În 2016, Hillary Clinton l-a condus în mod constant pe Donald Trump în sondajele de opinie din campania electorală, dar la final, deși a câștigat votul popular, a pierdut în Colegiul Electoral, cel care decide, de fapt, soarta alegerilor americane. Și asta pentru că alegerile din SUA se desfășoară după reguli aparte.

Sistemul face practic ca rezultatul să fie determinat, în cele din urmă, nu de votul popular, ci de lupta dusă într-un număr de state-cheie, unde majoritatea alegătorilor nu sunt deciși încă și oscilează, de la un scrutin la altul, între democrați și republicani.

O parte dintre aceste state-cheie și-au păstrat acest statut în ultimele alegeri (Florida), altele au trecut de la îndelungate simpatii democrate la cele republicane (Pennsylvania), iar altele au tendința de a trece de la republicani la democrați (Arizona).

Mulți ochi sunt îndreptați, spre exemplu, acum spre Texas, un stat ferm republican, care în ultima vreme a devenit ceva mai democrat, în urma schimbărilor demografice. Dar o eventuală victorie a lui Biden în Texas, care ar putea decide și soarta alegerilor, ar fi totuși o surpriză foarte mare.

Joe Biden are mari speranțe și în Georgia, un stat care până acum vota în mod ferm cu republicanii, dar și în Ohio, unde Trump are mare nevoie de o victorie.

Meci pierdut de Mario Iorgulescu în instanţă: Judecătoria Sectorului 3 i-a respins revizuirea condamnării care îl ţine pe lista fugarilor căutaţi de poliţie
Recomandări
Meci pierdut de Mario Iorgulescu în instanţă: Judecătoria Sectorului 3 i-a respins revizuirea condamnării care îl ţine pe lista fugarilor căutaţi de poliţie

Dar cea mai mare atenție este îndreptată spre Pennsylvania, Wisconsin, Florida, Michigan, Carolina de Nord și Arizona.

Drumul spre victorie trece pe aici: statele-cheie care vor decide rezultatul alegerilor
Șase state-cheie vor fi importante pentru rezultatul alegerilor din SUA

Pennsylvania, 20 de electori

Keystone State, în română statul “Cheie de boltă”, este numit așa datorită poziției sale centrale geografice printre cele 13 colonii inițiale care au format Statele Unite ale Americii.

Pennsylvania, cu cele 20 de voturi din Colegiul Electoral, pare a fi unul dintre cele mai importante state-cheie anul acesta, dacă nu chiar cel mai important, așa cum spun mai mulți experți, inclusiv Nathaniel Rakich, de la site-ul de analiză electorală FiveThirtyEight.

Trump a câștigat cu doar 0,7% în 2016 în Pennsylvania, un stat cu două mari orașe democrate, Philadelphia și Pittsburgh, și o zonă centrală rurală puternic conservatoare.

El și-a asigurat victoria speculând nemulțumirile electoratului rural alb cu privire la problemele economice și culturale.

Luzerne County, spre exemplu, o regiune din nord-estul statului, locuită în general de muncitori albi, alegători democrați, a pendulat dramatic spre dreapta în 2016. Votul pro-Trump din această regiune care a suferit economic în ultimele decenii, pe fondul închiderii fabricilor și minelor de cărbune, a devenit emblematic pentru victoria actualului lider de la Casa Albă.

Motivarea deciziei CCR în cazul Diana Șoșoacă, prin care i s-a interzis candidatura la președinție: „Luările de poziție oficiale amenință ordinea constituțională”
Recomandări
Motivarea deciziei CCR în cazul Diana Șoșoacă, prin care i s-a interzis candidatura la președinție: „Luările de poziție oficiale amenință ordinea constituțională”

Lucrurile nu mai sunt la fel de simple pentru Trump acum, care era condus cu câteva puncte procentuale în ultimele zile.

De menționat însă că în 2016, și Hillary Clinton a condus în sondaje până în ultima clipă, cea a scrutinului, când Trump s-a impus la limită și într-un mod neașteptat.

Totuși, alegerile legislative din 2018 au arătat că majoritatea populației a votat iarăși pentru democrați, iar Trump trebuie cumva să își mărească numărul de voturi din zonele rurale ale statului pentru a contracara valul democrat din marile orașe și din suburbii.

În ultimele zile, președintele a acreditat ideea că Joe Biden ar interzice fracturarea hidraulică.

Extragerea gazelor naturale prin această metodă a fracturării hidraulice, controversată printre mulți alegători ai stângii, este o industrie relativ importantă în Pennsylvania, de aceea, Joe Biden s-a grăbit să nege în mod repetat acuzațiile.

Wisconsin, 10 electori

“Statul bursucilor” a primit acest nume nu pentru că ar avea o populație mare de bursuci, ci pentru că la începutul anilor 1800 avea un număr mare de mineri, care își săpau locuințe temporare asemenea animalului cu pricina.

Wisconsin, cu cele 10 voturi din Colegiul Electoral, este împărțit între orașele liberale Milwaukee și Madison, zona rurală conservatoare din nord și vest și suburbiile care stau între acestea.

„Coaliția de guvernare cu PSD se oprește aici”, anunță Nicolae Ciucă, dar miniștrii partidului rămân în Guvern
Recomandări
„Coaliția de guvernare cu PSD se oprește aici”, anunță Nicolae Ciucă, dar miniștrii partidului rămân în Guvern

Odinioară un stat democrat, Wisconsin a fost câștigat în 2016 de Donald Trump la limită, cu 0,8% în fața lui Clinton.

Ultimele sondaje arată și aici că Joe Biden conduce cu aproximativ 7 puncte procentuale, iar Trump nu pare să reușească să inverseze tendința.

Și Clinton conducea în sondajele din Wisconsin în fața lui Trump până în ultima zi.

Este neclar care mai sunt șansele lui Trump de a repeta victoria din 2016.

“Aceasta este cea mai mare provocare a lui Trump”, spune, pentru publicația locală Milwaukee Journal Sentinel, Katherine Cramer, profesoară la University of Wisconsin-Madison, care a scris o carte despre tendința tot mai conservatoare a alegătorilor rurali din acest stat, intitulată “Politica resentimentelor”.

Există însă o mare diferență față de 2016.

Hillary Clinton era foarte nepopulară printre acești alegători. Pur și simplu nu o puteau suporta. Biden nu este așa de lipsit de popularitate.

Katherine Cramer, profesoară la University of Wisconsin-Madison:

Cheia victoriei lui Trump din 2016 au fost alegătorii albi, fără studii universitare. Președintele a câștigat acest segment demografic cu aproape 20%. Acum, sondajele arată că diferența în favoarea lui Trump este de doar 10%.

Biden are și el propriile provocări. Va reuși să îi aducă la urne pe alegătorii liberali din Milwaukee, cel mai mare oraș al statului? Dar pe cei tineri, un segment demografic cheie pentru alianța electorală democrată?

Cert este că diferența de viziune dintre zona urbană și cea rurală, care s-a mărit acum patru ani, se va mări și mai mult de data aceasta, crede James Simmons, de la University of Wisconsin-Oshkosh.

Important este și faptul că Wisconsin a jucat un rol important în această vară în dezbaterea pe tema relațiilor interrasiale din SUA. Un incident petrecut în orașul Kenosha, unde polițiștii au împușcat și au rănit grav un bărbat de culoare, a declanșat o serie de proteste violente, cereri de reformă a poliției și a atras vizite din partea celor doi candidați la președinție.

Florida, 29 de electori

“Statul însorit” este al treilea cel mai populat al SUA. Cu cele 29 de voturi din Colegiul Electoral, Florida are un electorat divers și vârstnic, care tinde spre conservatorism, și este statul unde scorul alegerilor prezidențiale este mai mereu foarte strâns și mai mereu un indicator al rezultatului final general.

George W. Bush a câștigat în 2000 statul cu 537 de voturi și odată cu el și președinția.

Statul a fost câștigat în 2008 și 2012 de Barack Obama, iar în 2016 de Donald Trump, cu o diferență de 1,2%.

Diversitatea electoratului este dată de amestecul de culturi al sudului profund, al Midwest-ului (vestul mijlociu) și al coastei de est, cu importul latino-american.

Dar liniile de demarcare sunt clare. Democrații au un bastion în regiunea care se întinde din Miami până în Palm Beach, în vreme ce republicanii contează pe alegătorii din zonele de nord și sud-vest ale statului.

În campanie, Biden a reușit să câștige o parte importantă a sprijinului electoratului vârstnic, care altfel îi este favorabil lui Trump. Dar actualul președinte pare să obțină un sprijin semnificativ din partea hispanicilor.

Drumul spre victorie trece pe aici: statele-cheie care vor decide rezultatul alegerilor
Democrații încearcă să atragă votul important al hispanicilor din Florida FOTO: EPA

Arizona, 11 electori

“Statul de cupru” a fost și încă mai este o poreclă populară pentru Arizona, datorită istoriei bogate a mineritului. Cuprul este încă foarte important în Arizona.

Cu cele 11 voturi din Colegiul Electoral, Arizona a fost până acum un bastion ferm al republicanilor, care au câștigat statul inclusiv în 2008 și 2012, când alegerile au fost adjudecate de Obama.

Trump a câștigat în 2016 în Arizona în fața lui Clinton cu o diferență de 3,5%.

Acum însă, ultimele sondaje arată că Joe Biden conduce cu 3,3 puncte procentuale, după o perioadă în septembrie în care diferența a fost chiar mai mare.

Schimbările demografice rapide din Arizona sunt cele care au venit în ajutorul democraților. Biden speră acum să câștige statul mulțumită unei prezențe la urne semnificative în rândul alegătorilor hispanici și a alegătorilor independenți, prezență vizibilă și în timpul alegerilor legislative din 2018.

Ron Ober, consultant de campanie pentru democrați, explică posibilul avantaj al lui Biden.

“Când te uiți la chestiunile electorale importante pentru democrați și independenți vezi sănătatea și educația. Pentru republicani, principala chestiune este imigrația. Prin urmare, este vizibilă deconectarea dintre alegătorii republicani și cei independenți”, spune acesta pentru publicația locală Arizona Central.

Carolina de Nord, 15 electori

“Old North State” – Vechiul Stat din Nord – a fost una dintre cele treisprezece colonii care au format Statele Unite.

Carolina de Nord și cele 15 voturi din Colegiul Electoral au mers în trei din ultimele patru runde prezidențiale spre republicani. Donald Trump a câștigat în fața lui Hillary Clinton în 2016 cu o diferență de 3,7%.

Înainte de alegerile de azi, potrivit ultimelor sondaje, Biden conducea cu aproximativ 3%.

Ca și în cazul celorlalte state, rezultatul va depinde de felul în care cei doi candidați vor reuși să își mobilizeze alegătorii pentru a-i aduce în număr mai mare la urne.

Biden contează pe electoratul din marile orașe, oameni cu studii și alegători de culoare, în vreme ce Trump se bazează pe zonele rurale, cu o populație în general albă, care i-a adus și victoria din 2016.

La mijloc stau suburbiile, cu un electorat divers, care era mai degrabă republican, dar care își schimbă încet-încet culoarea. Motivele: migrația internă, din aglomerările urbane în afara lor, dar și migrația din alte state către Carolina de Nord.

Prezența repetată a actualului președinte în Carolina de Nord demonstrează că statul este unul crucial pentru șansele lui Trump la victorie. Analistul politic Chris Cooper spune pentru ziarul local The Fayetteville Observer că statul este, cu siguranță, unul dintre cele mai importante pentru soarta alegerilor.

“Dar”, spune el, “cred că Biden are o cale spre victorie care nu trebuie să includă și acest stat, în vreme ce acest lucru nu este valabil pentru Trump”.

Michigan, 16 electori

Drumul spre victorie trece pe aici: statele-cheie care vor decide rezultatul alegerilor
Donald Trump, în campanie în Michigan FOTO: EPA

Statul Michigan este supranumit “Statul Marilor Lacuri”, datorită așezării sale în regiunea nord-americană a Marilor Lacuri.

Cu cele 16 voturi din Colegiul Electoral, Michigan este un fost fief democrat, câștigat însă în 2016 de Donald Trump, la limită, cu 0,2%, adică 10.704 voturi dintr-un total de 4.500.000.

De fapt, drumul lui Trump către victoria în alegeri s-a bazat pe rezultatele neașteptate obținute în Michigan, Wisconsin și Pennsylvania, statele care formau un așa-numit zid albastru ce proteja șansele oricărui democrat.

Ultimele sondaje arată acum un avans constant de peste 7% pentru Biden, dar trebuie notat că, potrivit sondajelor, și Hillary Clinton conducea aici, în 2016, până în ziua votului.

Dacă Biden câștigă orașul Detroit cu diferențe mari precum cele obținute de Obama în 2008 și 2012, atunci are șanse mari să ia statul, scrie publicația locală Detroit Free Press. Democratul se poate baza și pe alegătorii din zona metropolitană a Detroitului, care în 2016 au preferat să nu vină la urne, dar acum ar putea să o facă.

Dar Michigan, un bastion al industriei auto, are și o populație importantă de albi fără studii superioare, ba chiar una mai mare decât a altor state-cheie, iar aceștia ar putea fi cheia unei noi victorii a lui Trump. În 2016, actualul președinte a câștigat inclusiv datorită criticilor la adresa companiei Ford pentru extinderea producției în Mexic.

În ultimele săptămâni, președintele l-a atacat dur pe Biden pentru susținerea arătată de acesta în anii 1990 Tratatului de Liber Schimb Nord American, care ar fi defavorizat SUA, și a insistat că reformele sale au impulsionat creșterea economică.

Biden l-a acuzat pe Trump, în schimb, că a ratat misiunea de combatere a pandemiei de COVID și le-a adus aminte alegătorilor că el, ca vicepreședinte, a fost implicat în planul de salvare a industriei auto din Michigan în timpul administrației Obama.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”
Știrileprotv.ro
Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”
Cum arată și cu ce se ocupă Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. După divorț, medicul a început relația cu Monica Bârlădeanu: „Viața noastră a fost foarte afectată de...”
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. După divorț, medicul a început relația cu Monica Bârlădeanu: „Viața noastră a fost foarte afectată de...”
Toate pozele de la nunta Monica Bîrlădeanu. Ploaie de vedete, ținute de Oscar, meniu opulent, lux și eleganță, la Palat. Actrița și medicul, în imagini rare
Libertateapentrufemei.ro
Toate pozele de la nunta Monica Bîrlădeanu. Ploaie de vedete, ținute de Oscar, meniu opulent, lux și eleganță, la Palat. Actrița și medicul, în imagini rare
Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E otrăvitoare și letală pentru om. Medicul Tudor Ciuhodaru: „Nu vă jucați cu așa ceva”
FANATIK.RO
Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E otrăvitoare și letală pentru om. Medicul Tudor Ciuhodaru: „Nu vă jucați cu așa ceva”
Ianis Hagi, descris într-un singur cuvânt de scoțieni după ce a fost înger și demon pentru Rangers
GSP.RO
Ianis Hagi, descris într-un singur cuvânt de scoțieni după ce a fost înger și demon pentru Rangers
Fabrica din România care oferă salarii compensatorii pentru angajații săi. Compania vrea ca 800 de oameni să-și dea demisia până la sfârşitul anului
FANATIK.RO
Fabrica din România care oferă salarii compensatorii pentru angajații săi. Compania vrea ca 800 de oameni să-și dea demisia până la sfârşitul anului
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
O comoară de aur cu o VALOARE URIAȘĂ a fost ascunsă într-o pădure. Vânătoarea începe acum
Financiarul.ro
O comoară de aur cu o VALOARE URIAȘĂ a fost ascunsă într-o pădure. Vânătoarea începe acum
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"
Observatornews.ro
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"
Horoscop 8 octombrie 2024. Racii trebuie să evalueze cu mai multă atenție gândurile negre, mai ales pe cele care le strică dispoziția
HOROSCOP
Horoscop 8 octombrie 2024. Racii trebuie să evalueze cu mai multă atenție gândurile negre, mai ales pe cele care le strică dispoziția

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI