”Pe măsură
ce luna noiembrie se apropie (și alegerile prezidențiale din Statele Unite),
este vital să respingem discursurile de ură, dezinformarea și negativitatea online”,
a spus prințul Harry.

Declarația a
stârnit multe comentarii, iar un purtător de cuvânt al cuplului a ținut să clarifice
situația, și anume că aceste comentarii nu se referă la niciun partid politic
sau la vreun candidat, fiind catalogate drept un ”apel nepartizan la decență”.

Prințul, care
locuiește în Statele Unite, a declarat că nu va vota la alegerile din 3
noiembrie, deoarece nu este cetățean al Statelor Unite. De asemenea, el nu a votat
niciodată la alegerile britanice din motive de neutralitate, ca și ceilalți
membri ai familiei regale.

Ducesa de
Sussex, Meghan Markle, a declarat că  scrutinul din noiembrie 2020 va fi ”cea mai importantă
alegere din viața noastră. Când votăm, valorile noastre sunt puse în acțiune și
vocile noastre sunt auzite. Vocea ta ne amintește că şi tu contezi, pentru ceea
ce faci, şi că merită să fii auzit”.

Președintele
american Donald Trump s-a arătat nemulțumit de aceste declarații, susținând că
el ”nu este un fan” al lui Meghan Markle, urându-i cu ironie ”noroc” prințului
Harry.

”Îi doresc
mult succes lui Harry, pentru că va avea nevoie de el”, a adăugat Donald Trump.

 
 

Urmărește-ne pe Google News