Prestigioasa publicație a scris că Hillary Clinton este „una dintre personalităţile politice cele mai tenace din generaţia sa”.

„Angajamentul său de o viaţă în soluţionarea problemelor lumii reale o califică pe Hillary Clinton pentru această funcţie, iar ţara trebuie să o pună la conducere”, scrie ziarul despre fostul secretar de Stat.

Hillary Clinton îl va înfrunta pe Donald Trump luni seara în prima dintre cele trei dezbateri prezidenţiale, în contextul în care sondajele reflectă o erodare a avansului pe care l-a avut, iniţial important, asupra candidatului republicanilor.

„Doamna Clinton a arătat că este realistă şi crede că America nu poate să se ascundă pur şi simplu după oceane şi ziduri, ci trebuie să se angajeze, cu încredere, pe scena internaţională pentru a-i apăra interesele şi a fi credincioasă valorilor sale”, mai scrie The New York Times.

Foto: EPA/Arhivă

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News