Alejandro Toledo a fost condamnat pentru că a luat o mită de 35 de milioane de dolari de la compania Odebrecht, în prezent Novonor, potrivit procurorilor, în schimbul câștigării unui contract pentru construirea drumului care leagă coasta de sud a Perului de o zonă amazoniană din vestul Braziliei.

„Acest tribunal aprobă cererea procurorului de 20 de ani şi 6 luni de închisoare pentru Alejandro Toledo Manrique”, a anunţat instanţa în cursul unei audieri în prezenţa fostului şef al statului.

Toledo, care a declarat că are cancer și probleme cardiace, a părut calm, după ce a fost găsit vinovat de corupție și spălare de bani și a fost condamnat la închisoare.

Săptămâna trecută, Toledo a cerut instanței să-l lase să-și ispășească pedeapsa acasă, în timp ce se luptă cu cancerul. „Vă rog, lasați-mă să mă vindec sau să mor acasă”, a spus el.

Sentința a fost anunțată într-o cameră amenajată într-o mică închisoare din Lima, unde Toledo este deținut încă de anul trecut.

Fostul şef al statului a fost arestat în 2019 în Statele Unite în cadrul acestui scandal şi plasat în arest la domiciliu în California, până la extrădarea sa în aprilie 2023 şi reținerea sa în arest preventiv la închisoarea Barbadillo din estul capitalei Lima.

Firma Odebrecht, care de atunci și-a schimbat numele în Novonor, a recunoscut că a plătit mită de sute de milioane de dolari în toată America Latină pentru a-și asigura contracte uriașe de lucrări publice.

Piatra de hotar

Condamnarea, legată de scandalul de corupție Lava Jato, marchează o piatră de hotar majoră în eforturile de combatere a corupției din Peru.

Alți trei foşti preşedinţi peruani sunt vizaţi de o anchetă în contextul acestui scandal. Pedro Pablo Kuczynski și Ollanta Humala, sunt, de asemenea, anchetați în dosarul Odebrecht, în timp ce Alan Garcia s-a sinucis în 2019, când poliția a venit la el acasă pentru a-l aresta.

În plus, un alt fost președinte peruan, Pedro Castillo, este reținut în aceeași închisoare din Lima în care este și Alejandro Toledo, pentru acuzații de „răzvrătire” după ce a încercat să dizolve Congresul în 2022.

Urmărește-ne pe Google News