Pe 2 octombrie 1919, la zece luni de la Marea
Unire de la 1 decembrie 1918, regele Ferdinand a semnat decretul de convocare a
alegerilor pentru Adunarea deputaților și a Senatului, la care erau chemați să
participe, pentru prima oară laolaltă, locuitorii Vechiului Regat al României, locuitorii
Basarabiei, ai Bucovinei și ai Transilvaniei. Misiunea lor era aceea de a alege
parlamentul Marii Uniri și, prin aceasta, de a pune bazele politice ale noii
organizări statale, conform roaep.ro.

Regele Ferdinand, adresându-se primului Parlament ales prin vot universal

Scrutinul, primul bazat pe principiul votului
universal, s-a desfășurat în prima decadă a lunii noiembrie 1919: în zilele de
2, 3 și 4 noiembrie, pentru alegerea Adunării deputaților, iar în zilele de 7,
8 și 9 noiembrie pentru alegerea Senatului.

Participare de 75,36%!

Fără Transilvania, regiune pentru care lipsesc
datele, la alegerile pentru Adunarea deputaților din 1919 s-au prezentat
1.324.563 din cei 1.916.225 de cetățeni cu drept de vot înscriși în listele
electorale, adică 69,12%, în condițiile legiferării votului obligatoriu!

În cazul Senatului prezența la vot a fost mai
mare, ajungând la 75,36% – au votat 724.876 de cetățeni din cei 961.824
înscriși pe listele electorale.

Buletin de vot de la alegerile din 1919

Totodată, ponderea voturilor valabil exprimate
pentru alegerea senatorilor a depășit 80%, fiind cu circa 10 procente mai mare
decât în cazul alegerii deputaților, diferența putând fi pusă, în principal, pe
seama complexității sporite a procesului votării pentru prima Cameră.

Peste 20 de grupări politice au intrat în
competiție

În competiția electorală din noiembrie 1919 au
intrat peste 20 grupări politice, dar cu o distribuție regională a
candidaturilor neuniformă.

Numărul maxim de competitori electorali a fost
înregistrat în Vechiul Regat și Basarabia, unde au candidat partidele politice
tradiționale – Partidul Național Liberal și Partidul Conservator Progresist
(noua denumire a conservatorilor) – dar și cele nou-constituite, precum
Partidul Țărănesc, Partidul Naționalist sau gruparea liberalilor dizidenți,
plus diferite alianțe politice locale.

Afiș oficial de prezentare a candidaților

Toate aceste forțe politice au lipsit însă din
competițiile electorale din celelalte două provincii românești, fiecare
monopolizată de candidații câte unui partid regional: Partidul Național Român,
în Transilvania, respectiv Partidul Democrat al Unirii, în Bucovina, acestea,
la rândul lor, absente din vechiul teritoriu, scrie roaep.ro.

Cum s-au împărțit voturile

În total, au fost aleși 805 parlamentari, 566
membri în Adunarea deputaților și 239 în Senat, camera superioară fiind
completată cu mandatele de drept prevăzute de legislație.

Din cei 566 de deputați, aleși în baza unui
scrutin de tip mixt, 337 au provenit din Vechiul Regat și Basarabia, 203 din
Transilvania și 26 din Bucovina. Din cei 239 de membri ai Senatului, compus în
baza unui scrutin de tip majoritar, 140 au provenit din Vechiul Regat și
Basarabia, 87 din Transilvania și 12 din Bucovina.

Partidul Național din Transilvania, cele
mai multe mandate

Victoria a revenit Partidului Național din
Transilvania, care și-a adjudecat circa 35% din mandatele parlamentare. A fost
urmat de gruparea politică țărănistă (Partidul Țărănesc împreună cu Partidul
Țărănesc din Basarabia), care a obținut aproape un sfert din locurile
parlamentare.

Partidul Național Liberal a completat
podiumul, primind circa o pătrime din mandate. Celelalte grupări politice
participante la alegeri și-au împărțit restul de locuri din Parlament, însă în
proporții modeste.

Priviți ca un grup politic, independenții au
reușit să se plaseze practic înaintea tuturor acestor grupări politice minore.

Guvernul, învestit la 1 decembrie, sub
conducerea lui Alexandru Vaida-Voevod

Pe 25 noiembrie 1919 s-a constituit
majoritatea parlamentară sub forma Blocului Parlamentar, în componența acestuia
au intrat Partidul Național, Partidul Țărănesc plus Partidul Țărănesc din
Basarabia, Partidul Democrat al Unirii și gruparea independentă condusă de
Nicolae Lupu.

Alexandru Vaida-Voevod

Pe 1 decembrie 1919, parlamentarii acestei
coaliții și-au dat votul pentru învestirea guvernului condus de Alexandru
Vaida-Voevod, vicepreședinte al Partidului Național.

Pe 31 decembrie 1919 parlamentul Marii Uniri a
adoptat legile de ratificare a unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu
Vechiul Regat al României.

Alegerile de acum 100 de ani, subiectul unei cărți ce va fi lansată la sfârșitul lunii, la Gaudeamus

Scrutinul de acum un secol e tratat pe larg în
cartea “1919. Primele alegeri parlamentare din România Mare”,
ce va fi lansată pe 32 noiembrie la Târgul Internațional Gaudeamus, la standul Editurii
Monitorului Oficial.

Ediția din acest an a Târgului de carte
Gaudeamus va avea loc între 20 și 24 noiembrie, în Pavilionul B2 al Complexului
Expozițional Romexpo (program de vizită, 10.00 – 20.00).

 
 

Urmărește-ne pe Google News