Péter Márki-Zay, primarul orașului Hódmezővásárhely din 2018, este un conservator, creștin practicant, tată a 7 copii, un istoric cu un doctorat în economie, care a trăit 5 ani în Canada și SUA. Mai important, de câteva luni el este liderul opoziției unite și candidatul în alegerile parlamentare de duminică la funcția de prim-ministru, în lupta cu Fidesz, redutabilul partid aflat la guvernare din 2010 și condus de liderul autointitulat iliberal Viktor Orbán.

Este o luptă complicată. Coaliția pe care o reprezintă este formată din partide împrăștiate pe tot spectrul politic: de la stânga care poartă povara unei guvernări criticate din trecut, la liberali, verzi și fosta extremă-dreaptă devenită conservatoare, o alianță eterogenă care a întâmpinat greutăți în a ajunge la alegători.

De partea cealaltă, Fidesz, acuzat că în ultimii ani a construit o autocrație, dispune de resursele financiare ale statului, pe care le-a distribuit cu generozitate în special în ultimele luni, de un imperiu mediatic care include presa de stat, transformată în unealtă de propagandă.

În interviul acordat Libertatea, Péter Márki-Zay observă că alegerile din Ungaria nu vor fi libere și corecte. El acuză dominația Fidesz asupra presei și „minciunile” cu care a fost atacată opoziția, acuză cheltuielile uriașe ale Fidesz pentru această campanie și sugerează chiar existența unei fraude electorale, în special în cazul voturilor din diaspora, din comunitățile maghiare din țări precum România sau Serbia.

Márki-Zay este atent și la alegătorii maghiari din România, pe care îi asigură că, în cazul în care va câștiga alegerile, va continua să îi susțină, inclusiv financiar, fără a aștepta voturi în schimb: „Îi iubim și îi susținem indiferent de preferințele politice și de afilierea lor, vom continua să îi susținem și nu așteptăm în schimb loialitate politică, nu le vom spune cum să voteze”.

Liderul opoziției atacă dur poziția ambiguă a lui Orbán în privința războiului din Ucraina, acuzând prietenia premierului cu Vladimir Putin. „Orbán a fost comunist, liberal, conservator, iar acum construiește grupul putinist din Parlamentul European, împreună cu fasciștii. Orbán ar fi un pedofil mândru dacă ar avea de câștigat”, spune el.

Mai mult, Márki-Zay pune sub semnul întrebării chiar credibilitatea valorilor creștine ale premierului, pe care îl acuză de corupție. „Nu mai putem susține hoți la guvernare, cel mai corupt guvern din istoria noastră de 1.000 de ani. Niciun om decent, niciun creștin decent nu ar putea vota pentru așa ceva”, spune el.

În luna februarie, cu aproape două luni înainte de alegerile parlamentare din Ungaria, Libertatea i-a solicitat un interviu și lui Viktor Orban. Biroul premierului maghiar a declinat solicitarea, invocând lipsa de timp a acestuia.

„Nu putem vorbi despre alegeri libere și corecte și nici măcar despre democrație”

Libertatea: În primul rând aș vrea să vorbim despre acel incident din Transilvania, unde au fost găsite niște voturi prin corespondență aruncate la gunoi. Poliția a început o anchetă. Ce știți despre acest lucru și care este poziția dumneavoastră? Vă temeți de o fraudă electorală?
Péter Márki-Zay: Deocamdată nu știu mai mult decât ce s-a publicat în presă cu privire la acest caz specific. Nu știu dacă a fost adevărat sau fals.

Dar, de asemenea, cred că alegerile din Ungaria nu vor fi libere și corecte. Din multe motive, dar în primul rând din cauza părtinirii din media. Orbán a închis mare parte din presa independentă din țară. Presa de stat a oferit întregii opoziții cinci minute, într-o miercuri dimineață, pentru a ne comunica programul electoral și pentru a ne spune opinia.

Timp de patru ani doar au mințit despre acest program, au fabricat minciuni jalnice și le-au răspândit în cadrul unei campanii de incitare la ură sau de defăimare. O propagandă în stilul Goebbles împotriva opoziției.

Mulți oameni din Ungaria cred că programul nostru spune că vrem să le luăm pensiile, că vrem să aducem migranți, să schimbăm sexul copiilor de grădiniță și că vrem să ducem copii la moarte în Ucraina, într-un război străin. Aceste minciuni sunt împinse de presa de stat, de toată presa pro-Fidesz.

Toate posturile de radio din FM sunt sub controlul Fidesz, toate ziarele regionale sunt deținute de Fidesz, aproape toate posturile TV. Chiar și pe Facebook și YouTube și pe rețelele sociale, ei cheltuie de 50 de ori mai mult decât opoziția, pentru a răspândi minciuni.

Nu te poți uita la un desen animat, dacă ai 12 ani, fără să fii întrerupt la fiecare câteva minute de minciunile Fidesz. Cu această spălare de creier nu putem vorbi despre alegeri libere și corecte și nici măcar despre democrație.

Și da, Fidesz e singurul care a schimbat și a aprobat noua Constituție, noua Lege Electorală, noile districte electorale. Deci Fidesz a făcut totul pentru a nu fi înlăturat de la putere, pentru a nu fi înlocuit, pentru a nu fi învins niciodată în alegeri și pentru a continua să fure din banii publici. Pentru că corupția este cea mai mare problemă în Ungaria. Și așa fură.

De asemenea, fură cu voturile de peste granițe. În România, dacă te-ai înregistrat să votezi acum 10 ani, poți vota încă, chiar dacă ai murit acum nouă ani. Poți, de asemenea, să votezi în România prin poștă și în Ungaria în persoană. Deci nu există ceva care să te împiedice să votezi de două ori.

Fidesz a legalizat posibilitatea de a te înregistra la o adresă din Ungaria chiar dacă nu locuiești acolo. Deci alegători fictivi pot fi transferați în Ungaria pentru a întoarce majoritatea în circumscripțiile electorale.

Afiș electoral al Fidesz, cu un atac la adresa opoziției. Pe afiș, Peter Marki-Zay apare alături de fostul premier Ferenc Gyurcsany, acum parte a coaliției care vrea să îl învingă pe Orban. FOTO: Profimedia

Pot, de asemenea, forța oamenii să fotografieze votul. Fidesz a legalizat asta. Și mulți angajați ai companiilor publice, angajați ai companiilor apropiate de Fidesz sunt forțați să voteze pentru Fidesz, iar acum li se poate cere dovada.

Fidesz a făcut tot posibilul pentru a continua să fure și în viitor.

Din Serbia, spre exemplu, știm că nu poșta locală distribuie voturile, ci activiștii locali ai Fidesz. Ei le distribuie și ei le colectează și poate că votează chiar ei. Deci este vorba despre o fraudă organizată care are loc în Transilvania, Serbia și alte țări vecine.

„Nu vom diferenția între partidele politice maghiare din România”

– Care este relația opoziției cu UDMR? Am văzut că au existat critici la adresa dv. în rândul acestui partid. Și cum vedeți relația lor apropiată cu Fidesz?
– Trebuie să nu uităm că anterior, Fidesz era împotriva UDMR. Iar noi am condamnat asta. Înțeleg că azi, Fidesz are o majoritate largă printre votanții din Transilvania. Înțeleg că sunt mulțumiți pentru că Fidesz i-a susținut financiar și le-a dat posibilitatea de a avea cetățenie dublă.

Dar există o diferență importantă între noi și Fidesz. Noi vom susține alegătorii din Transilvania chiar dacă nu votează pentru noi. Îi iubim și îi susținem indiferent de preferințele politice și de afilierea lor, vom continua să îi susținem și nu așteptăm în schimb loialitate politică, nu le vom spune cum să voteze.

Nu vom diferenția între partidele politice din România – există mai multe partide maghiare. Fidesz a încercat întotdeauna să influențeze minoritatea maghiară în cazul conflictelor și al concurenței dintre partidele maghiare din România. Nu cred că este un lucru bun.

Noi vom continua să îi susținem, fără să le spunem cu cine să voteze, îi vom ajuta cu fonduri, fără să le spunem ce antreprenor trebuie să facă o treabă. Și cu siguranță vom lupta cu corupția peste tot, inclusiv în cazul finanțării acordate de Orban maghiarilor din Transilvania.

„În Ucraina, Orbán vrea să păstreze o distanță egală față de ucigași și față de victime”

– Premierul Orbán insistă că poziția sa privind războiul din Ucraina este dictată de interesele poporului maghiar – nevoia de pace, nevoia de a evita consecințele economice. Ce ați fi făcut diferit în legătură cu Rusia și cu războiul din Ucraina? Și ce aveți de gând să faceți dacă veți câștiga alegerile? Cum veți sprijini Ucraina?
– E interesant. Timp de 12 ani, Orbán a purtat războaie. Războaie împotriva comunității rome, împotriva comunității LGBTQ, împotriva Bruxelles-ului și a UE, împotriva opoziției, a migranților, a liberalilor, a social-democraților.

Orban a purtat dintotdeauna războaie. Iar acum se prezintă drept omul păcii.

Dar el este cel care l-a susținut pe Vladimir Putin. El este cel care a blocat, spre exemplu, aderarea Ucrainei la centrul de apărare cibernetică al NATO, cu doar câteva săptămâni înainte de începerea războiului. Deci Orbán a făcut totul pentru Putin, împotriva Ucrainei, împotriva maghiarilor care trăiesc în Ucraina.

Pentru interesul național al Ungariei și al umanității este de datoria noastră morală să susținem Ucraina în fața invaziei Rusiei. Orbán știa în trecut acest lucru. Chiar el a spus asta în 2008, când Rusia a invadat Georgia. La acel moment încă își amintea că noi, maghiarii, inclusiv în urma revoluției din 1956, avem o obligație morală să susținem pe oricine a cărui libertate este luată de armata Rusiei.

Iar acum, Orbán vrea să păstreze o distanță egală față de ucigași și față de victime. Este inacceptabil pentru orice om și pentru orice maghiar. Și este, de asemenea, o trădare a țării noastre, a UE, a NATO. Niciun om decent nu poate susține un ucigaș, niciun om decent nu poate vota pentru Orbán.

Pe de altă parte, trebuie să observăm că, deși a mințit cu privire la poziția sa, Orbán a susținut sancțiunile UE împotriva Rusiei. Orbán doar minte cu privire la asta. El spune că este împotriva sancțiunilor, dar votează pentru ele.

Orbán spune că este împotriva livrărilor de arme către Ucraina, dar apoi a votat pentru acest lucru în UE. Deci UE livrează arme către Ucraina cu sprijinul lui Orbán. Dar în același timp, el ne atacă și spune că este un pericol pentru Ungaria faptul că am vrea să livrăm arme Ucrainei și că el se opune.

Este foarte ambiguu. Orbán a fost comunist, liberal, conservator, iar acum construiește grupul putinist din Parlamentul European, împreună cu fasciștii. Orbán ar fi un pedofil mândru dacă ar avea de câștigat.

„Trebuie să ne asigurăm că nimeni nu va mai putea suspenda libertatea presei, statul de drept și democrația”

– Ați anunțat că una dintre prioritățile guvernării este aceea de a adera la Parchetul European. De ce considerați acest lucru important? Și cum veți lupta mai exact împotriva corupției?
– Știți asta din cazul Bulgariei și al Cehiei. Dacă politicienii corupți conduc țara, atunci nu vor să adere la biroul procurorului european, deoarece ar fi puși chiar ei sub acuzare.

Oricine este anticorupție trebuie să se alăture biroului procurorului european și acesta ar fi primul pas pe care guvernul l-ar face.

Credem că este important ca toată corupția să fie condamnată, de la stânga sau dreapta, din guvern sau din opoziție. Ungaria a fost o țară în care nimeni nu a suferit consecințele. Eu sunt creștin, sunt tată a șapte copii, conservator de dreapta, catolic. Ader moral și etic la declarația Papei Francisc, care a spus că corupția este unul dintre cele mai mari păcate și unul dintre cele mai mari pericole pentru o societate civilizată.

Deci trebuie să oprim corupția prin toate mijloacele, iar biroul procurorului european este un instrument foarte bun pentru așa ceva, avem nevoie de protecția UE pentru a scăpa de infractorii noștri corupți.

– Mai mulți observatori, critici ai premierului, spun că statul maghiar a fost practic „colonizat” de oamenii Fidesz. Va fi greu să faceți o reformă fără să schimbați Constituția. Aveți de gând să faceți acest lucru?
– Trebuie să schimbăm Constituția. E foarte important, deoarece chiar Constituția lui Orbán include o prevedere care spune că orice măsură luată pentru monopolizarea puterii este invalidă. Așa că trebuie să anulăm multe dintre numirile lui Orbán, multe dintre măsurile și legile lui Orbán, deoarece sunt inclusiv împotriva legii de bază a lui Orbán.

Avem nevoie de o nouă Constituție, cu mecanisme de control și echilibru (checks and balances), care să împiedice în viitor ca și cineva să le înlăture, să suspende libertatea presei, democrația și statul de drept, pentru a fura bani publici, pentru a fi mai bogat decât oricine, mai bogat decât regina Angliei, mai bogat decât oricine în istoria Ungariei.

Trebuie să ne asigurăm că acest lucru nu se va mai întâmpla în viitor. Și avem nevoie de o Constituție pentru asta.

– Peisajul media este și el într-o stare proastă în Ungaria, așa cum mi-au explicat jurnaliști și experți media din Ungaria. Aveți un plan în această privință?
– În primul rând, va trebui să recuperăm presa de stat. Apoi va trebui să îi condamnăm pe cei care finanțează cu bani publici campaniile de ură și mașina de propagandă din presa privată.

Mii de unguri au manifestat pentru libertatea presei în 2020, după „capturarea” site-ului independent Index.hu FOTO: EPA

Trebuie să creăm un nou peisaj media liber și corect în Ungaria, pentru a aduce informațiile reale la oamenii care au fost hrăniți cu fake news timp de 12 ani.

„Oligarhii Fidesz folosesc gaz subvenționat pentru a-și încălzi piscinele”

– Alegătorii Fidesz votează pentru acest partid inclusiv datorită măsurilor sociale, a unor măsuri precum plafonarea prețurilor la energie spre exemplu, acordarea celei de-a 13-a pensii. Ce le veți spune acestor oameni? Veți putea menține astfel de măsuri dacă veți câștiga alegerile?
– Celor din Fidesz le e frică că vor pierde puterea și că vor ajunge la închisoare. Așa că acum fac totul pentru a rămâne la putere. Nu doar fraudă electorală și campanii de fake news și de ură. Dar cheltuie o sumă uriașă de bani. E fără precedent în istoria Ungariei. Orbán a cheltuit mai bine de 8% din PIB-ul țării pe campania sa, dacă vă puteți imagina.

El a furat întotdeauna bani de la publicul maghiar. Acum a crescut salariul minim, a oferit subvenții familiilor mari. A făcut totul pentru a mitui alegătorii pentru ca aceștia să voteze pentru hoți, în loc să se uite la perspectiva pe termen lung.

Acum, prețurile la energie au crescut foarte mult în Europa. Dar companiile de stat din Ungaria trebuie să păstreze prețurile mici. Costurile pentru aceste companii au fost de miliarde și miliarde de forinți, iar acum au ajuns probabil la miliarde de euro.

Dar oamenii cu venituri mici din Ungaria plătesc acest preț din impozitele lor. Fidesz sprijină consumul de energie al oamenilor bogați, deoarece ei consumă mai multă energie.

Oligarhii Fidesz folosesc gaz subvenționat pentru a-și încălzi piscinele. Iar acest lucru este întreținut inclusiv cu ajutorul oamenilor cu venituri mici. Nu există nicio altă țară din UE în care cei care primesc salariul minim să plătească un impozit așa de mare precum în Ungaria.

De asemenea, oamenii cu venituri mici plătesc cel mai mare TVA din UE. Așa că ei plătesc impozite, iar Fidesz le folosește pentru a subvenționa consumul de energie al celor bogați. Nu este un sistem sustenabil. Avem nevoie de un sistem de sprijin sustenabil pentru oamenii cu venituri mici.

Spre exemplu, acum, cei care se încălzesc cu lemne nu primesc subvenții de la stat. Deci cei cu venituri mici au nevoie de mai mult sprijin, iar cei bogați, mai puțin.

„În multe aspecte, România a depășit Ungaria în ultimii câțiva ani”

– Ați avut timp să vă gândiți la relațiile cu România? Actuala relație nu este neapărat una conflictuală, dar nici una foarte funcțională. Lipsesc mari proiecte care ar fi normale pentru două țări vecine. Ce credeți că lipsește relației bilaterale?
– Cred că Ungaria și România sunt interdependente, trebuie să fim prieteni și aliați în regiune. Admir și respect foarte mult eforturile României pentru a lupta cu corupția și pentru a crește bunăstarea, de a ajunge din urmă Europa. În multe aspecte, România a depășit Ungaria în ultimii câțiva ani. Sigur, România ar trebui să fie mulțumită, dar din nefericire pentru noi, realitatea este că Ungaria nu s-a dezvoltat foarte puternic.

Cele două țări trebuie să ajungă din urmă restul Europei, să îmbunătățească educația, sănătatea, sunt chestiuni importante pentru toți. Dacă învățăm unul de la altul, dacă ne sprijinim, ambele țări pot beneficia.

Noi vom sugera reinstituirea ședințelor guvernamentale comune, care erau obișnuite înainte de 2010. Avem nevoie de o cooperare cu guvernul român, indiferent de afilierea politică.

Sprijin de asemenea programe de prietenie între cele două țări. Cred că elevii din Ungaria și cei din România ar trebui să învețe fiecare câteva cuvinte din limba celuilalt, să învețe despre tradițiile fiecăruia, să guste mâncările fiecăruia, pentru a învăța să se respecte, să fie prieteni, un lucru important.

Va fi Viktor Orbán îndepărtat de la putere duminică?
– Sper foarte mult. Eu am făcut tot ce mi-a stat în putere să ating acest scop. Dar acum este rândul electoratului. Și sper că majoritatea va vota pentru o Ungaria mai prosperă, mai pașnică, mai dezvoltată economic și pentru un creștin adevărat.

Că vor alege o schimbare, pentru că acum nu mai putem susține agenți ruși și trădători. Niciun creștin adevărat nu ar putea vota pentru un guvern care a trădat Ungaria, valorile creștine, care a instigat la campanii de ură și minciuni, care a divizat națiunea și ne-a făcut de rușine. Nu mai putem susține hoți la guvernare, cel mai corupt guvern din istoria noastră de 1.000 de ani. Niciun om decent, niciun creștin decent nu ar putea vota pentru așa ceva.

 
 

Urmărește-ne pe Google News