Evenimentul „Tu ştii cum arată ambrozia?” este parte din campania de informare „Viaţa fără ambrozie” care are ca scop creşterea gradului de conştientizare a importanţei aplicării Legii 62/2018. Organizatorii estimează că, în România, populaţia expusă la polenul de ambrozie atinge aproximativ 6 milioane de oameni.
„Nu e un moft, nu e o modă, este un chin pentru alergicii la ambrozie. Trei luni ieşim din casă cu mască pe faţă sau ne închidem în propria locuinţă. Ori, ţara în care te baricadezi în casă din cauza unei buruieni este o ţară greşită. Pentru că legea in vigoare nu se aplică, anual, mii de romani devin pacienţi după ce işi descoperă alergia la ambrozie”, a afirmat Ionela Năstase, organizator.
Medicul primar alergolog Adriana Nicolae a explicat că pacienţilor alergici la polenul de ambrozie, li se administrează „o cantitate foarte mare de medicaţie” pentru că sunt afectate concomitent aparatului respirator şi pielea.
„Trebuie să înţelegem că această buruiană trebuie curăţată. Să ne recăpătăm simţul civic şi de gospodari”, a spus Adriana Nicolae.
Potrivit Legii 62/2018, în scopul distrugerii ambroziei şi prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau ale lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambroziei. Beneficiarii lucrărilor de construcţii au obligaţia ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii ambroziei. Fiecare proprietar, stat sau privat, trebuie să-şi întreţină terenurile, să nu le lase în paragină. Amenzile sunt cuprinse între 750 şi 5000 de lei – în cazul persoanelor fizice şi între 5.000 şi 20.000 de lei, în cazul celor juridice.
Ambrozia este o buruiană invazivă care creşte pe marginea drumurilor, pe ogoare, pe spaţiile verzi, dar şi în curţile caselor sau în parcuri, ruine şi locuri lăsate în paragină. Înfloreşte în august-septembrie. Polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă rinită alergică, conjunctivită alergică, astm,
dermatita de contact, în special la sfârşitul verii – începutul toamnei. O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunţe de polen şi până la 30.000 de seminţe, care îşi păstrează calităţile germinative timp de 40 de ani. Ambrozia este cea mai alergenă plantă din România şi unii ajung în stare gravă la urgenţă din cauza ei, afirmă organizatorii evenimentului.
Alergia la ambrozie se manifestă prin: accese de strănut, ochi roşii şi înlăcrimaţi mai tot timpul după reprize repetate de scărpinat, rinoree, senzaţie de sufocare, strănut, ameţeală.