Blocaţi ore în şir la intrarea în ţară
Nu toţi timişenii au avut însă norocul de a-şi alege parlamentarii fără peripeţii. Zeci de şoferi care s-au întors din Europa, special pentru a vota, au rămas blocaţi ore în şir în drum spre Timişoara, după ce şoseaua din vamă a devenit impracticabilă. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Vasile Blaga, care nu a putut ajunge la secţia de vot din oraşul Sânnicolau Mare, unde era arondat, din cauza drumului blocat de la Cenad. Acesta a sosit însă cu întârziere la vot, la o secţie specială din oraşul Deta.
Ba, mai mult, în unele comune din Timiş s-a votat, pentru câteva ore, pe întuneric. Asta, după ce conductoarele de curent s-au spart din cauza frigului. Au fost probleme şi în comuna Ghilad, unde primarul a cerut ajutorul armatei pentru a curăţa drumul de zăpadă, astfel încât cetăţenii dintr-un sat apropiat să poată vota. Aceasta a fost singura secţie de votare unde nu s-a putut vota până la prânz.
Un candidat a dat cu lopata în faţa secţiei de vot
Peter Eckstein Kovacs, candidatul UDMR la Senat într-un colegiu din Cluj-Napoca, a pus mâna pe o lopată ca să cureţe zăpada de pe trotuarul din faţa casei sale, ce se află chiar lângă o secţie de vot, spre amuzamentul vecinilor acestuia. După ce a curăţat zona, Eckstein s-a prezentat la secţia de votare împreună cu soţia sa. (Mihai Bacalu)