a făcut să fie cel de-al 38-lea președinte (chiar dacă nu a fost ales electoral), în perioada 1974-1977. În timpul mandatului său prezidențial, forțele americane s-au retras din Vietnam, urmând încheierea Războiului din Vietnam din 1975, aplicarea Acordului de la Helsinki, iar pe plan intern continuarea perioadei în care spectrul amenințător al inflației și al recesiunii amenința societatea americană a epocii post-Vietnam.

Jimmy Carter, fostul președinte al SUA care a ajuns la 100 de ani

James Earl Carter Jr. este un om de stat și umanitarist american care a fost al 39-lea președinte al Statelor Unite între 1977 și 1981. Membru al Partidului Democrat, Carter a fost al 76-lea guvernator al Georgiei⁠ între 1971 și 1975 și senator în statul Georgia între 1963 și 1967. La 100 de ani în prezent, este cel mai vârstnic fost președinte al SUA, cel mai longeviv președinte din istoria SUA și primul fost președinte american ce a împlinit vârsta de 100 de ani vreodată.

Ronald Wilson Reagan, cunoscut mai ales ca Ronald Reagan, republican, a fost cel de-al 40-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Prin politica sa intransigentă în confruntarea cu Uniunea Sovietică în perioada Războiului Rece, a avut o contribuție hotărâtoare la prăbușirea comunismului din răsăritul Europei și la afirmarea SUA ca singura superputere pentru următoarele decenii. Înainte de a deveni președinte, a fost al 33-lea guvernator al Californiei, din 1967 până la 1975, după ce a avut o carieră de actor la Hollywood și a fost lider de sindicat.

George Herbert Walker Bush, GCB, a fost un politician american care a fost cel de-al 41-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (1989 – 1993). Membru al Partidului Republican, înainte de a fi președinte, a servit ca și congresman al House of Representatives din Texas, ambasador al SUA la Organizația Națiunilor Unite, director al Central Intelligence Agency, președinte al First International Bank din Houston. Era cel mai în vârstă președinte și vicepreședinte în viață. Din anul 2000, el a fost numit „George H. W. Bush”, „Bush 41”, „Bush the Elder” sau „George Bush Senior” pentru a fi diferențiat de fiul său cel mai mare, George W. Bush, care a devenit cel de-al 43-lea președinte al SUA. Înainte ca fiul său să devină președinte, acesta era numit simplu George Bush sau președintele Bush.

William Jefferson „Bill” Clinton, cunoscut mai ales ca Bill Clinton, a fost cel de-al 42-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind ca șef al executivului Statelor Unite două mandate complete de patru ani, între 1993 și 2001. Înaintea câștigării alegerilor prezidențiale⁠ din 1992, din partea democraților, Clinton a servit cinci mandate, dintre care ultimele patru consecutive, în calitate de al 50-lea, respectiv al 52-lea guvernator al statului Arkansas. Soția sa, Hillary Rodham Clinton, a fost senator din partea statului New York, stat în care ambii locuiesc. A fost secretar de stat în administrația Obama. A lucrat în perioade diferite ca procuror, profesor, președinte al diferitor organizații în domeniul dreptului și relațiilor internaționale.

Lui i-a urmat George Walker Bush, republican, un om politic american și businessman, care a devenit cel de-al patruzeci și treilea președinte al Statelor Unite ale Americii în urma unor alegeri mult discutate, desfășurate la sfârșitul anului 2000. Pe 2 noiembrie 2004 a fost reales pentru a doua oară, învingându-l pe democratul John Kerry, printr-un scor foarte strâns. Al doilea mandat al său s-a terminat la data de 20 ianuarie 2009, odată cu depunerea jurământului de către succesorul său, Barack Obama. Tatăl său, George H. W. Bush, a fost cel de-al patruzeci și unulea președinte al țării, cu nouă ani înainte.

Obama, președintele SUA laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Barack Hussein Obama al II-lea este un om de stat american, al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, fiind primul afro-american ales în această funcție, în urma alegerilor prezidențiale din 4 noiembrie 2008, alături de Joe Biden ca vicepreședinte. A fost învestit în funcție la 20 ianuarie 2009, din partea democraților, an în care Barack Obama a fost anunțat drept laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe 2009, „pentru eforturile sale extraordinare în scopul întăririi cooperării între popoare”. În 2012, a fost reales, rămânând astfel în funcție pentru încă patru ani. Și-a încheiat mandatul la 20 ianuarie 2017, fiind succedat de Donald Trump.

Donald Trump, primul președinte american fără experiență militară sau politică

Donald John Trump este un om de afaceri și politician american, care a fost cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite între 2017 și 2021. Înainte de a intra în politică din partea republicanilor, a fost om de afaceri și de televiziune. Pozițiile politice ale lui Trump au fost descrise ca fiind populiste, protecționiste, izolaționiste și naționaliste. A intrat în cursa prezidențială din 2016 drept candidat republican și a fost ales printr-o victorie surpriză a Colegiului Electoral asupra candidatului democrat Hillary Clinton, în timp ce a pierdut votul popular. A devenit astfel primul președinte american fără experiență militară sau politică. Alegerile și politicile sale au stârnit numeroase proteste. Multe dintre comentariile și acțiunile sale au fost caracterizate ca fiind rasiste, misogine sau homofobe. Ulterior, Trump a pierdut alegerile prezidențiale din 2020 în fața lui Biden.

În prezent, la președinția SUA este Joseph Robinette „Joe” Biden, Jr., din 20 ianuarie 2021, un politician american, al 46-lea președinte al Statelor Unite și membru al Partidului Democrat. Biden, în vârstă de 82 de ani, este cel mai în vârstă președinte ales și al doilea președinte catolic. Activitatea sa timpurie în calitate de președinte s-a concentrat pe propunerea, lobby-ul și, în cele din urmă, semnarea legii care a ajutat la accelerarea recuperării Statelor Unite de la efectele economice și asupra sănătății ale pandemiei COVID-19 și recesiunii în curs, precum și o serie de ordine executive. Ordinele lui Biden au abordat pandemia și au inversat mai multe politici ale administrației Trump, inclusiv prin realăturarea în Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Cum să ai căldură în casă fără centrală termică. Metoda pe care tot mai multe persoane o folosesc
FANATIK.RO
Cum să ai căldură în casă fără centrală termică. Metoda pe care tot mai multe persoane o folosesc
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Observatornews.ro
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI