„Este un rol foarte important pe care toţi îl jucăm ca cetăţeni, să fim incluşi în aceste alegeri, iar NASA face ca acest lucru să fie foarte uşor pentru noi”, a declarat Butch Wilmore într-o conferință de presă ținută în septembrie la bordul ISS.
„Este o datorie ca cetăţeni şi aşteptăm să putem vota din spaţiu, ceea ce este grozav”, a adăugat Sunita Williams în timp ce plutea în gravitaţie zero.
NASA permite acest vot excepțional prin corespondenţă datorită Programului de navigaţie şi comunicare spaţială (SCaN).
Potrivit NASA, astronauţii pot vota la aceste alegeri prezidenţiale ca orice alt cetăţean american, graţie buletinelor de vot în absenţă sau anticipat în coordonare cu biroul secretariatului din comitatul în care își au domiciliul.
Când buletinul de vot electronic este finalizat la ISS trece în Sistemul de urmărire şi retransmitere a datelor prin satelit până când ajunge în sfârşit pe Pământ, adică, concret, la instalaţia de testare „White Sands” a agenţiei din Las Cruces, New Mexico. De acolo, buletinul de vot este transferat la Centrul de control al misiunii Johnson, unde oficialul districtual responsabil va transmite votul.
Buletinul de vot este criptat şi poate fi accesat doar de către astronaut şi de secretar, pentru a se păstra astfel integritatea votului.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!