Şeful Executivului a avansat o posibilă dată a acestui scrutin, în cazul în care primul val al epidemiei se va stinge în luna iulie.
“La nivelul Guvernului, nu. Punctul nostru de vedere l-am prezentat public. Sigur că trebuie să vedem evoluţia epidemiei. Dacă primul val se va stinge, să spun spre 1 iulie, prognozele făcute de epidemiologi sunt că un al doilea val va fi posibil după luna octombrie. Cred că am putea organiza alegerile locale în luna septembrie. Părerea mea este că trebuie organizate cu cât mai repede, cu atât mai bine. Evident, să fie într-adevăr posibile din punct de vedere al contextului epidemiologic. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus premierul, potrivit Agerpres.
În cazul alegerilor parlamentare, care ar trebui să aibă loc la sfârşitul acestui an, Orban afirmă că ar putea fi introdus votul prin corespondenţă, inclusiv în ţară, sau votul electronic.
“În mod normal, alegerile parlamentare trebuie organizate în data de 6 decembrie. Cam asta este data posibilă. Sigur, în cazul în care va veni un al doilea val (al epidemiei, n.r.) în toamnă, ne va găsi mult mai bine pregătiţi şi eu cred că, dacă luăm măsuri corecte, cum am luat şi în faţa primului val, răspândirea virusului nu va fi atât de mare şi dacă şi adăugăm câteva modalităţi de vot – votul prin corespondenţă, inclusiv în ţară, sau votul electronic bine securizat, putem asigura o prezenţă la vot semnificativă”, a mai spus premierul.
Guvernul Orban a prelungit, prin Ordonanţă de Urgenţă, mandatul aleşilor locali, până la sfârşitul acestui an.
În plus, Parlamentul a votat, joi, prelungirea cu până la şase luni a mandatului primarilor şi preşedinţilor de CJ, dar şi ca Legislativul să stabilească data alegerilor.