Alegeri Turcia | După mai bine de 20 de ani în fruntea țării, Erdogan poate pierde în cele din urmă puterea

Recep Tayyip Erdogan, care se află în fruntea Turciei de peste 20 de ani, mai întâi ca prim-ministru și apoi, din 2014, ca președinte, a modelat țara într-o măsură mai mare decât oricare alt politician, de la Mustafa Kemal Ataturk și până în prezent.

Acum însă, pentru prima dată, realegerea sa la scrutinul prezidențial de duminică nu mai este o concluzie inevitabilă. Majoritatea sondajelor îl arată, de fapt, cu câteva puncte procentuale în spatele candidatului opoziției unite, Kemal Kilicdaroglu.

În cel de-al 100-lea an de existență, Republica Turcă se află la o răscruce de drumuri, scrie Der Spiegel. Dacă Erdogan este reales pentru încă un mandat, observatorii și mai ales criticii se tem că el ar putea transforma țara într-o dictatură, eventual declarându-se conducător pe viață și abolind alegerile.

Cu toate acestea, au avertizat mulți comentatori, o victorie a opoziției nu ar plasa neapărat Turcia pe un nou drum.

Kilicdaroglu s-a angajat într-adevăr să resusciteze democrația și statul de drept în țară. Dar nu este deocamdată clar dacă Erdogan ar accepta înfrângerea – sau dacă nu cumva ar căuta să îl imite pe Donald Trump și să își incite adepții la proteste.

La ultimele alegeri locale, autoritățile au decretat repetarea scrutinului din Istanbul, pe care omul guvernului le-a pierdut oricum pentru a doua oară.

Recomandări

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

Acum, ministrul de interne pare să fi început deja să pregătească terenul pentru o astfel de mișcare la nivel retoric, avertizând săptămâna trecută că Occidentul ar putea transforma alegerile de duminica viitoare într-o „tentativă de lovitură de stat politică”.

Ce se va întâmpla cu Turcia după alegerile prezidențiale și parlamentare de duminică este foarte important și pentru Europa. Țara este membră a NATO și un candidat – deocamdată fără perspective – la aderarea la Uniunea Europeană.

De asemenea, Turcia găzduiește aproape 4 milioane de refugiați din Siria. În plus, Erdogan este unul dintre singurii șefi de stat care menține legături strânse atât cu Kievul, cât și cu Moscova.

O criză multiplă pentru Erdogan

În trecut, Erdogan a avut întotdeauna abilitatea de a se impune în situații politice complicate. Recent însă, Turcia a început să îi semnaleze că lunga sa guvernare ar putea să se apropie de sfârșit.

În estul țării, multe victime ale cutremurului devastator din februarie se simt abandonate de stat. Peste 50.000 de persoane au murit și aproximativ două milioane și-au pierdut casele. Mulți oameni dorm în corturi încă, iar efortul de reconstrucție va fi unul de durată.

Recomandări

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

Suficienți turci acuză guvernul nu doar că nu a făcut suficient pentru a-i ajuta după seism, dar și că a încurajat construcțiile ilegale, vinovate, practic, pentru moartea miilor de oameni.

În acest timp, în multe zone ale țării, cetățenii simt că își pierd prosperitatea câștigată în timpului boomului economic care a coincis cu primii ani ai mandatelor lui Erdogan.

Inflația a ajuns la cote-record în ultimii ani, iar încăpățânarea lui Erdogan de a coordona direct politica economică și monetară – în mod dezastruos, potrivit analiștilor – a contribuit la situația economică precară.

Dezamăgirea electoratului este vizibilă și în rândul tinerilor. În orașe precum Istanbul, o întreagă generație se îndepărtează de islam și de discursul naționalist al președintelui.

Efectele unui seism catastrofal

Atunci când a introdus sistemul prezidențial în urma unui referendum, în 2017, Erdogan a promis că guvernarea va fi mai eficientă. Cutremurul, scrie Der Spiegel, a dezvăluit însă slăbiciunea unui stat condus de un singur om.

Recomandări

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

Experții sunt convinși de faptul că unul dintre motivele numărului mare de victime în urma seismului din februarie este faptul că firmele de construcții nu au respectat reglementările menite să asigure că noile clădiri sunt capabile să reziste la cutremure.

Dar companiile de construcții se numără printre cei mai mari donatori ai Partidului Justiție și Dezvoltare (AKP), al lui Erdogan. Iar amnistia acordată de guvernul său a înrăutățit și mai mult lucrurile.

Apoi, una dintre cauzele mobilizării tardive a personalului de urgență în regiunea afectată de cutremur este paralizia responsabililor din cadrul agențiilor publice, care așteptau instrucțiunile președintelui, scrie revista germană.

Guvernul a asigurat că va reconstrui clădirile distruse în termen de un an. „Liderul face ceea ce trebuie făcut”, spune un afiș electoral al lui Erdogan în regiunea afectată de seism.

Dar mulți oameni s-au plâns că, până acum, aproape niciun ajutor nu a ajuns la cei afectați de cutremur.

„Nu avem unde să trăim. Nu avem de lucru. Nu știm ce ne rezervă viitorul”, a declarat pentru Der Spiegel İlknur Emine Demirbaş, o femeie care acum trăiește cu soțul ei și cu cei doi fii într-un cort în Adiyaman, un loc unde Erdogan a primit 67% din voturi la alegerile din 2018.

O inflație nemiloasă

Conflictul dintre Erdogan și mulți dintre alegătorii săi e vizibil peste tot. Timp de mulți ani, în Turcia părea să existe o înțelegere între președinte și cetățeni: „Nu vă amestecați în politică, iar eu vă voi asigura prosperitatea”. Această înțelegere tacită se erodează.

În ultimii ani, Erdoğan a distrus mult din ceea ce a construit în primii săi ani la putere, iar economia turcă este primul exemplu.

Politica de represiune împotriva criticilor guvernului a speriat investitorii, iar Turcia duce lipsă de capital pentru noile proiecte de infrastructură. Erdogan a încercat să încetinească declinul economic prin scăderea ratelor dobânzilor, dar acest lucru nu a făcut decât să agraveze problemele.

Inflația în Turcia a ajuns acum la 50%, mai mare decât în orice altă țară din G20, cu excepția Argentinei. Din 2021, lira turcească a pierdut jumătate din valoare, în raport cu moneda euro.

Lucrurile stăteau cu totul altfel la mijlocul anilor 2000. Erdogan a reformat în mod fundamental economia țării atunci când a preluat puterea în 2003 și a investit, de asemenea, în infrastructura și în sistemul de sănătate al țării.

În primul său deceniu de mandat, a reușit să reducă la jumătate decalajul dintre gradul de prosperitate al țării sale și media OCDE. Între 2003 și 2012, investitorii au injectat 400 de miliarde de dolari în Turcia, de peste 10 ori mai mult decât în cei 20 de ani anteriori. Economia Turciei a crescut cu până la 10% pe an.

Kayseri a devenit un simbol al acestei ascensiuni. Orașul este văzut ca fiind locul de naștere al „Tigrilor Anatolieni”, un grup de antreprenori musulmani-conservatori care s-au îmbogățit sub conducerea AKP.

Populația orașului s-a triplat, ajungând la 1,4 milioane de locuitori, în cei 20 de ani de când Erdogan se află la putere. Lucrurile păreau promițătoare.

Cu doar 10 ani în urmă, Erdogan promitea că va face din Turcia una dintre cele mai mari 10 economii ale lumii până în 2023. De atunci însă, țara a alunecat de pe locul 17 pe locul 19. Venitul pe cap de locuitor a scăzut de la 11.300 de dolari la 9.600 de dolari – în loc să crească la 25.000 de dolari, așa cum susținea actualul șef al statului.

Inflația extremă care afectează în prezent țara este o catastrofă pentru oamenii de rând, dar și pentru micii oameni de afaceri, care depind de materiile prime din străinătate.

În actuala campanie, Erdogan a promis miliarde de dolari în subvenții pentru energie. Guvernul său a majorat salariul minim cu 55% la începutul anului și a crescut salariile funcționarilor publici cu 30%. Anul trecut, Banca Centrală a Turciei a vândut valută forte în valoare de 100 de miliarde de dolari, într-un efort de a susține lira.

Dar, în cel mai bun caz, scrie Der Spiegel, astfel de eforturi par mai degrabă menite să ofere o relaxare temporară. Turcia, spun analiștii, are cu adevărat nevoie de creșterea ratei dobânzilor și de o consolidare a statului de drept.

Chiar și în Kayseri, în mod tradițional un bastion al AKP, Erdogan nu mai este sigur de un sprijin larg.

Revoluția culturală

Nu doar buzunarul contează. În Turcia, tinerii sunt cei care și-au pierdut încrederea în guvern. Potrivit unui sondaj din 2021, aproape trei sferturi dintre turcii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani ar părăsi țara dacă ar avea ocazia.

Tot mai multe persoane educate și cu înaltă calificare au plecat deja din motive politice și economice. Potrivit instituției de statistică turcești, 286.000 de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani au părăsit Turcia între 2019 și 2021, scrie Al Jazeera.

Țara se află, de altfel, în mijlocul unei transformări culturale.

Chiar dacă Turcia este guvernată de mai bine de două decenii de AKP, un partid islamist conservator, un studiu realizat în 2018 de către institutul de sondare a opiniei publice KONDA a constatat că devotamentul religios în țară este în scădere.

Dacă în 2008, 55% dintre participanții la sondaj se descriau ca fiind religioși, acest număr a scăzut la 51% 10 ani mai târziu.

Decalajul generațional s-ar putea dovedi decisiv în aceste alegeri. Cei cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani reprezintă aproximativ 12% din electorat, iar un sondaj indică faptul că doar 18% dintre aceștia intenționează să voteze pentru AKP.

Pentru acești alegători, democrația este o chestiune mai importantă. Iar criticii lui Erdogan îl acuză pe acesta că a condus o adevărată reprimare a drepturilor civile, în special după tentativa eșuată de lovitură de stat din 2016, în urma căreia au fost arestate mii de persoane.

Criticii spun, de asemenea, că libertatea presei s-a deteriorat, 90% din toate instituțiile media din Turcia fiind controlate de guvernul lui Erdogan și de oameni de afaceri apropiați acestuia, potrivit Al Jazeera. Turcia a devenit, de asemenea, campioana arestării jurnaliștilor.

Fidelii președintelui

Lucrurile stau altfel pentru alegătorii vârstnici.

Erdogan a reușit să pună capăt guvernării kemaliștilor. El s-a asigurat că musulmanii practicanți au primit mai multe drepturi și mai multă vizibilitate. Interdicțiile privind utilizarea vălului în universitățile turcești au fost ridicate, iar în centrul Anatoliei s-a dezvoltat o nouă clasă de mijloc conservatoare.

Mulți oameni din generațiile vârstnice îi sunt încă recunoscători lui Erdogan pentru aceste realizări. În opinia lor, el le-a redat demnitatea. Și sunt profund neîncrezători față de opoziție, în special față de Partidul Republican al Poporului (CHP), fondat de Atatürk, pe care îl consideră antireligios.

Este unul dintre motivele pentru care Özer Sencar, șeful institutului turc de opinie publică Metropoll, spune că Erdogan încă se poate baza aproape orbește pe sprijinul a aproape o treime din electoratul turc.

Într-adevăr, milioane de oameni îl văd pe Erdogan ca pe omul care a făcut Turcia puternică, un lider care vorbește de la egal la egal cu lideri precum Vladimir Putin, care vinde drone în întreaga lume și are un cuvânt de spus în regiuni de conflict precum Siria și Somalia. Sloganul AKP pentru aceste alegeri este „Secolul turcesc”.

Mulți susținători ai AKP au simțit că nivelul lor de trai a scăzut în ultimii ani, dar nu au dat vina pe Erdogan. În schimb, ei au arătat cu degetul spre presupușii inamici ai Turciei: Occidentul, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și mișcarea clericului Gülen – exact așa cum a făcut-o propaganda guvernamentală în ultimii ani.

Această situație este ilustrată de sondajele ce arată încă AKP pe primul loc în preferințele electoratului, înainte de alegerile parlamentare care au loc tot duminică.

Opusul lui Erdogan

Omul care speră să intre în istorie prin victoria împotriva invincibilului Erdogan este Kemal Kilicdaroglu, liderul de 74 de ani al CHP.

La prima vedere, politicianul pare mai degrabă discret și sobru. Nu ridică niciodată vocea și rămâne calm, indiferent despre ce vorbește. Când este întrebat ce s-ar întâmpla în cazul unei victorii a alianței sale, el spune cu un zâmbet: „Atunci va sosi, în sfârșit, primăvara”.

Teoretic, la nivel ideologic, el se află în contrast puternic cu partidul cu rădăcini islamiste al lui Erdogan și cu baza sa conservatoare. Cu toate acestea, în ciuda înclinațiilor sale laice, candidatul opoziției și alianța sa au promis să reprezinte toate facțiunile societății.

Kilicdaroglu s-a născut în provincia Tunceli din estul Anatoliei, în familia unui funcționar public, și încă mai are legături strânse cu orașul său natal, iar în timpul vizitelor electorale din zonă își petrece noaptea în apartamentul cu trei camere al fratelui său.

Este un amănunt pe care consilierii săi insistă, probabil pentru a sublinia contrastul cu luxul palatului prezidențial al lui Erdogan. În campanie, candidatul s-a filmat în bucătărie, a vorbit despre prețuri și a făcut tot posibilul pentru a-și demonstra statutul de om mai degrabă simplu.

Kilicdaroglu a fost, de asemenea, funcționar, înainte de a fi ales în parlament în 2002 și de a deveni liderul partidului. Dar parcursul său electoral în fruntea partidului nu a fost unul promițător.

Sub conducerea sa, CHP nu a obținut niciodată mult mai mult de 25% din voturi. În 2014, când președintele era ales indirect, el a sprijinit un candidat care nu avea nicio șansă.

La alegerile din 2018, Kilicdaroglu a ales un candidat din afara partidului, pe fostul profesor de fizică Muharrem Ince, care a pierdut și el în fața lui Erdogan. Ince, care își anunțase inițial participarea la alegerile de duminică și se afla pe locul trei în sondaje, tocmai și-a anunțat joi retragerea din cursă, sporind astfel șansele lui Kilicdaroglu la o victorie.

Omul compromisului

Kilicdaroglu a reușit să reunească șase partide de opoziție de diverse orientări, de la seculari-conservatori la liberali și islamiști, toate aflate la dreapta CHP.

Nu a fost o misiune simplă. În martie, liderul Partidului İyi, secular naționalist, Meral Akşener, a anunțat că nu îl poate susține pe Kilicdaroglu și a cerut primarilor CHP din Istanbul sau Ankara să candideze în locul său.

La nici 72 de ore mai târziu, Kilicdaroglu i-a prezentat pe cei doi primari ca viitori adjuncți în cazul în care va fi ales președinte. Akșener s-a întors în alianță ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Episodul, scrie Der Spiegel, a ilustrat strategia lui Kilicdaroglu și a dezvăluit, posibil, cum va arăta eventuala sa politică la guvernare: nu total lipsită de conflicte, dar gata de compromisuri.

Dintre grupările politice importante reprezentate în parlament, doar partidul pro-kurd HDP nu a fost invitat să se alăture alianței de opoziție, deși este al doilea cel mai mare partid de opoziție.

A fost cel mai probabil o decizie pragmatică, luată pentru evitarea alienării alegătorilor naționaliști. Dar HDP însuși a ales calea pragmatismului, a evitat să lanseze un candidat în cursă și și-a anunțat susținerea pentru Kilicdaroglu.

Acum, spun mulți comentatori, kurzii ar putea juca un rol decisiv pentru rezultatul final al alegerilor.

Un lucru clar a fost obiectivul anunțat al lui Kilicdaroglu de a reforma sistemul prezidențial implementat de Erdogan, opțiunea fiind aceea de a trece la un sistem parlamentar mai incluziv, în care rolul președintelui are mai puțină putere.

„Nu va mai exista o centralizare a puterii în mâinile președintelui”, a declarat recent pentru CNN Mehmet Karli, coordonator al Programului privind Turcia contemporană la Centrul de Studii Europene de la Universitatea Oxford.

„Președinția va deveni o funcție simbolică, iar Turcia se va întoarce la democrația parlamentară”, a explicat Karli, care este totodată consilier al lui Kiliçdaroglu.

Urmărește-ne pe Google News