Slujba va fi oficiată la Biserica Icoanei Maicii Domnului „Stingeți-mi durerile” din Maryino de la ora 14.00 (13.00 ora României), iar înmormântarea va avea loc la cimitirul Borisovskoye.
„Veniți în avans”, a scris Iarmiș într-un mesaj publicat pe rețeaua X.
Într-un alt mesaj postat marți, aceasta spunea că încă de luni apropiații lui Navalnîi au căutat un loc pentru a organiza o ceremonie de rămas bun pentru acesta.
„Am sunat la majoritatea agențiilor funerare private și publice, la locații comerciale și la saloane funerare. Unii dintre ei spun că locul este complet rezervat. Unii refuză atunci când menționăm numele de familie «Navalnîi». Într-un loc, ni s-a spus că agențiilor funerare li s-a interzis să lucreze cu noi”, a precizat purtătoarea de cuvânt a celui considerat principalul opozant al lui Vladimir Putin.
Inițial, echipa lui Navalnîi a vrut ca înmormântarea să aibă loc pe 29 februarie, dar „a devenit rapid clar că nu exista nicio persoană în jur care să poată săpa un mormânt în acea zi”, a scris pe rețeaua X Ivan Zhdanov, directorul Fundației Anticorupție a lui Aleksei Navalnîi, făcând aluzie la faptul că pe 29 februarie președintele rus Vladimir Putin urmează să țină discursul său anual în fața Parlamentului.
„Kremlinul înțelege că nimănui nu-i va păsa de Putin și de discursul său în ziua despărțirii de Aleksei”, a adăugat Zhdanov care le-a recomandat, la rândul său, oamenilor să ajungă devreme „pentru a avea șansa de a-și lua rămas bun” de la Navalnîi.
Aleksei Navalnîi a murit la 47 de ani într-o colonie penitenciară din zona arctică. Era închis din 2021 și ispășea mai multe pedepse care totalizau 30 de ani de închisoare pentru extremism și fraudă, pe care le-a catalogat ca fiind acte de răzbunare politică pentru că a condus opoziția anti-Kremlin.
Trupul opozantului rus i-a fost predat mamei sale la mai mult de o săptămână după decesul acestuia. În tot acest timp, apropiații lui Navalnîi au spus că anchetatorii ruși au făcut presiuni asupra Liudmilei Navalnaia să accepte o înmormântare secretă pentru fiul ei, altfel amenințând că acesta va fi îngropat în colonia penală în care a murit.
Foto: Hepta
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!