Mai mulţi elevi de la două şcoli, una din Braşov şi o alta din Codlea, au ajuns vineri la spital fiind suspecţi de toxiinfecție alimentară, după ce au băut laptele oferit la școală.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov (ISU) Brașov a fost alertat după ce șase copii au dat semne de toxiinfecții alimentare la Școala generală nr. 2 din Codlea. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, la Codlea este vorba despre şase elevi, în vârstă de 9-10 ani, care acuză dureri abdominale și stări de amețeală.
Copii sunt suspectați de toxiinfecție alimentară, care ar fi putut fi cauzată de laptele băut la școală,
Mai multe ambulanțe au fost trimise la fața locului pentru a evalua starea de sănătate a copiilor, iar mai apoi copiii au fost transportați la Spitalul din Codlea pentru investigații medicale suplimentare.
O echipă de la Direcția de Sănătate Publică, a fost trimisă în zonă pentru a face cercetări.
Probleme sunt şi la Şcoala nr. 31 din Braşov unde 23 elevi de clasa a cincea au aceleași simptome, mai multe ambulanţe fiind trimise la faţa locului pentru a evalua situaţia.
Inspectoratul Școlar județean Brașov, a fost anunțat de aceste evenimente și a deschis o anchetă în acest caz.