„Victoria de aici este începutul sfârşitului pentru Donald Trump”, a declarat Sanders în faţa susţinătorilor săi, care strigau ‘Bernie îl bate pe Trump’.
„Indiferent cine va câştiga (în alegerile primare democrate – n.r.), şi sperăm că vom fi noi, ne vom uni şi îl vom învinge pe cel mai periculos preşedinte din istoria modernă a acestei ţări”, a mai spus Sanders, care a devenit noul favorit în cursa pentru obţinerea învestiturii Partidului Democrat, notează Agerpres.
Totuși, Sanders nu a obținut victoria răsunătoare așteptată în New Hampshire, cel puțin comparativ cu situația de acum patru ani, când a surclasat-o pe Hillary Clinton cu peste 20%.
După stabilirea rezultatelor în nouă din cele zece birouri de vot, acest veteran al politicii a obţinut 26% din sufragii, urmat, la mică distanţă, de fostul primar Pete Buttigieg (24%) şi de senatoarea Amy Klobuchar (20%), conform numărătorilor efectuate de media americane.
Biden și Warren, dezamăgitori
Mult timp favorit, Joe Biden a obţinut un rezultat umilitor, plasându-se abia pe poziţia a cincea, cu doar 8% din sufragii.
În faţa sa se află şi senatoarea progresistă Elizabeth Warren (9%), care a înregistrat la rândul său un scor extrem de dezamăgitor.
Bernie Sanders, 78 de ani, şi Pete Buttigieg, 38 de ani, se prezentau drept favoriţi în aceste alegeri primare din New Hampshire după ce cu opt zile în urmă au dominat şi în Iowa.
Fostul primar din South Bend, un oraş cu o sută de mii de locuitori, a câştigat la limită în faţa senatorului de Vermont în Iowa.
Marţi seară, în New Hampshire, Pete Buttigieg s-a prezentat drept cel mai potrivit candidat pentru a învinge un preşedinte care, în 2016, a ştiut să seducă electoratul din regiunile rurale şi industriale din ‘Midwest’.
„Mulţi dintre voi au decis că un primar din clasa de mijloc şi fost militar provenit din Midwest este cea mai bună alegere pentru a-l contracara pe acest preşedinte”, a spus Buttigieg, primul candidat homosexual atât de bine plasat în cursa pentru Casa Albă. El a fost însoţit pe scenă de soţul său, Chasten Buttigieg.
Surpriza Amy Klobuchar
Triumfătoare, Amy Klobuchar, senatoare de Minnesota în vârstă de 59 de ani, a salutat la rândul său rezultatul pe care l-a obţinut.
Iowa şi New Hampshire nu distribuie decât un număr mic de delegaţi din cei 1.991 necesari pentru obţinerea învestiturii partidului în iulie.
Însă aceste două mici state reprezintă trambuline importante în drumul lung spre prezidenţiale.
Confruntaţi cu rezultate dezamăgitoare, Andrew Yang, un antreprenor de 45 de ani care şi-a făcut un renume cu propunerea sa de a introduce un venit universal, şi senatorul Michael Bennet au anunţat în cursul serii că se retrag.
Nouă candidaţi au rămas în cursă.
Victoria lui Sanders din New Hampshire, obţinută cu doar puţin peste un sfert din votanţii democraţi din acest mic stat, arată încă un Partid Democrat fragmentat.
Urmează Nevada și Carolina de Sud
Următoarele alegeri au loc în Nevada și Carolina de Sud, state cu un electorat divers, în comparație cu Iowa și New Hampshire, unde alegătorii au fost în special albi.
Primii care ar putea fi afectați de acest aspect sunt Buttigieg și Klobuchar, care nu au parte de o susținere puternică în rândul alegătorilor de culoare.
Pentru Biden, alegerile din Carolina de Sud, unde se așteaptă la un rezultat bun, s-ar putea dovedi decisive. Un rezultat slab în acest stat ar pune serios sub semnul întrebării șansele sale de a câștiga investitura democrată.