Recep Tayyip Erdogan s-a impus duminică în turul secund al alegerilor prezidențiale cu un scor de 52,14% în fața rivalului său, liderul opoziției Kemal kilicdaroglu, care a adunat doar 47,86%, au anunțat autoritățile electorale, după numărarea a peste 99,43% din voturi.

Într-un discurs ținut la Ankara, de la palatul prezidențial, șeful statului i-a îndemnat pe turci la unitate și a promis că le va rezolva problemele arzătoare – reducerea inflației și reconstruirea caselor devastate de cutremurele din februarie.

În același timp, el a atacat opoziția, pe care în campanie a acuzat-o de legături cu „teroriștii” kurzi și de complot cu Occidentul, împotriva țării.

După victorie, Erdogan a fost felicitat de liderii lumii, de la Vladimir Putin la Joe Biden, Emmanuel Macron, Rishi Sunak, Olaf Scholz, Volodimir Zelenski și Ursula von der Leyen.

Libertatea a transmis LIVE lunga zi electorală din Turcia:

UPDATE 23.55: Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a transmis de asemenea un mesaj, pe Twitter, lui Erdogan.

„Îl felicit pe președintele Turciei cu ocazia victoriei sale în alegerile prezidențiale”, a spus el.

„Contăm pe consolidarea în continuare a parteneriatului strategic în beneficiul țărilor noastre, precum și pe întărirea cooperării pentru securitatea și stabilitatea Europei”, a scris Zelenski.

UPDATE 23.50: Președintele Joe Biden l-a felicitat la rândul său pe Erdogan pentru victoria electorală. „

„Felicitări președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pentru realegerea sa. Aștept cu nerăbdare să continuăm să lucrăm împreună, ca aliați ai NATO, la problemele bilaterale și la provocările globale comune”, a spus Biden, într-un mesaj oficial.

UPDATE 23.00: Consiliul Electoral Suprem din Turcia a anunțat oficial victoria președintelui Recep Tayyip Erdogan. Până în acest moment, Erdogan are un avans de 2,2 milioane de voturi, a declarat Ahmet Yener, președintele consiliului, într-un discurs televizat. Peste 99% din voturi au fost numărate, a spus el, iar cele rămase nu vor schimba câștigătorul.

UPDATE 22.10: Și Vladimir Putin l-a felicitat pe Erdogan. „Stimate domnule Erdogan, dragă prietene, vă rog să acceptați sincerele mele felicitări pentru realegerea dvs. în funcția de președinte”, i-a spus Putin, într-un mesaj. Iată mesajul integral al lui Putin pentru Erdogan.

UPDATE 22.00: Liderul opoziției Kemal Kilicdaroglu s-a adresat și el alegătorilor, de la sediul partidului, prin intermediul presei.

„Nu am fost în măsură să vă apăr drepturile”, a spus el, dar a adăugat: „Nu m-am eschivat în fața unei structuri nedrepte”.

„Toate mijloacele statului au fost mobilizate pentru un singur partid politic și puse la picioarele unui singur om”, a declarat liderul CHP, citat de Sky News.

Kilicdaroglu a spus că a luptat „pentru milioanele de oameni care devin cetățeni de mâna a doua” și că va continua să lupte pentru a apăra drepturile Turciei.

A subliniat de asemenea că poporul nu mai dorește să susțină un regim autoritar și și-a asigurat alegătorii că lupta continuă.

Dacă lupta va continua cu el în fruntea principalului partid de opoziție, asta rămâne de văzut.

Un important politician din CHP – Partidul Republican al Poporului – a declarat duminică seară că primarul orașului Istanbul, Ekrem Imamoglu, ar trebui să preia conducerea.

„Îi mulțumim domnului Kilicdaroglu pentru eforturile sale, dar a fost indus în eroare, mai ales în primul tur, de 3-5 perdanți, care și-au pus propriile interese înaintea intereselor țării”, a declarat primarul provinciei Bolu, Tanju Ozcan, citat de Al Jazeera.

UPDATE 21.40: Prezența la vot a fost în general mai scăzută la acest tur de scrutin (84%, față de 88%), dar statisticile arată că ea a scăzut mai mult în orașele mari, unde Kilicdaroglu spera să aibă un sprijin mai puternic, și în regiunile locuite de kurzi din sud-estul țării. Provinciile câștigate de Erdogan nu au înregistrat o scădere atât de semnificativă, arată datele citate de The Guardian.

Directorul Centrului de Studii Kurde din Diyarbakir, Reha Ruhavioglu, a declarat pentru Reuters că o parte dintre kurzii care îl votaseră pe Kilicdaroglu în primul tur au preferat să rămână acasă azi, după ce între cele două tururi, liderul opoziției a încheiat un acord cu un extremist de dreapta (cu discurs anti-kurd), în încercarea de a aduna noi votanți.

UPDATE 21.30: Erdogan își va ține discursul victoriei – de fapt al doilea discurs – de la palatul prezidențial.

Până acum, toți câștigătorii alegerilor din Turcia au vorbit de la sediul partidului lor – lucru pe care Erdogan l-a făcut de asemenea, întotdeauna.

Faptul că Erdogan va vorbi de la palatul prezidențial, deci proprietate guvernamentală, și nu de la sediul partidului, este un semn al undei demarcări tot mai reduse între partid și stat, scrie Sky News.

UPDATE 21.10: Erdogan conduce cu 52,07% din voturi, iar Kilicdaroglu are 47,93%, după deschiderea a 99% din urnele de vot, potrivit datelor oferite de agenția publică de știri Anadolu.

UPDATE 20.49: Președintele Turciei și-a început discursul mai devreme decât se aștepta, de pe un autobuz, de unde le-a cântat suporterilor săi.

„Bye, bye, bye Kemal”, i-a spus rivalului Kilicdaroglu.


https://twitter.com/tims4816/status/1662882678717161474?ref_src=twsrc%5Etfw 

„Suntem împreună nu doar până duminică, ci până în mormânt”, le-a spus el suporterilor, potrivit New York Times și Sky News.

El a fost deja felicitat de premierul Ungariei, Viktor Orban, de președintele Serbiei, de cel al Azerbaidjanului și de alți oficiali.

UPDATE 20.37: Mulți turci, suporteri ai președintelui, au început deja să sărbătorească victoria în stradă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

UPDATE 20.30: Președintele Recep Tayyip Erdogan și-a declarat victoria în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Turcia, într-un discurs ținut la câteva ore după închiderea urnelor.

Adresându-se susținătorilor săi din Istanbul, el a mulțumit „fiecărui membru al națiunii care ne-a transmis încă o dată responsabilitatea de a guverna Turcia pentru următorii cinci ani”, scrie Al Jazeera.

El a mulțumit publicului turc pentru „festivalul democrației” pe care țara l-a trăit în timpul alegerilor.

UPDATE 20.18: Organismul electoral turc confirmă oficial într-o conferință de presă datele difuzate în avans de agenția de presă Anadolu, anunțând că, după numărarea a 75,42% din voturi, președintele Erdogan a primit 53,41% din voturi, iar adversarul său, Kemal Kilicdaroglu, 46,59%.

UPDATE 20.12: Erdogan conduce cu 52,12% din voturi și se îndreaptă spre un nou mandat. Kilicdaroglu are 47,88%, după deschiderea a 98% din urnele de vot, potrivit datelor oferite de agenția publică de știri Anadolu.

UPDATE 19.55: Peste 97% din urnele de vot au fost deschise, potrivit agenției Anadolu, astfel că avem deja o idee destul de clară despre harta electorală. Iar aceasta arată foarte asemănător cu cea din primul tur.

Erdogan, cu portocaliu, a câștigat în Anatolia centrală și în sudul afectat de cutremur. Kilicdaroglu conduce în marile orașe, Izmir, Istanbul, Ankara și în zonele locuite de kurzi. Sursa: Anadolu

Kemal KIlicdaroglu a performat în Tracia turcească (Tracia Răsăriteană) și conduce în toate provinciile de pe coasta mediteraneană a Turciei, inclusiv în marele oraș Izmir.

Toate acestea sunt regiuni în care partidul său a avut în mod tradițional o prezență puternică.

De asemenea, Kilicdaroglu pare să fi obținut o cotă mai mare de voturi în cel mai mare oraș din Turcia, Istanbul, și în capitala Ankara, ceea ce sugerează că este candidatul cel mai popular în cele mai mari trei orașe din Turcia.

În cel de-al patrulea și al cincilea oraș ca mărime din Turcia, Bursa și, respectiv, Konya, care sunt orașe cu înclinații mai conservatoare, Erdogan este cel care are avantaj.

În sud-estul țării afectat de cutremur, șeful statului este iarăși în control. Cu excepția orașului Diyabakir, unde conduce Kilicdaroglu, Erdogan și-a păstrat sprijinul în mare parte din regiunea afectată. De fapt, rezultatele de până acum sugerează că Hatay, una dintre cele mai afectate regiuni, a trecut la Erdogan, după ce Kilicdaroglu o câștigase în primul tur.

În toată Anatolia centrală, Erdoğan are un avans covârșitor. În vreme ce Kilicdaroglu a câștigat, așa cum era de așteptat, în zonele locuite de kurzi (în ciuda alianței sale cu un extremist de dreapta).

UPDATE 19.42: New York Times scrie că,în timp ce numărătoarea este încă în curs de desfășurare, susținătorii președintelui Erdogan sunt în marșuri festive pe străzi, claxonând, fluierând și interpretând cântece naționaliste.

Aproape toată lumea este sigură de victoria actualului președinte.

UPDATE 19.35: Erdogan conduce cu 52,28% din voturi. Kilicdaroglu are 47,72%, după deschiderea a 96% din urnele de vot, potrivit datelor difuzate de agenția de presă publică Anadolu. Agenția privată de presă Anka îl arată de asemenea pe Erdogan în avantaj, cu 51,52%.

UPDATE 19.20: Cea mai nouă actualizare îl arată pe șeful statului în avantaj, dar diferența s-a redus și mai mult. Erdogan conduce cu 52,61% din voturi. Kilicdaroglu are 47,39%, după deschiderea a 91% din urnele de vot, potrivit numărătorii oficiale transmise de agenția de presă publică Anadolu.

UPDATE 19.14: Președintele Recep Tayyip Erdogan a mulțumit susținătorilor și echipei sale, imediat după apariția rezultatelor parțiale, care arată că are un avans în fața contracandidatului său, Kilicdaroglu. Președintele în exercițiu a cerut protejarea urnelor de vot „cu orice preț”, potrivit publicației Hurriyet.com.

Oficialii Partidului Republican al Poporului (CHP), principalul partid de opoziție, le-a cerut susținătorilor să continue să fie atenți la numărarea voturilor.

„Potrivit rezultatelor noastre, există o cursă umăr la umăr. Continuați să vă faceți datoria până când acest proces se va încheia”, a declarat purrătorul de cuvânt.

UPDATE 19.10: Erdogan conduce cu 52,93% din voturi. Kilicdaroglu are 47,07%, după deschiderea a 87% din urnele de vot potrivit numărătorii oficiale transmise de agenția de presă publică Anadolu. Chiar și agenția privată Anka a început să îl arate pe Erdogan în avantaj, cu 50,64%, față de cele 49,36% ale lui Kilicdaroglu.

Semne că președintele are șanse tot mai mari la un nou mandat.

UPDATE 19.00: Erdogan conduce cu 53,15% din voturi. Kilicdaroglu are 46,85%, după deschiderea a 85% din urnele de vot, potrivit numărătorii oficiale transmise de agenția de presă publică Anadolu. Agenția privată Anka îi dă pe cei doi la egalitate: 50%-50%. Diferența ar putea veni din ordinea în care sunt procesate buletinele electorale.

UPDATE 18.55: Ca după primul tur de scrutin, agenția privată de știri Anka oferă rezultate diferite și îl arată pe Kilicdaroglu în avantaj, cu 50,99% din voturi.

UPDATE 18.53: Erdogan conduce cu 53,7% din voturi. Kilicdaroglu are 46,3%, după deschiderea a 79% din urnele de vot, potrivit rezultatelor parțiale oficiale difuzate de agenția de știri Anadolu.

UPDATE 18.50: Seda Demiralp, profesor de științe politice la Universitatea Isik din Istanbul, a declarat pentru Al Jazeera că o reducere suplimentară a diferenței dintre Erdogan și Kilicdaroglu este posibilă.

„Diferența este mică, mai mică decât ne așteptam, având în vedere că vorbim despre (agenția de știri de stat) Anadolu Agency și, de asemenea, există și alte surse care dau rezultate mai strânse. Aș spune că acesta este un scenariu mai optimist pentru opoziție, pentru că mulți se temeau că Erdogan va câștiga cu o diferență zdrobitoare (dar acest lucru sugerează că nu se va întâmpla)”, a declarat Demiralp.

UPDATE 18.40: După deschiderea a 71% din urnele de vot, Erdogan conduce detașat cu 54,37% din voturi. Kilicdaroglu are 45,63%. Primele semne sugerează că președintele în funcție se îndreaptă spre un al doilea mandat.

UPDATE 18.35: Prezența la vot scade la 84% în turul doi.

Prezența la vot a scăzut în turul al doilea în comparație cu primul tur. În primul tur, prezența a fost de peste 88%, potrivit agenției turcești Anadolu. Azi s-a înregistrat o ușoară scădere, până la 84,2%.

UPDATE 18.30: Așa cum s-a întâmplat și acum două săptămâni, pe măsură ce numărătoarea voturilor avansează, diferența dintre cei doi se reduce, semn că buletinele procesate mai întâi vin în mare parte din bastioanele electorale ale lui Erdogan.

Deocamdată, după deschiderea a 55% din urnele de vot, Erdogan conduce cu 55,80% din voturi. Kilicdaroglu are 44,20%.

UPDATE 18.25: Pe măsură ce numărătoarea continuă, Kilicdaroglu reduce un pic diferența. A ajuns la 43,64%. Actualul președinte Recep Tayyip Erdogan are 56,36% din voturi. Au fost deschise 49% din urnele de vot.

UPDATE 18.15: Primele rezultate parțiale sugerează că Erdogan este în avantaj: 57%, față de cele aproape 43% ale rivalului său, după deschiderea a 42% din urnele de vot.

UPDATE 18.00: Ahmet Yener, președintele Consiliului Electoral Suprem al Turciei (YSK), a declarat că procesul de votare nu a fost afectat de nicio acuzație de fraudă.

„Până în prezent, nu a existat nicio situație negativă care să fi ajuns în atenția consiliului nostru și care să fi avut un impact asupra procesului de votare”, a declarat el. „Obiecțiile adresate consiliului nostru în timpul procesului de votare au fost, de asemenea, evaluate și trimise consiliilor electorale provinciale și districtuale relevante”, a adăugat oficialul, citat de Al Jazeera.

Opoziția a acuzat unele nereguli după primul tur de scrutin, dar a admis totodată că aceste nereguli nu au influențat în mod decisiv votul. În primele ore de după închiderea urnelor, oficialii opoziției au susținut că Kilicdaroglu îl conduce pe Erdogan în numărătoarea paralelă, în ciuda faptului că numărătoarea oficială arăta altceva. Spre dimineață, ei au renunțat să mai susțină acest lucru.

UPDATE 17.45: Sunt alegerile din Turcia libere?

În perioada premergătoare a celui mai dificil scrutin din cariera sa, președintele Recep Tayyip Erdogan a apelat la Trezorerie pentru a finanța programe de cheltuieli populiste și a majorat salariul minim de trei ori în ultimul an și jumătate. Contracandidatul său abia dacă a apărut la televiziunea publică, în timp ce discursurile lui Erdogan au fost difuzate integral. Iar votul este supravegheat de o comisie electorală care, în trecut, a luat măsuri discutabile care l-au avantajat pe președinte.

Faptul că Erdogan nu a câștigat detașat și a fost forțat să meargă în turul doi arată totuși că lucrurile sunt mai complicate: Turcia nu este nicio democrație fermă, dar nici o autocrație în toată regula, spun politologii, ci un amestec între cele două, în care liderul are o putere covârșitoare, dar alegerile pot aduce totuși schimbări, scrie New York Times.

UPDATE 17.20: Este de așteptat ca prezența la urne să fie foarte importantă în turul al doilea, iar ambii candidați le-au cerut în mod repetat susținătorilor lor să meargă la vot. Prezența la vot a ajuns la 88,92% în primul tur de scrutin.

Candidații urmăresc în special să îi convingă pe cei aproximativ 8 milioane de alegători care nu au mers la urne în turul precedent.

„Frații și surorile mele care nu au votat încă, mergeți la urne, nu fiți leneși, votați! Viitorul vostru este la un drum pe jos”, a scris Kilicdaroglu pe Twitter, cu puțin înainte de închiderea urnelor.

UPDATE 17.00: Punct final în procesul de votare. Nu există exit-poll-uri, iar primele rezultate parțiale sunt așteptate la maxim câteva ore după închiderea urnelor.

UPDATE 16.30: Vicepreşedintele Partidului Republican al Poporului (CHP) din Turcia, formațiune ce face parte din alianța de opoziţie al cărei candidat în alegerile prezidenţiale este liderul acestui partid, Kemal Kilicdaroglu, a denunțat un atac asupra observatorilor săi din alegeri în sud-estul ţării, în cadrul celui de-al doilea tur al prezidențialelor, informează agenția germană de presă DPA, potrivit Agerpres.

UPDATE 16.00: Rezultatul primului tur de scrutin din 14 mai, sondajele de opinie și analiștii sugerează că actualul președinte are o șansă importantă de a câștiga un nou mandat. Comentatorii cred că omul opoziției mai are șanse de a întoarce rezultatul în favoarea sa doar dacă va convinge alegătorii care nu au votat în primul tur.

UPDATE 14.30: Înainte de cel de-al doilea tur de alegeri, reporterii Libertatea au vorbit cu mai mulți turci stabiliți în București despre ce anume i-a convins la fiecare dintre cei doi candidați la președinția Turciei.

UPDATE 12.50: Cei doi candidați din turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Turcia, preşedintele Recep Tayyip Erdogan și contracandidatul său, social-democratul Kemal Kilicdaroglu, au votat în același timp, la Istanbul, respectiv Ankara, relatează Al Jazeera.

„Cred că procesul de numărare a voturilor va fi foarte rapid astăzi. Este important pentru democrația turcă să vedem astfel de alegeri prezidențiale”, a spus Erdogan, după ce a votat.

„Pentru a scăpa de regimul tiranic și pentru a instaura o democrație reală, fac apel la toți cetățenii să meargă la secțiile de votare. Aceste alegeri se desfășoară în condiții dificile din cauza tentativelor de înșelăciune, dar cred că cetățenii sunt liberi și dispuși să meargă la vot”, a declarat și rivalul lui Erdogan după ce a votat.


Turcii votează duminică, 28 mai, în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, care îi aduce față în față pe actualul președinte, Recep Tayyip Erdogan și pe candidatul opoziției, Kemal Kilicdaroglu.

Erdogan, sprijinit de o alianță de dreapta naționalistă construită în jurul partidului Justiție și Dezvoltare (AKP), a câștigat primul tur de scrutin cu 49,5%, analiștii considerând că șeful statului este favorit și în al doilea tur.

Sondajele dintre cele două tururi au sugerat că actualul președinte are un avantaj de câteva puncte procentuale în fața adversarului său.

Kilicdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), secularist, de centru-stânga, și candidatul unei alianțe formate din șase partide diverse, a adunat pe 14 mai doar 44,8%, un scor sub așteptările sale, ale sondajelor și ale bazei electorale.

Eventualul său succes depinde de capacitatea de a convinge alegătorii care nu au votat în primul tur, spun analiștii citați de Associated Press.

Cum decurge votul

Peste 60 de milioane de alegători din cele 87 de circumscripții electorale din Turcia vor merge la urne duminică, 28 mai. Alegătorii de peste hotare au votat deja.

Secțiile de votare – care sunt amenajate în școlile publice – se deschid la ora locală 8.00 în ziua alegerilor și se închid la ora 17.00.

Ora Turciei coincide cu cea a României.

Conform regulilor electorale, știrile, previziunile și comentariile despre vot sunt interzise până la ora 18.00, iar presa poate prezenta rezultatele alegerilor doar de la ora 21.00.

Cu toate acestea, Consiliul Electoral poate permite presei să relateze rezultatele mai devreme și pe 14 mai chiar a făcut-o.

În plus, rezultatele de duminică seară vor apărea probabil mai devreme decât pe 14 mai, având în vedere că pe buletinul de vot se vor afla doar doi candidați, iar reprezentanții partidelor și funcționarii nu mai trebuie să numere și voturile pentru parlamentare.

Turcia se mândrește, de obicei, cu o prezență ridicată la vot, iar pe 14 mai, ea a depășit 87%, deși analiștii sugerează că cifra ar putea să scadă ușor în al doilea tur.

Ce vrea Erdogan

După mai bine de două decenii la putere, mai întâi ca premier, apoi ca președinte, Erdogan le-a făcut pe toate.

A democratizat Turcia – eliminând influența puternică a armatei, a adus o creștere economică explozivă, a oferit drepturi religioase bazei sale electorale credincioase musulmane și a transformat țara într-un actor și puternic pe plan extern.

În ultimii ani, și-a consolidat puterea, cu prețul derapajelor democratice, a reprimat presa, societatea civilă și comunitatea kurdă, în vreme ce a coordonat direct economia suferindă, cu efecte nocive, potrivit analiștilor, care au arătat spre inflația uriașă ce a topit economiile turcilor.

Scorul din primul tur a dovedit că puternicul lider politic a reușit să-și păstreze alegătorii alături de el, în ciuda amintitei situații economice și a criticilor primite de guvern după cutremurele devastatoare din februarie, care au ucis peste 50.000 de oameni.

Erdogan a promis că va rezolva problemele economice ale țării, pe care oricum le-a pus pe seama situației externe și a unor presupuse atacuri ale Occidentului la adresa Turciei. În vreme ce economia dă semne de revenire, analiștii se așteaptă însă ca inflația să persiste, din cauza metodelor impuse de președinte, caracterizate drept „neortodoxe” – menținerea unei rate scăzute a dobânzii de referință, spre exemplu.

Erdogan a promis, de asemenea, că va reconstrui casele distruse de cutremur, o promisiune în care cei mai mulți turci par să aibă încredere.

Analiștii spun că este posibil ca, dacă câștigă alegerile, Erdogan să își consolideze și mai mult puterea, în dauna celorlalte instituții democratice. La fel de probabil este ca Erdogan să își continue discursul antioccidental, deși este posibil ca acesta să fie mai temperat, odată ce obstacolul electoral a trecut.

Sub actualul președinte, Ankara va menține o relație puternică cu Rusia, în vreme ce va încerca în continuare să joace un rol de mediator în războiul din Ucraina – însă analiștii și oficialii spun că Kilicdaroglu are, cel mai probabil, o poziție asemănătoare la acest capitol.

Ce vrea Kilicdaroglu

Kemal Kilicdaroglu nu a reușit să câștige până acum niciun scrutin parlamentar sau prezidențial împotriva lui Erdogan, iar primul tur de scrutin al actualelor alegeri nu a făcut decât să confirme tendința.

Analiștii au observat că, deși părea promițător inițial, tonul cald și pozitiv adoptat de candidatul opoziției înainte de votul din 14 mai, într-un discurs care voia să treacă peste diviziunile țării, nu a reușit să convingă suficienți alegători.

Prin urmare, între cele două tururi, Kilicdaroglu a început să curteze votul naționalist și antimigrație, atacându-l pe Erdogan și aliindu-se cu un politician de extremă dreaptă.

Pentru mulți alegători, seculariștii turci, votanții din marile orașe și de pe coasta mai prosperă a Mării Egee, o parte importantă a tinerilor și a populației mai atentă la chestiunile democratice, precum și pentru comunitatea kurdă, candidatul opoziției este în continuare omul dezirabil.

El promite rezolvarea problemelor economice, prin renunțarea la politicile inflaționiste ale actualului guvern și atragerea investițiilor străine, scrie Al Jazeera.

Kilicdaroglu vrea, de asemenea, să reducă puterile președintelui și să împingă Turcia într-o tranziție spre o republică parlamentară.

Pe plan extern, el a promis relații mai bune cu Occidentul. În vreme ce analiștii nu se așteaptă neapărat la mari schimbări de direcție la acest capitol, ei subliniază că politica externă a lui Kilicdaroglu ar fi una mai diplomatică și mai predictibilă.

Urmărește-ne pe Google News