Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat ținte aeriene în apropierea localităților Chilia și Ismail din Ucraina, sâmbătă dimineață, și au anunțat stare de alertă, transmite instituția.
Țintele au fost detectate la ora 4:39, iar sistemul de apărare antiaeriană a trecut în stare de alertă, astfel că un elicopter IAR 330 Puma SOCAT a fost pregătit pentru decolare, se arată în comunicatul MApN.
Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care a emis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, la ora 4:41.
„Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate în spațiul național sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian”, a precizat Ministerul Apărării.
Starea de alertă a fost ridicată la ora 5:07. Totodată, Ministerul Apărării a subliniat că menține comunicarea constantă cu structurile aliate și le informează în timp real despre astfel de situații.