UPDATE: Cele trei tinere au fost testate chiar pe aeroport, iar rezultatele au ieșit negative. În acest timp, însă, ceilalți pasageri au fost evacuați, iar medicii le-au spus că dacă prezintă simptome să meargă la spitale.

Ca o comparație, în Italia, oamenii nu sunt sfătuiți să meargă la spitale, ci să sune la numărul pentru situații de urgență, astfel încât să fie preluați în condiții de siguranță.

Asta cu atât mai mult cu cât un bărbat de 38 de ani, care a mers la spital și se află acum în stare critică, a îmbolnăvit mai mulți medici.


UPDATE: Direcția de Sănătate Publică a anunțat că măsurile de control vor fi suplimentate, însă fără să ofere foarte multe detalii.

„Se va asigura personalul medical necesar cu specialiști în cadrul direcțiilor de sănătate publică, inclusiv prin detașare din alte județe și unități sanitare. Va fi efectuat triaj epidemiologic. În momentul acesta noi respectăm procedurile anterioare anunțate de Ministerul Sănătății. Ministerul va completa cadrul legislativ cu măsurile necesare pentru carantină”, a declarat Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt DSP Timiș, potrivit Digi24.

UPDATE. Avionul venit din Bergamo a fost reținut la sol, pentru o dezinfecție de urgență. Acesta urma să plece spre Treviso, iar 100 de pasageri au rămas blocați la sol timp de două ore. Ei au plecat cu o altă cursă a companiei Wizzair, arată Digi24.

Informarea inițială a fost primită de la reprezentanții ambulanței care au comunicat DSP că în avion sunt români veniți din acea regiune. Inițial s-a anunțat că este vorba de două tinere, dar, de fapt, erau trei. Ele nu aveau semne de infecție, au constatat medicii DSP, potrivit Hotnews.

Purtătorul de
cuvânt al DSP Timiș, Cornelia Bubatu, a declarat că instituția pe
care o reprezintă a fost alertată de Serviciul de Ambulanță că
în avionul care ateriza la Timișoara de la Bergamo se află două
fete care vizitaseră Lombardia, regiune afectată de coronavirus.

La aeroport cei de
la DSP Timiș au constatat că era vorba, de fapt, de trei tinere
despre care existau informații că vizitaseră Lombardia.

Specialiștii au
verificat starea de sănătate a fetelor și au aflat de la ele că
nu au fost în zone contaminate din Italia.

Preventiv, însă,
cele 3 fete vor sta 14 zile în carantină acasă.

Numărul de infecții
cu coronavirus în Italia a depășit 100, după ce duminică au fost
confirmate 44 de cazuri noi, scria CNN. Majoritatea cazurilor este
concentrată în regiunile nordice din Lombardia (89 de cazuri).

În Lombardia sunt
peste 176.000 de români.

 
 

Urmărește-ne pe Google News