Favorita în cursa democrată pentru preşedinţia americană Hillary Clinton îl devansează cu un scor de două cifre în intenţiile de vot pe rivalul ei republican Donald Trump.

Astfel, fostul secretar american de stat câștigă din nou teren în fața miliardarului, după ce acesta a prins-o, pentru o scurtă perioadă, din urmă. Aproximativ 46% dintre eventuali alegători şi-au manifestat susţinerea faţă de Clinton, 35% faţă de Trump, iar alţi 19% afirmă că nu ar vota pentru niciunul dintre ei, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.
Consultarea a fost efectuată asupra unui număr de 1.421 de persoane, în perioada 30 mai – 3 iunie. În luna mai, Donald Trump a egalat-o pentur o scurtă perioadă pe Hillary Clinton în intențiile eventualilor alegători.

Urmărește-ne pe Google News