Două dintre gărzile de corp ale lui Trump l-au evacuat rapid din faţa microfonului şi l-au dus în culise, în timp ce alţi bodyguarzi au imobilizat un bărbat din public.

Potrivit unui comunicat al Serviciului Secret al Statelor Unite ale Americii, incidentul a fost declanşat de o persoană din primul rând care ar fi strigat că există o armă în mulţime.

Suspectul a fost trântit la podea şi percheziţionat, pentru ca mai apoi să fie scos din sală cu mâinile la spate de către poliţie.

La întoarcerea pe scenă, Donal Trump a mulţumit Serviciului Secret menţionând faptul că ,,Nu ne vom opri niciodată. Nimeni n-a spus că va fi uşor.”

Cu toate acestea, la faţa locului nu a fost găsită nicio armă. Poliţia şi Serviciul Secret anchetează incidentul.

Cursa electorală din Statele Unite se apropie de final, după o campanie atipică, presarată cu scandaluri. Republicanul Donald Trump și democrata Hillary Clinton încearcă să obțină fotoliul de la Casa Albă, lupta fiind una strânsă, potrivit sondajelor. Câștigătorul alegerilor prezidențiale va fi cel care va obține 270 de electori.


Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News